Festivalul Internațional Vară Magică, un nou concert pe 15 august a.c.

Seria de concerte ale Festivalului Internațional “Vară Magică” ediția a VII-a, dedicată Centenarului României, va continua, pe 15 august, începând cu ora 19:30, cu un regal muzical oferit de Orchestra de Tineret România-Moldova.

Sub bagheta celebrului dirijor Horia Andreescu și avându-i ca soliști pe Dumitrița Gore (vioară), Sofia Blându (violoncel) și Andrei Stanciu (vioară), pe scena Ateneului Român, tinerii vor interpreta Suita Peer Gynt de Edvard Grieg, Balada pentru vioară și orchestră de Ciprian Porumbescu, Dans Țărănesc pentru violoncel și orchestră de Constantin Dimitrescu, Dansurile românești de Bela Bartok și Simfonia nr. 5, op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski.

Ansamblul este mai mult decât o orchestră. Este o stare de spirit comună, spațiul comun în care cei mai straluciți tineri muzicieni din România și Moldova participă la o experiență unică de creativitate colectivă, cu pasiune și dăruire.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.