FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „GEORGE ENESCU” 2019 – OEDIPE pe scena ONB
Mari ansambluri, mari muzicieni, ENESCU în repertoriu, săli pline, mulţi, foarte mulţi tineri – un REGAL care poate concura orice alt eveniment de gen. REVERENŢA NOASTRĂ pentru MIHAI CONSTANTINESCU şi echipa domniei sale, pentru că o astfel de UZINĂ nu poate fi strunită decât de un manager talentat, experimentat.
Sigur, nu putea lipsi OEDIPE! Pe scena ONB, o producţie 2015, semnată de regizoarea VALENTINA CARRASCO (Argentina) şi colegii ei.
În sală – deasemenea, studenţi, elevi, melomani de toate vârstele, critici muzicali care vorbeau despre celebra producţie din 1968 (JEAN RÂNZESCU, DAVID OHANEZIAN), despre variantele semnate de CĂTĂLINA BUZOIANU (1996), ANDREI ŞERBAN (1996), PETRIKA IONESCU(2003), ANDA TĂBĂCARU(2011).
GONG! GONG ! GONG! Nici nu poate fi altfel: orchestra sună magistral, sub bagheta lui TIBERIU SOARE, leit motivele parcă sunt desenate,luminează povestea, pătrund în suflet. Intervenţiile fagoţilor, registrul grav al corzilor, ţesăturile polifonice strânse, balansul clar, limpede, între comentariul cameral şi cel amplu orchestral – nu trec neobservate, fac din când în când loc, din nou, strategiei leit motivelor – tocmai pentru a nu se uita nimic.
Da, prin orchestra OPEREI, corul OPEREI condus de Daniel Jinga, (ca întotdeaunasuperprofesionist)- MUZICA LUI ENESCU, DĂRUITĂ publicului, SALVEAZĂ SPECTACOLUL! Şi, bineînţeles, CREAŢIA lui ŞTEFAN IGNAT- în OEDIPE, rolul vieţii lui, vârf de carieră, trecut prin destule colaborări regizorale: voce puternică, un dramatism bine dozat, nuanţa de tragism cu rafinament inoculată discursului. Dar, să nu-l uităm nici pe HORIA SANDU- impozantul TIREZIAS…. De fapt, întreaga echipă de solişti, care, într-un fel sau altul s-a străduit.
DA, acesta-i adevărul, MUZICA A SALVAT SPECTACOLUL!
Aduceti-vă aminte cum povestea ENESCU despre anii de nelinişte pe care i-a trăit, până a scris ultima notă a partiturii, ”o partitură imensă”, cum cântărea fiecare cuvânt din libretul lui Edmond Fleg, cum se gândea la tragediile lui SOFOCLE. Luni și ani de nelinişte până în ziua premierei – 13 martie 1936, OPERA GARNIER din PARIS. Şi, nu întâmplător HONEGGER a declarat OEDIPE ”CULMEA ARTEI LIRICE”.
Ce să facem, probabil că asta este soarta acestei capodopere, CREAŢIA LUI ENESCU să nu aibă întotdeauna tălmăcirea firească. Sau, să intre din nefericire în atenţia unor producători care nu o înţeleg – care, pur şi simplu, deturnează sensurile… Şi nu-i de vină regizoarea, (se pare că a mai abordat OEDIPE), sunt răspunzători cei care nu s-au asigurat că proiectul ei nu se depărtează la ani lumină de gândurile enesciene.
Aşa că într-o amestecătură greu de digerat, de la proiecţii gigant (mare, munte), din care au dispărut ritualurile (naşterea, dansurile, încoronarea etc), a fost sufocat momentul SFINX-ului, un ansamblu static asista la rotirea ghirlandelor de cearșafuri albe, negre, totul era în nuanţe de gri, se rostogoleau alte proiecţii sexi, nu mai conta când e TEBA, când e CORINTUL…
Ce mai, la ţărm sunt turişti sau emigranţi care îşi fac selfie-uri cu telefoanele, apare şi un vas de croazieră…O fi fost vreo reclamă pentru CARAIBE ?
Doar un singur tablou inspirat – dacă se poate spune aşa – toată suflarea se strânge, toată lumea stă cu faţa la pământ, pare să se pregătească de priveghi!!!
Nu cred că nu se va găsi acel regizor român care să construiascăun OEDIPE plin de MAGIE, de EMOŢIE ….
SMARANDA OŢEANU-BUNEA