Film despre Marina Voica!
La scurtă vreme după ce a fost sărbătorită pe scena celei de-a 43-a ediții a Festivalului de muzică ușoară de la Mamaia și după ce a împlinit 89 de ani, marea artistă și-a mai văzut un vis împlinit – lansarea unui film artistic de lung-metraj având în centrul lui viața și cariera ei exemplare.
Este, de fapt, mai degrabă un film-document, cu un dialog permanent între protagonistă și tânărul regizor Andrei Ștefan Răuțu, care, ne amintim, i-a mai oferit Marinei Voica în urmă cu câțiva ani un rol principal într-un film de scurt-metraj.

Regizorul a exploatat la maximum înzestrările actoricești ale eroinei, probate nu numai pe scenă, ci și în show-urile de televiziune.
De altfel, reputatul regizor Iulian Mihu a fost cel dintâi care i-a intuit talentul de actriță, distribuind-o cu multe decenii în urmă în rolul principal din filmul său ”Țărmul n-are sfârșit”, interzis până la Revoluție și proiectat la Cinematecă abia după 1990.
Malvina Urșianu și alți regizori importanți și-au dorit-o în filmele lor, dar rând pe rând Marina Voica a refuzat rolurile propuse datorită pudorii și educației sale.
La o probă de film, de pildă, a fost nevoită să joace o scenă erotică împreună cu marele actor Gheorghe Dinică, ceea ce a făcut-o să refuze contractul.


De această dată, însă, este vorba de un film făcut cu tandrețe și admirație, surprinzând viața și activitatea unei mari artiste ajunse la vârsta senectuții și dezvăluind fațete mai puțin cunoscute ale ei, cum ar fi umorul.

În egală măsură șăgalnică, jucăușă, copilăroasă, Marina Voica este surprinsă atât în episoade artistice – pe scena festivalului de la Mamaia sau a Teatrului de revistă ”Constantin Tănase”, la o minunată Gală ”Savoy”, cât și în intimitatea casei sale de la Breaza, compunând sau cântând acompaniindu-se la pian.

Filmul se cheamă de altfel ”Fluturi de noapte”, pornind de la o compoziție a sa, și a fost proiectat în premieră la ”Grădina cu filme” a Creart în cadrul celei de-a 21-a ediții a Festivalului internațional de film de la București, BIFF.
În film mai apar regizorul Andrei Ștefan Răuțu, muzicianul Andrei Dinescu (fiul scriitorului Mircea Dinescu) și, într-o secvență din emisiunea sa de la Radio România, Andrei Partoș.
După cartea ”Marina Voica – drum spre legendă”, apărută în 2018 la editura ProUniversitaria, ce poate fi comandată de amatori pe site-urile specializate, filmul de față vine să întregească imaginea unei cariere unice și a unei vieți care, ea însăși, ar putea fi subiect de film, cu drame, interdicții politice, iubiri, succese, mari probleme de sănătate, triumfuri, turnee extraordinare, activitate literară, dar mai ales cu o pasiune imensă pentru muzică.
Octavian URSULESCU
Foto: Marcel Preda, Bogdan Valentin
