Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Finanţele lansează certificate Tezaur pentru populaţie la preţul de 1 leu, în martie

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să lanseze, în martie, o emisiune de certificate Tezaur dedicată populaţiei, la preţul de un leu/instrument, au declarat, pentru AGERPRES, surse din instituţie, precizând că certificatele „nu vor fi în formă materializată”.

„Pentru populaţie o să implementăm un program nou, Programul Tezaur. Este un instrument nou pentru populaţie, care va fi distribuit prin unităţile trezoreriei de stat. Noi am anunţat în planul anual de finanţare că îl vom lansa. Am anunţat şi un volum indicativ de 4 miliarde lei pe care căutăm să-l luăm. Acesta este un instrument cumva modernizat de care lumea întreba nostalgic şi pe care noi îl emiteam undeva înainte de 2005. Atunci se emitea prin trezorerii, dar era în formă materializată, adică omul pleca cu un certificat şi aceea era dovada faptului că el a subscris şi acela era înscrisul în baza căruia i se rambursa suma, dobânzile şi aşa mai departe”, a precizat sursa citată.

Potrivit acesteia, instrumentul va fi acum modernizat, în sensul că nu va mai fi într-o formă materializată.

„Practic, te duci la trezoreria de care aparţii cu buletinul, îţi deschizi un cont de subscriere şi contul acela îl poţi alimenta prin cash, numerar, când îl deschizi, sau la subscriere sau de acasă din contul tău bancar. După ce ai acest cont de subscriere şi îl alimentezi cum vrei, când Finanţele anunţă astfel de emisiuni, pentru că intenţia este să le avem într-o frecvenţă lunară, te duci la trezorerie ca să subscrii. Te duci şi spui: „Vreau în emisiunea anunţată de stat să subscriu 10 titluri de stat””, au explicat sursele.

Un certificat va avea o valoare de un leu, iar dobânzile vor fi specificate în prospecte.

„Unul are valoarea de 1 leu. Este accesibil oricărui om. Practic şi un pensionar îşi poate lua 10 titluri de 10 lei. Completezi un formular de subscriere în care apare numărul de titluri şi valoarea lor. Acela se semnează în două exemplare, unul pentru tine şi unul pentru trezorerie. Banii din contul de subscriere se debitează şi se creditează contul de emisiune şi eşti deţinătorul numărului de titluri de stat pe care le deţii. Dobânzile vor fi specificate în prospectele de emisiune. Trimestrial vom ieşi cu un prospect de emisiune. Nu le poţi tranzacţiona, spre deosebire de Fidelis. Nici la Fidelis nu am renunţat, a fost pus ‘on hold’ (în aşteptare) pentru că am lucrat la acest nou instrument. O să avem în vedere nişte maturităţi mai lungi la Fidelis, dacă o să le reluăm. În martie va fi prima emisiune de certificate Tezaur”, au mai arătat sursele citate.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=91880

Publicat de la data feb. 15 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Economic, FINANTE - BANCI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2018, 22:23
 

N
Parţial înnourat
21°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 88%
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2018
Zi
 

NE
Predominant însorit
31°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NE
Senin
18°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-06-2018 Ora : 21 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 21:15 si 22:00 In zona : Județul Suceava: Suceava, Gura Humorului, Cajvana, Salcea, Cornu Luncii, Udești, Șcheia, Bosanci, Todirești, Păltinoasa, Grănicești, Ipotești, Rădășeni, Cacica, Moara, Horodniceni, Vulturești, Stroiești, Valea Moldovei, Pârteștii de Jos, Drăgoiești, Berchisesti, Bunești, Ilișești, Comănești, Capu […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-06-2018 Ora : 21 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 21:00 si 22:00 In zona : Județul Suceava: Dolhasca, Liteni, Salcea, Dumbrăveni, Verești, Zvoriștea, Dărmănești, Milișăuți, Grănicești, Dolhești, Satu Mare, Adâncata, Mitocu Dragomirnei, Hânțești, Pătrăuți, Bălcăuți, Zamostea, Siminicea, Grămești, Calafindești, Șerbăuți;Județul Vrancea: Vulturu, Suraia, Tătăranu, Milcovul, Gologanu, Răstoaca, Biliești;Județul […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-06-2018 Ora : 21 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 21:00 si 22:00 In zona : Județul Prahova: Mizil, Colceag, Tomșani, Ceptura, Baba Ana, Gura Vadului, Vadu Săpat, Călugăreni, Jugureni, Fântânele;Județul Buzău: Buzău, Vernești, Vadu Pașii, Merei, Mărăcineni, Costești, Țintești, Pietroasele, Gherăseni, Gălbinași, Breaza, Săhăteni, Ulmeni, Stâlpu, Năeni; Se […]

Loto

Horoscop

  • 106.419 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team