Festivalul Internațional de Muzică Ușoară ”George Grigoriu” – Dominație italiană

O performanță ce se cere subliniată apăsat, cu o reverență în fața Brăilei, oraș unde au loc cele mai multe, mai importante și mai diverse festivaluri muzicale, de la muzică cultă la jazz, de la fanfară la folk, de la muzică populară la cea ușoară. În acest din urmă caz vorbim, în rândurile de față, de Festivalul internațional, singurul din țară la acest nivel, purtând numele unui ilustru fiu al orașului, compozitorul George Grigoriu.

Dar să nu ne mirăm de ”densitatea” și frecvența manifestărilor muzicale de care am amintit, fiindcă Brăila a dat numeroase personalități în domeniu, de la Iannis Xenakis la Hariclea Darclee, de la George Niculescu-Basu la Petre Ștefănescu Goangă, Alexandru Nicolae, Alexandru Enăceanu, Nicu Apostolescu, Olimpia Mărculescu-Georgiade, Elisabeta Neculce-Carțiș, de la Johnny Răducanu (și el cu un festival brăilean purtându-i numele) la Trio Grigoriu, George Cavadia, Cristian Vasile, Jean Moscopol, alți muzicieni legându-și numele de legendarul Conservator ”Lyra” (Societatea filarmonică ”Lyra” a fost înființată de George Cavadia în 1883), cum ar fi Sile Dinicu sau Edmond Deda.

Așadar, nimic mai firesc ca în acest oraș al muzicii (natal și pentru președintele UCMR, Dan Dediu, care între altele a compus ”Levante”, piesă inspirată de arhitectura aparte a străzilor Brăilei) să fie menținută aprinsă ”flacăra olimpică” a muzicii ușoare internaționale, ediția 2024 fiind a XIX-a a festivalului ”George Grigoriu”.

Cum ”Cerbul de aur” a cam dispărut de multă vreme și oricum avea loc când și când, este singura manifestare de gen cu participare internațională și desfășurare anuală, rod al eforturilor depuse de organizatori – Consiliul județean Brăila, prin Centrul județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale (Centrul de creație, cum este numit pe scurt), și Primăria municipiului. Sala Casei Tineretului a fost arhiplină în toate cele trei seri, biletele epuizându-se în căteva zile.

Audiența festivalului, inclusiv peste hotare, a fost datorată transmiterii în direct pe Etno TV și streaming live pe pagina de facebook a organizatorului. Totul a fost la înalt nivel: sonorizarea, scenotehnica, luminile (Global Electronics), cu un mare ecran pe scenă și un altul în fața sălii, sponsorii, activitățile din foyer (asupra cărora vom reveni), frumosul program de sală, numeroșii parteneri media.

Între aceștia, la loc de cinste, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (partener tradițional, a acordat și un important premiu), revista ”Actualitatea Muzicală”, ziarul ”Ultima Oră”, orchestrele și corurile Radio România, Radio România, Radio România Cultural.

Dacă vorbim de calitate și de nivelul înalt al festivalului, se înțelege că trebuia să începem cu excelenta formație de acompaniament, condusă de compozitorul și pianistul Ionel Tudor, elogiată inclusiv de interpreții de peste hotare. Alături de fiul său, compozitorul Andrei Tudor (cadru didactic la UNMB), de asemenea la claviaturi, Ionel Tudor a semnat orchestrațiile pieselor din concurs și din recitalul Pompiliei Stoian, o muncă imensă, însumând peste 50 de melodii, nemaivorbind de faptul că mulți dintre tinerii concurenți evoluau pentru prima dată alături de o orchestră, ceea ce a presupus zeci de ore de repetiții. Alături de cei doi membri ai UCMR formația a adus pe scenă instrumentiști de mare valoare, fiecare un as în domeniul său: Cătălin Milea (saxofoane), Liviu Negru, Ciprian Pop (chitare), Eugen Tegu (chitară bas), Vlad Popescu, cadru didactic la UNMB (baterie), Daniel Pirici (percuție). Un singur lucru am avea de sugerat acestei redutabile formații: semnalul orchestral, unul de tip jazz-istic, ar trebui schimbat. Cu cei doi formidabili orchestratori Tudor ar fi floare la ureche să se facă un colaj vesel cu câteva dintre refrenele șlagărelor lui George Grigoriu, gest absolut firesc la acest eveniment consacrat socrului, respectiv bunicului!

Organizarea, partea tehnică, acompaniamentul, recitalurile (costisitoare, așa cum se va vedea), prezentatoarea frumoasă, încântătoarea actriță Alexandra Velniciuc, cu mare experiență în domeniu, desfid orice comparație cu alte festivaluri de profil. Dar mai e ceva. Când vin atâția concurenți de valoare, mulți de peste hotare, cântărirea evoluțiilor acestora (nu o dată soliștii au fost despărțiți, în ierarhia finală, de câteva sutimi!) trebuie să cadă pe umerii unor personalități în domeniu. Iar la Brăila n-au fost niciodată contestații, fiindcă nemulțumiți vor fi întotdeauna, dar când din juriu fac parte nu mai puțin de patru membri ai UCMR înțelegem de ce la Eurovision, unde reprezentanții breslei profesioniștilor muzicii sunt ocoliți, avem rezultatele jalnice cunoscute.

Cei patru incoruptibili împărțitori ai dreptății au fost poeta și prozatoarea Andreea Andrei Tudor, fiică a compozitorului omagiat (și-a lansat aici o a doua carte), compozitorul și interpretul Adrian Romcescu, legendarul (sper să nu se supere că l-am trecut deja în rândul legendelor!) compozitor, interpret și șef de orchestră Horia Moculescu, precum și cel care-i calcă hotărât pe urme, Marius Țeicu, și de această dată președinte al juriului.

Admirația față de Horia Moculescu este mai mult decât justificată, fiindcă la 87 de ani este mai neobosit și mai plin de vervă ca oricând: după Brăila s-a urcat în avion și a zburat la Baia-Mare, unde a fost în juriul festivalului ”Ursulețul de aur”, apoi n-a lipsit de la aniversarea la 90 de ani a prietenului de-o viață, Jolt Kerestely, la Cercul Militar Național, cu un discurs plin de umor.

A primit la Opera Națională premiul UCMR, după care, ca să nu-și iasă din mână, a stat trei ore pe scenă la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase”, unde Vasile Muraru și Valentina Fătu i-au dedicat un ”Autograf muzical”, în cadrul căruia au fost alături de el, într-o seară a șlagărului, fiica sa Nidia, Alexandra Velniciuc, Andrei Tudor, Corina Chiriac, Monica Anghel, Gabriel Cotabiță, Adrian Daminescu, Nico, Aurelian Temișan. Și lui Horia Moculescu, și lui Marius Țeicu câțiva dintre concurenți le-au ales compoziții, ceea ce nu înseamnă că le-a adus succes, iar Țeicu, la Gala laureaților, n-a putut-o refuza pe admirabila coordonatoare a festivalului, Petronele Alina Sulicu, reluând, spre entuziasmul spectatorilor, care au cântat împreună cu el, refrenul celebrului său șlagăr ”O portocală”, devenit acum ”o piesă nouă”: dacă anul trecut portocala s-a transformat în mandarină, acum în…banană! Celor patru amintiți li s-au alăturat în juriu Cornel Cristei (muzician local, instrumentist, orchestrator, fost component al unor cunoscute trupe rock), Petru Hăruță (cadru didactic la Academia de muzică din Chișinău, Republica Moldova) și, imensă bucurie, Pompilia Stoian. Este ceea ce am sugerat de fiecare dată – invitarea acelor vedete câte l-au cunoscut pe George Grigoriu, i-au cântat melodiile – și în sfârșit sfatul ne-a fost ascultat, spre satisfacția tuturor.

Pompilia Stoian a fost colegă la Universitatea bucureșteană, la facultatea de limba engleză, cu soția lui Jolt Kerestely, făcând parte în acei ani din grupul de tineri soliști îndrumați la Casa de cultură a studenților de compozitoarea Camelia Dăscălescu. Între colegii săi de atunci: Dan Spătaru (de care a legat-o o caldă prietenie), Anca Agemolu, Lili Bulaesi, Petre Geambașu, Ileana Popovici…După câteva mari șlagăre premiate la festivalul de la Mamaia, între care superbe piese de Paul Urmuzescu și Titel Popovici, părăsește țara (legal, prin căsătorie) în plină glorie. Naș de cununie, cu petrecerea la restaurantul ”Pescăruș” din București, în vara lui 1968, i-a fost George Grigoriu, despre care a rostit cuvinte calde înaintea recitalului. Și-a continuat o carieră de succes în Germania, a mai editat discuri, a susținut concerte în țări europene, dar a revenit cu drag în țară de fiecare dată când a fost invitată, inclusiv la festivalul de la Mamaia. Între altele, în emisiunile TV moderate de Paul Surugiu-Fuego, în care și-a prezentat o parte din tablouri, fiind și o talentată pictoriță.

Sub ochiul și mai ales urechea atente ale acestui juriu au evoluat 24 de finaliști, jumătate dintre ei de peste hotare, fiecare competitor dând viață obligatoriu unei creații semnate George Grigoriu, cei mai mulți dintre străini, spre cinstea lor, făcând acest lucru în limba română. Dar cum din cei 12 finaliști străini(14 ca număr, fiind și două duete), nu mai puțin de 9 (!) au fost din Italia și cum mai toți au fost foarte buni, acest lucru s-a regăsit și în palmaresul final, cu nu mai puțin de 4 laureați peninsulari, toți pe poziții importante. Adaugând că nici una din primele 5 distincții nu a rămas în țară, tragem un semnal de alarmă privind selecția și mai ales pregătirea tinerilor soliști de la noi. Ne referim la cei care chiar cântă muzică ușoară românească, în limba română, pentru că inclusiv la preselecție au venit soliști cu repertoriu străin. Nimic de mirare, având în vedere ce promovează concursurile TV gen ”Vocea României” (care chiar nu prea este a țării noastre…) sau ”X Factor”, lucru de înțeles, fiind vorba de formate cumpărate din străinătate, în care trebuie să te supui regulilor. Mai mult, sunt profesori de canto care își pregătesc elevii în spiritul acestor concursuri TV, interzicându-le (sau evitând) să apeleze la piese românești și de asemenea să participe la competiții interne, unde oricum n-ar avea ce face, în lipsa repertoriului autohton. Pentru că, așa cum s-a anunțat și pe scenă, finaliștii români s-au rodat înainte de Brăila cucerind diverse distincții la concursurile de la Focșani (”Florentin Delmar”), Caracal (”Radu Șerban”), Amara, Deva, Călărași, Ploiești, Alba-Iulia, Bacău, Roman, Alexandria, Sibiu, Brașov, Târgoviște, Baia-Mare, Moreni, Dorohoi – competiții mai mici sau mai mari, unele cu acompaniamentul formațiilor conduse de compozitorii Ionel Tudor, Dan Dimitriu sau Viorel Gavrilă. Partea mai puțin îmbucurătoare este că aria de selecție este relativ redusă, cam aceleași nume migrând de la un festival la altul, și că  evoluțiile lor indică, adesea, cu excepția celor cu studii muzicale, un nivel cel mult mediu al pregătirii.

Dar să derulăm palmaresul în ordine inversă. Pompilia Stoian a acordat și anul acesta Premiul special purtându-i numele, în valoare de 500 de euro, orientându-se inspirat către eleva de 16 ani Samira-Maria Stoleru, de la liceul de arte din Bacău, unde studiază canto și pian. Ea a cântat în Gală melodia lui Marius Țeicu ”Dau viața mea pentru o iubire”, care după cum se știe a adus solistelor respective trofeul ”Cerbul de aur” la două ediții ale festivalului de la Brașov, la distanță de două decenii. Spre bucuria unei alte tinere talentate de 16 ani, Pompilia Stoian a invitat-o la Brăila pe o bună prietenă din Germania, pictorița Ramona Puls, care s-a decis la fața locului să ofere și ea un Premiu special în valoare de 300 de euro Mariei-Anastasia Solomie din Arad, care studiază flautul la Colegiul de artă ”Sabin Drăgoi”. În Gală i s-a recomandat de juriu să cânte ”Ia uite-o, zău”, piesă folclorică interpretată cândva de Maria Tănase. Unica Mențiune a adus laureatelor 500 de euro, din partea unuia din sponsori, Farmaciile Iris.

Duetul Sisters în Harmony este alcătuit din italiencele Erica Candelaresi, 26, cu studii la Conservatorul din Frosinone, și Flavia Buoncristiani, 17, ele fiind pregătite de Rocco Palazzo (căruia Ionel Tudor i-a permis să-și dirijeze elevii) la școala sa din Roma, ”Roxyl Music”. Duetul a dat viață piesei lui Tizziano Ferro, ”A chi mi dice”. Bucureștean în prezent, ca student la UNMB (compoziție muzică ușoară), Rareș-Andrei Ioan a studiat pianul la școala de arte din Buzău și apoi canto la cea din Capitală. A fost distins cu prestigiosul premiu al UCMR (2500 de lei), înmânat lui de Ionel Tudor, și a cântat piesa cu care Tudor Gheorghe face succes la toate concertele sale, ”Au înnebunit salcâmii”. A fost ultimul nostru laureat…Un alt sponsor, Bella Italia Trattoria, a oferit 1000 de euro pentru premiul III, cucerit de italianca Ylenia Iorio, 26, cu studii de pian și numeroase apariții TV și concerte (a cântat și la Târgu-Mureș!). Evident, a ales o piesă italiană de succes din repertoriul regretatului Mango, tatăl Angelinei Mango, triumfătoarea din acest an de la Sanremo. Premiul II, în valoare de 1500 de euro, a fost înmânat de Horia Moculescu, care mai întâi a elogiat prestația formației, el urmărind concursul din rândul 2 al sălii. Distincția a revenit tot unei italience, napolitana Maryam Tancredi, 25, absolventă a Conservatorului din Salerno. Cum a fost alături de AlBano în câteva turnee, a ales o melodie a acestuia, ”E la mia vita”. Toți concurenții din Kazahstan care au venit până acum la Giurgiu au urcat pe podium, prin Yerik Tolenov cucerind chiar Trofeul, în 2019. Și de această dată ar fi meritat din nou, după multe opinii, distincția supremă, însă excelenta Almagul Batalieva a fost recompensată doar cu premiul I, diploma și cei 2000 de euro primindu-le de la Andreea Andrei Tudor. Studentă la Academia națională de arte, Almagul, 24 de ani, locuiește în orașul Almatî, este o bună acordeonistă și a luat parte pentru prima dată la un concurs dincolo de granițele țării sale. A impresionat la Gala laureaților cu piesa kazahă ”Sâi” (Cadou), interpretată cu un dramatism rar. Câștigătorul, italianul Matteo Spanu, evident el însuși surprins, a primit 4000 de euro și Trofeul realizat de artistul plastic Mihai Hlihor din partea Petronelei Alina Sulicu și a lui Marius Țeicu, dând viață cântecelor ”Quando” de Pino Daniele și ”Eternitate” de George Grigoriu. A fost a 7-a victorie italiană în cele 19 ediții! Trebuie precizat că titlurile interpretate în Gală au fost recomandate de juriu și de orchestră, așa încât dacă învingătorului peninsular (cu nume de scenă Mathew Vane și cu o apariție mai aparte, în contrast cu eleganța celorlalți) nu i se decerna Trofeul, trebuind automat să cânte ambele piese din concurs, n-am fi ascultat nici o creație de George Grigoriu, ceea ce este inacceptabil la festivalul dedicat acestuia! Dintre concurenții români au avut evoluții bune Carla Florentina Boboc din Craiova, 19 ani (în urmă cu câțiva ani a fost distinsă aici cu premiul UCMR) și Florin Ciobanu din Roșiori de Vede, 17, câștigător la ediția trecută al Premiului ”Pompilia Stoian”. Înafara numeroșilor finaliști din Italia am mai avut câte unul din Kazahstan, Ucraina și Cipru.

Sigur că dintre creațiile lui George Grigoriu cea mai cântată (cam obositor…) a fost și de această dată ”Eternitate”, dar soliștii, îndeosebi cei români, au ales și alte titluri, unele puțin cunoscute.

Finaliștii au făcut apel și la ”Marea mea iubire, marea”, ”Nu suntem îngeri”, ”Amurgul”, tot cu multe preferințe și acesta (în 2013, cu o versiune superbă a cântecului, duetul elvețian Aliose a cucerit Trofeul), ”Cui îi pasă de mine?”, ”Speranțe vis, speranțe flori”, aria ”Muzica” din opereta ”Valurile Dunării”, ”Pentru un sărut”, ”Un semn de dragoste”, ”Ia-ți, miresă, ziua bună!”, ”Ce e luna?”, ”Maria”, ”Să cânte lumea”, ”Crizantema”.

Cum anul viitor este ediția a XX-a, am sugera organizatorilor să facă o sărbătoare a șlagărului, invitându-i pe scenă, cum au făcut acum cu Pompilia Stoian, pe cei care au lansat melodiile lui George Grigoriu – Marina Voica, Margareta Păslaru, Luminița Dobrescu, Angela Similea, Mihaela Mihai, Cristian Popescu, Marina Florea, Paul Surugiu-Fuego (lansat de maestru), Adrian Daminescu, Anca Agemolu, Stela Enache.

Cu cei care nu vor dori să cânte, din diverse motive, să se facă un colocviu George Grigoriu, unde aceștia să povestească, să depene amintiri, să descrie ”cei mai frumoși ani” ai muzicii ușoare românești. Ar fi ceva ce nu s-a făcut niciodată la noi, ceea ce ar aduce încă o stea pe epoleții de general ai festivalului de la Brăila!

Bineînțeles că publicul și telespectatorii au avut ocazia să reasculte și alte cântece minunate din repertoriul de gen, unele rivalizând cu șlagărele tip Sanremo aduse la microfon de soliștii italieni și întărindu-ne astfel convingerea că avem compozitori și textieri extraordinari. Am amintit de ”Dau viața mea pentru o iubire” de Marius Țeicu, alte titluri ce au stârnit nostalgii și ropote de aplauze fiind ”Trurli, trurli” de Vasile Vasilache, ”Fântânile albastre” de Horia Moculescu, ”Să cântăm chitara mea” de Temistocle Popa, ”Să mori de dragoste rănită” de Marcel Dragomir, ”Ai fost laș” de Ionel Tudor sau ”Vreau să vii în viața mea” de Aura Urziceanu.

Programul festivalului nu s-a rezumat la cele trei concerte și la tradiționala plimbare cu vaporașul pe Dunăre.

În foyerul sălii au existat expoziții – una foto George Grigoriu, alta de pictură (cu vernisaj) Ionel și Cristian Radu, plus ”Atelierul mâinilor iscusite”, cu demonstrații ale meșterițelor populare Tania Mincă, Mărioara Pârlitu și Geanina Matei. N-am putea omite degustările renumitelor licori de la Târgu Bujor, oferite gratuit spectatorilor, dar mai ales cele două evenimente ce au precedat concertele. Extrem de așteptată a fost lansarea cărții ”Valurile Dunării – între Brăila și Galați” – de la Iosif Ivanovici la George Grigoriu (”Muzica e viața mea”), volum datorat Editurii Centrului de Creație Brăila.

Autoarea, Andreea Andrei Tudor, i-a avut alături pe colegii din juriu și pe Petronela Alina Sulicu, editoarea cărții, și a dezvăluit ce a îndemnat-o să abordeze această interesantă paralelă. Înainte de fiecare concert ea a dat dedicații pe carte, alături de soțul ei, Ionel Tudor, care a dat autografe pe CD-urile realizate de UCMR și conținând cele mai mari șlagăre ale sale.

De mare efect au fost momentele coregrafice oferite de cele trei formații de copii ale ansamblului ”Shining Star”, instruit de Gabriela Popa, pe trei șlagăre marca George Grigoriu. Cel puțin acela cu trupa juniorilor merita să fie și pe scenă, dacă ar fi fost spațiu, ”Broscuța Oac” a micuților fiind adorabilă.

Se înțelege, recitalurile, cu artiști de mare popularitate figurând pe afișe, au stârnit un mare interes. Problema e că, înafară de cel al Pompiliei Stoian, au fost relativ puțin legate de muzica ușoară tradițională și deloc de George Grigoriu, al cărui nume protagoniștii se cuveneau măcar să-l omagieze.

Singurul care a făcut asta, într-un recital cu adevărat extraordinar, alături de orchestra sa, a fost Horia Brenciu, care a oferit un show plin de umor și culoare. El este nu numai cântăreț și actor, ci un adevărat ”entertainer”, abordând alături de trupa sa toate genurile de muzică – jazz, cafe concert, latino, pop, rock, rhythm and blues, soul, swing, dominând scena cu o exuberanță rară, contaminantă. Apoteoza a fost atinsă în momentul când Horia Brenciu l-a invitat din sală pe Horia Moculescu, rezultând un show cum rar se poate vedea, cu muzică, glume, umor colosal.

Pompilia Stoian a cântat imediat după Gala laureaților, acompaniată de formația festivalului, condusă de Ionel Tudor, și sper că tinerii soliști au rămas s-o admire. Ne leagă multe amintiri, am fost colegi la Liceul ”Dimitrie Cantemir” din București, ea cu câțiva ani mai mare ca mine și ca Anda Călugăreanu, și de fiecare dată când ne vedem intonăm împreună imnul liceului nostru (pe care îl știe bine și actorul Vlad Rădescu, și el ”cantemirist”), compus de profesorul de muzică Anton Scornea. A locuit la doi pași de mine, pe strada Educației, în locul casei ei fiind acum un bloc…Vestimentația în care a evoluat a fost în amintirea mamei sale, cu mare talent în domeniu. Alături de ”Dedicație pe un disc” de Jolt Kerestely, pe un text de Marian Stere (tulburător, pe cei doi îi leagă acum același necaz…), și ”Ionel, Ionelule” de Claude Romano nu putea ocoli titlul de imens succes care a traversat deceniile – sunt destul de multe din anii 60 încoace…

La trecerea în mileniul actual, ”Prieten drag” de Radu Șerban a fost aleasă ”Melodia secolului XX” în ancheta Radio România! Recitalul Pompiliei Stoian a fost ca o gură de aer proaspăt, dându-ne speranțe că, poate, muzica ușoară adevărată n-a murit…

Cu calitățile sale vocale remarcabile, Andra a trecut în revistă, alături de formația ei, o parte din hit-urile gravate pe cele 20 de albume ale sale, de la ”Vreau sărutarea ta”, ”Dragostea rămâne” la ”Niciodată să nu spui niciodată”, ”Inevitabil va fi bine” sau ”Nebuni în noapte”.

Cu cele mai importante distincții la activ, primite la Radio România, ”Cerbul de aur” sau Mamaia, Andra, care a debutat strălucit la 14 ani, a demonstrat încă o dată că este o voce de primă mărime a generației tinere. Iar formația basarabeană Zdob și Zdub a aniversat trei decenii de când a fost înființată de temperamentul solist vocal Roman Iagupov. Au bătut doba chiar fără bunica și ne-au amintit de cele 3 formidabile prezențe în finala Eurovision. Cum la ediția 2023 au fost câștigători morali (acolo nu cu muzică se câștigă…), în finalul recitalului lor incendiar, cu Roman Iagupov și colegii lui pe locomotivă, ne-am urcat cu toții în trenul Chișinău-București, care a făcut o escală de aproape 2 ore la Brăila!

Așadar, cam asta a fost anul acesta la festival și avem toate motivele să credem că în 2025, la ediția a XX-a, vom asista la un regal!

Octavian URSULESCU

Comments

comments