Festivalul „Benone Sinulescu”, de la Buzău, va continua
Încă de la mijitul verii anului 2017 era aşa o zăpuşeală încât lăstunii izbucneau de sub streşini şi zburau jos, jos, razant cu iarba crudă din care răsuflau aburi afânaţi şi răcoroşi.
Erau semne că ne va fi greu să îndurăm iarăşi un anotimp fierbinte, alternând cu ploi torenţiale, grindine şi vijelii şi, prin urmare, orice planuri ne vom fi făcut dinainte puteau fi în orice moment răscroite, prin forţa împrejurărilor momentului, vrând-nevrând, în funcţie de cum s-or fi dezlănțuit de sus capriciile timpului.
Nu se-aşezau în linişte nici rosturile ţării, de-acolo de unde trebăluiau zorit unii să sape, alţii s-astupe…! De aceea, chiar şi din această privinţă, ceea ce planifica primarul Buzăului Constantin Toma, minuţios, milimetric, pentru un eveniment măreţ, se afla sub grija de a trebui dejucată vreo eventuală turbulenţă, căci întotdeauna se găsește cineva contra la o faptă bună…!
Primarul de la Buzău punea temelia a ceva magnific, unic într-un secol, la așa anvergură: Festivalul-concurs de muzică populară „Benone Sinulescu”. Ideea aceasta încolţise cu un an înainte dar, pe seama ivirii unor inadecvări de principii şi de facto, spre a exista asigurarea că nici un moment al evenimentului, oricât de amănunţit nu stă într-o rână, ci e certamente plauzibil şi organizat, s-a amânat un an…!
Aşa raţionează şi aşa făureşte totul actualul primar al municipiului Buzău, Constantin Toma. Harnic, îndemânatic, ager, inspirat, cu iniţiativă, curajos, optimist, urneşte din loc, de o viaţă de om, lucruri la care nu mulţi s-ar înjuga…! Sunt destui acei care suflă flăcări pe nări când pornesc ceva şi până la urmă nu isprăvesc nimic. Aceasta, tocmai din cauză că sunt nechibzuiţi…!
Calm, în strânsă consultare cu maestrul Benone Sinulescu şi eficientă colaborare cu impresarul Ionuţ Pavel, primarul Constantin Toma a îmbrăcat cămaşa amfitrionului cel mai responsabil şi a făcut ca prima ediţie a festivalului închinat îndrăgitului interpret de melos popular şi folcloric (acestea ca genuri preponderente, dar maestrul aborda strălucitor toate genurile muzicale) a fost evenimenţială.
Nimic nu a stat curmeziş în calea spectacolelor desfăşurate în decursul a două zile, între 27 şi 28 mai (această fixare calendaristică se datorează zilei de naştere a maestrului – 24 mai – în care a împlinit optzeci de ani). Totul a decurs cu exactitate de ceas elveţian, pe un făgaş croit impecabil, netezit, „desenat” iniţial pe „planşetă” cu măiestrie arhitecturală, de către primarul Constantin Toma, dar mai ales cu iubire.
Dacă nu ar fi existat sentimentul de iubire faţă de maestru şi de interes maxim pentru proiectul festivalului, prin care s-a creat perenitate, nimic nu s-ar fi ridicat la amplitudinea unor momente de ceremonial aniversar, cultural artistic, memorial, solemn…! De altfel, Constantin Toma, primar de reper în rândurile administraţiilor locale de oriunde se leagă de maestrul Benone Sinulescu printr-o prietenie dintotdeauna.
Nu s-au cunoscut nici de azi, nici de ieri, nici de alaltăieri… s-au cunoscut de demult…! Timp în care au construit împreună o prietenie oţelită, catifelată şi patinată de timp, aşa cum numai oamenii ziditori de pace şi înţelegere între ei şi între semeni o pot.
Și așa cum numai pe fundaţia respectului de la care pornesc vertical arcadele armoniei vieţii se pot ridica nişte coloane umane ale statorniciei şi corectitudinii. Din această prietenie s-a ivit Festivalul-concurs de muzică populară de la Buzău „Benone Sinulescu”, adresat iubitorilor de azi ai cântecului şi care se va propulsa mai departe, prin cei ce vor iubi şi cinsti cum se cuvine cultura neamului românesc însemnată pe unde sonore muzicale – căci istoria vieţii noastre sufleteşti e scrisă pe muzică…!
Acest festival e unul din actele de ctitorire spirituală ale primarului Constantin Toma. În el se străvede, ca razele soarelui prin fereastră curată, perdeluită cu broderii naţionale, săteşti, mirabile, caracterul, voinţa, aptitudinile unui om omenos, bun, blând, priceput, energic, făuritor de frumuseţe spirituală.
Anii vor trece…, acest festival va merge înainte şi va vorbi cândva, ca şi azi, despre ceea ce un om pentru oameni, un om pentru prezent şi pentru mâine zideşte prin forţa iubirii inimii sale, ardoarea, spiritul, vegherea de a dura frumuseţi şi măreţii pe care lumea să le primească la suflet…!
Este vorba despre primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, care vorbea la deschiderea festivalului cu atâta căldură despre prietenul său, maestrul Benone Sinulescu:
„Benone Sinulescu e un brand pentru Buzău. Ne mândrim cu acest foarte mare artist. Care simte sala. Ştie întotdeauna ce să spună ca să fie cel mai bine pentru majoritate. Un tip foarte puternic. Foarte sincer. Un tip care imediat după 1989 a dus muzica populară în discoteci. Benone s-a adaptat, de fapt, tot timpul, la solicitările publicului. A fost vedetă şi pe vremuri, e şi acum. Benone a adus mai mulţi spectatori pe un stadion decât fotbaliştii primei divizii…
Un tip serios. Deosebit. Foarte cald. Foarte apropiat. Nu are spirit de vedetă, deşi, în realitate, este o autentică vedetă. N-a creat niciodată un spaţiu între el şi ceilalţi. Ceea ce, nu-i aşa (?), spune totul despre caracterul său cu totul deosebit… !” Fireşte, un astfel de expozeu oglindește tot, cu atât mai mult cu cât spusele acestea vin din partea unui prieten, dar ceea ce aduce un plus de relevanţă este faptul că toţi cei care îl cunosc pe artist sunt în vastă comuniune în acest sens…!
L-am cunoscut pe primarul municipiului Buzău, Constantin Toma cu ocazia celei de a treia ediții a Festivalului național – concurs „Benone Sinulescu”. Atunci, într-un preambul cultural al festivalului s-a organizat prezentarea cărții mele „Benone Sinulescu. O viață pe versantul melosului folcloric”, la Palatul Comunal (reședință a primăriei municipiului Buzău), în prezența unor personalități locale și nu numai, artiști, profesori, elevi, televiziuni, radio, presă scrisă…
O comunitate se reperează cel mai bine după exemplul conducătorilor ei, iar conducătorii pot fi identificați la rândul lor după cum trăiește, muncește și petrece comunitatea. Din această perspectivă de contexte ce se poate spune despre municipiul Buzău și despre edilul acestui municipiu?!
Nimic mai remarcabil ca faptul că orașul a dat culturii noastre patrimoniale personalități de seamă, iar actualul primar Constantin Toma are certul merit că le cinstește, le scoate la lumina cunoașterii pentru generația prezentă și le înveșnicește pentru generațiile viitoare, ca bun și consecvent iubitor de înțelepciune ce este…!
Pentru unii și pentru ceilalți, o veste admirabilă: festivalul „Benone Sinulescu” va continua! Pandemia l-a oprit în răstimpul unor doi ani, cum s-a întâmplat cu multe demersuri culturale și artistice în țara noastră și în lume, dar anul acesta, în luna iunie va fi revigorat cu o ediție omagială și astfel, visul frrumos al maestrului Benone Sinulescu și al nostru va merge mai departe.
Cinste primarului municipiului Buzău, Constantin Toma…! Și-a dat tot interesul ca plecarea dureroasă dintre noi a maestrului Benone Sinulescu să nu frângă ceea ce se inițiase cu atâta dragoste de melos folcloric și de oameni. Fără maestru pe scenă, el va fi prezent în inimile tuturor.
Artiști mari, interpreți de cântec popular vor veni la Buzău pentru a omagia pe unul dintre cei mai iubiți cântăreți ai neamului românesc din toate timpurile.
Cinste și impresarului Ionuț Pavel, talentat, serios și harnic slujitor al artei spectacolului elevat, care, la rându-i, deși ca tot omul bun întâmpină greutăți, merge și el mai departe…!
Aurel V. ZGHERAN
Galerie foto:
Constantin Toma, primar, municipiul Buzău;
Benone Sinulescu şi primarul Constantin Toma: un festival ce va rămâne…!;
Benone Sinulescu într-o zonă mirifică a Siriului natal, împreună cu primarul Buzăului, Constantin Toma, cel care a fost întotdeauna alături de actul artistic și un prieten corect și nedespărțit al lui Benone Sinulescu;
Conferinţă de presă, la festivalul „Benone Sinulescu”;
Primarul Constantin Toma și artistul Benone Sinulescu, prieteni de suflet și afinități afective pentru folclor și istorie;
Momente de la prezentarea cărții „Benone Sinulescu. O viață pe versantul melosului folcloric”, de Aurel V. Zgheran, la Palatul Comunal – sediu al Primăriei Municipiului Buzău