Fostul şef al Poliţiei slovace, anchetat în dosarul asasinării jurnalistului Jan Kuciak

Un tribunal special din Slovacia a decis ca fostul şef al Poliţiei naţionale, Tibor Gaspar, să fie plasat în ancheta privind asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak, în februarie 2018, dosar care a generat proteste ample la nivel naţional şi a dus la prăbuşirea guvernului de la Bratislava, relatează DPA. De asemenea, au fost plasaţi în arest şi foştii şefi ai mai multor departamente ale Poliţiei, de teamă că aceştia ar putea încerca să influenţeze martorii.

În urma uciderii jurnalistului Jan Kuciak şi a logodnicei sale, în presa slovacă au apărut articole despre amploarea fenomenului corupţiei în interiorul Poliţiei. Puternicul om de afaceri Marian Kocner, care a fost acuzat că a comandat asasinarea lui Kuciak, ar fi dispus urmărirea de către Poliţie a jurnaliştilor care făceau anchete despre afacerile sale.

În luna septembrie, un tribunal slovac a decis că, din lipsă de probe, Kocner nu este vinovat în cazul uciderii jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak şi a logodnicei acestuia.

Totuşi, procurorii au făcut apel la această hotărâre. Instanţa a ajuns la concluzia că un alt acuzat, Tomas Szabo, este vinovat de participare la crimă şi l-a condamnat la 25 de ani de închisoare, dar nu a găsit nicio dovadă că asasinatul a fost comandat de către omul de afaceri Marian Kocner.

De asemenea, Marian Kocner ar fi mituit şi şantajat în mod sistematic judecători şi procurori pentru a obţine achitări în numeroasele cazuri de fraudă deschise în instanţă pe numele său.

În martie au fost arestaţi 13 judecători, printre care Monika Jankovska, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Jankovska ar fi manipulat procedurile judiciare în numele lui Kocner.

Jan Kuciak şi logodnica sa, Martina Kusnirova, au fost împuşcaţi mortal, în 21 februarie 2018, la domiciliul lor din satul Velka Maca, într-o execuţie de tip mafiot, după ce jurnalistul scrisese mai multe articole despre corupţia la nivel înalt şi despre relaţiile lui Marian Kocner cu politicieni slovaci.

Potrivit actului de acuzare, Marian Kocner ar fi ordonat asasinarea lui Jan Kuciak pentru a se răzbuna pentru articolele acestuia ce detaliau diversele infracţiuni comise de omul de afaceri în domeniul imobiliar. Dintre cei cinci suspecţi inculpaţi în acest dosar, doi şi-au recunoscut vinovăţia şi au fost deja condamnaţi.

La 6 aprilie, fostul militar Miroslav Marcek a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru uciderea prin împuşcare a lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale. Marcek (37 de ani), care nu a fost prezent la pronunţarea sentinţei, şi-a recunoscut vinovăţia. Anterior, în decembrie 2019, Zoltan Andrusko a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în urma unei înţelegeri cu Parchetul slovac.

Conform actului de acuzare, Andrusko avusese rol de intermediar, angajându-l pe Miroslav Marcek şi pe vărul său, Tomas Szabo, la cererea prietenei sale, Alena Zsuzsova, care la rândul său urma ordinele lui Marian Kocner.

Jan Kuciak relatase în detaliu şi despre alte cazuri de corupţie. Ultimul articol al său, neterminat, dar publicat postum, a vizat oameni de afaceri italieni prezenţi în Slovacia – printre care Antonino Vadala – şi suspectaţi de legături cu mafia calabreză ‘Ndrangheta.

Asasinarea lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale a provocat ample manifestaţii de stradă care l-au împins la demisie pe premierul de la acea vreme, Robert Fico, politicianul dominant în Slovacia de peste un deceniu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.