Frumoasa provocare de a dărui o carte

Și în acest an, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale, a fost sărbătorită în București, în țară și peste hotare printr-o bogată suită de manifestări omagiale.

Evenimente care dau noi înțelesuri crezului Luceafărului Poeziei Românești: ,,Trebuie să fim un stat de cultură la porțile Dunării; aceasta este singura misiune a statului român și oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop pune în joc viitorul urmașilor și roadele muncii străbunilor noștri’’.

Manifestări despre care presa noastră scrisă, audiovizuală și media alternativă au informat cu atenția cuvenită.

Profit ,așadar, de această fericită ocazie și consemnez o frumoasă inițiativă a unui grup de tineri inimoși din ținutul Romanați care  au dorit să aducă un omagiu lui Mihai Eminescu și Culturii Naționale.

În acest fel, ei dorind să îi îndemne pe alți tineri și adolescenți să se aplece asupra operei eminesciene și, deopotrivă, asupra creațiilor durabile, reprezentative ale literaturii și artei românești și universale.

Este vorba despre inițiativa membrilor organizației TSD din municipiul Caracal care, astăzi, au împărțit adolescenților și tinerilor volume cu poeziile celui pe care Tudor Arghezi l-a numit „sfântul preacurat al versului românesc”.

Gest care, așa după cum se poate vedea și din imaginile care însoțesc relatarea acțiunii, a fost primit cu interes și cu bucurie de către cei cărora le-a fost dedicat. A fost, se scrie în comentariul care însoțește imaginile „o provocare pentru generațiile care sunt pe băncile școlii’’.

Provocare care este și o invitație: „Trăiți experiența unei lecturi în format pe hârtie, într-o lume a tehnologiei și a inteligenței artificiale’’.

Acțiune care (de ce să nu o recunoaștem?) poate să pară cumva surprinzătoare, atâta vreme cât ea vine din partea unor tineri ei înșiși utilizatori ai canalelor mediei alternative. Asta, însă, doar la o primă vedere.

Pentru că, în realitate, este vorba despre o invitație adresată celor de vârsta lor sau aproape de această vârstă, invitația de a redescoperi farmecul inconfundabil al  cărții tipărite și, implicit, pe cel al bibliotecii. Bibliotecă în care, Jorge Luis Borges vedea întruchiparea paradisului.

Lectura, aplecarea asupra textului tipărit, fiind  și o invitație la meditație, la aprofundarea înțelesurilor adânci ale operei, la care numai contactul vizual cu varianta online și impactul său emoțional nu ne permit, întotdeauna, să ajungem. Ceea ce nu însemnă și că s-ar dori ca mai ales tinerii aflați pe băncile școlii să renunțe la a mai folosi calculatorul; dimpotrivă, întoarcerea le lectura cărții va permite diversificarea canalelor de informare, așa încât cartea și calculatorul să reprezinte surse convergente, complementare ale unui cât mai larg orizont de informare și de cunoaștere. Orizont care, în ultimă instanță, reprezintă fundamentul cultural al personalității.

În plus, nu  este, cred,  întâmplător faptul că o asemenea inițiativă vine de aici, din Caracal, din inima Romanațiului, de unde s-au ridicat personalități de marcă ale  artei și ale științei românești, care, prin respectul lor nedezmințit pentru cuvântul scris, rostit și tipărit, au făcut dovada că suntem ,,un stat de cultură, aici la porțile Dunării’’, așa cum își dorea și ne dorea Mihai Eminescu.

Recunosc, sunt într-o oarecare măsură subiectiv, Caracalul fiind orașul meu natal.

Dar nu numai  pentru această fericită împrejurare am considerat că o asemenea inițiativă tinerească de a celebra ziua de naștere a lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale prin atât de simplul și atât de frumosul gest de a dărui o carte colegilor tăi de generație, merită să fie cunoscută, preluată sau poate chiar continuată  și în alte colectivități.

Ziua de azi, 15 ianuarie 2024, putând să fie ziua de debut a acestei salutare provocări și invitații la cât mai multe experiențe ale lecturii cărților și a publicațiilor tipărite.

Șerban CIONOFF

(jurnalul.ro)

    
 
 

Comments

comments

2 comentarii la „Frumoasa provocare de a dărui o carte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.