Fondurile de pensii private obligatorii, active în creştere cu 21,77%, la final de octombrie 2018

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 47,08 miliarde de lei, la 31 octombrie 2018, în creştere cu 21,77% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 29,43 miliarde de lei, respectiv 62,5%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 8,9 miliarde de lei (18,93%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 3,9 miliarde de lei, respectiv 8,31% din totalul activelor.

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 47,08 miliarde de lei, la 31 octombrie 2018, iar valoarea activului net era de 47,06 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,191 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,058 milioane de participanţi.

În luna august 2018, au fost virate contribuţii pentru 4,057 milioane de participanţi, iar pentru 3,11 milioane nu au fost virate contribuţii.

Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.