Franţa: Poţi să-ţi insulţi președintele! Se numeşte liberă exprimare
Instanțele franceze i-au încălcat dreptul la liberă exprimare atunci când l-au condamnat pe aplicant, Herve Eon pentru că a purtat o pancartă, la un eveniment politic, prin care îi transmitea președintelui Nicolas Sarkozy, „Casse toi pov’con” („Dispari, nenorocitule” n.r), potrivit deciziei, care nu este definitivă, de joi a judecătorilor CEDO.
În noiembrie 2008, o instanță din Laval l-a găsit vinovat pe Herve Eon pentru insultarea președintelui Franței și l-a amendat cu 30 de euro, pedeapsă care a fost suspendată.
Ulterior, în martie 2009, o instanță superioară a decis că cetățeanu francez, activist socialist și ales local în departamentul vizitat de Sarkozy, nu a acționat cu bună credință, din moment ce a recunoscut în fața completului de judecată că se simțise mâhnit la acea vreme pentru că tocmai îi eșuase o campanie îndelungată de susținere a unei familii din Turcia care locuia ilegal în Franța. Ulterior, apelul i-a fost respins de Curtea de Casație a Franței.
Cazul a fost foarte mediatizat în Franța în 2008, iar astăzi ține, din nou, prima pagină a ziarelor din Hexagon. Le Parisien titrează, în ediția electronică de azi: Pancarta „Casse toi pov’con”: Curtea europeană condamnă Franța.