Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Fonduri nerambursabile, în valoare de 90,6 milioane de lei, aprobate pentru 11 localități din județul Brăila

Publicat: marți, 13 iunie 2017

Patru tronsoane de drum județean, care deservesc 11 localități din județul Brăila, vor fi modernizate printr-un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR).

 

Contractul de finanțare a fost semnat astăzi, 12 iunie a.c., de doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene. Este al șaselea contract de finanţare cu fonduri europene pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională (axa prioritară 6 a programului).

Drumul vizat se desfășoară pe teritoriul administrativ al județului Brăila, pe o lungime de 61,12 km, va asigura conectivitate directă la coridorul de transport TEN-T Brăila–Buzău și traversează următoarele localități: Gulianca, Ariciu, Mihail Kogălniceanu, Boarca, Racovița, Custura, Grădiștea, Sutești, Ianca, Bordei Verde, Viziru.

„Există proiecte ce pot fi duse la bun sfârșit doar în parteneriat și mă bucur să văd că acest model se extinde la nivelul administrației publice locale. Investiția care a primit finanțare astăzi este implementată în parteneriat de consiliul județean Brăila, orașul Ianca și cele 7 comune beneficiare ale proiectului. Este estimat că acest drum modernizat va deservi cei peste 33.000 de locuitori, peste 1.200 de agenți economici, 56.000 de turiști cazați anual, în medie, în zonă și pe cei aflați în tranzit”, a declarat doamna Shhaideh.

Valoarea totală a investiţiei este de 93.490.037,84 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 90.649.995,92 lei  (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

În Programul de Guvernare sunt prevăzute, prin intermediul Programului Operațional Regional, 8.25 de miliarde de euro pentru îndeplinirea unor obiective precum:

  • 3.000 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii;
  • peste 100.000 gospodării reabilitate termic;
  • peste 45 monumente istorice reabilitate;
  • 3 spitale regionale nou construite;
  • 122.000 de elevi, studenţi care vor beneficia de infrastructura educaţională modernizată;
  • peste 5,76 milioane de hectare cadastrate;
  • 2.100 km de drumuri județene modernizate pentru 1 milion de cetățeni;
  • 280 de ambulatorii şi 35 de unităţi de primiri urgenţe reabilitate/modernizate/extinse;
  • peste 270.000 de persoane care vor beneficia de construcția/reabilitarea/ modernizarea/extinderea/dotarea centrelor comunitare integrate socio-medicale.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=81838

Publicat de la data iun. 13 2017. Categorii Economic, FINANTE - BANCI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 octombrie 2018, 20:20
 

V
Senin
15°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 14°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 54%
Vânt: 11 km/h V
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:40
Apus: 18:19
Prognoza 24 octombrie 2018
Zi
 

V
Precipitaţii
18°C
Vânt: 36 km/h V
Rafale de vânt: 65 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

VNV
Nori intermitenti
3°C
Vânt: 11 km/h VNV
Rafale de vânt: 36 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-10-2018 Ora : 10 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 10:00 si 12:00 In zona : Județul Mehedinţi: Grozești;Județul Vâlcea: Drăgășani, Băbeni, Prundeni, Ionești, Galicea, Orlești, Ștefănești, Olanu, Șirineasa, Drăgoești, Voicești;Județul Olt: Slatina, Corabia, Piatra-Olt, Osica de Sus, Fărcașele, Mărunței, Curtișoara, Fălcoiu, Găneasa, Traian, Strejești, Pleșoiu, Verguleasa, Brâncoveni, Vișina, […]

Loto

Horoscop

  • 141.301 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team