G20 Finanțe: O reuniune „complicată”, dar „fără pași înapoi”

Reuniunea miniștrilor de finanțe din G20 care s-a încheiat sâmbătă la Baden-Baden (vestul Germaniei) a fost „complicată”, a apreciat sâmbătă comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, citat de AFP.

„Nu a fost cea mai bună reuniune pe care am avut-o, dar am evitat orice pas înapoi și am lăsat loc pentru cooperare și îmbunătățire” a situației, a declarat jurnaliștilor responsabilul european.

El a recunoscut totodată că a fost „o reuniune complicată, cu o concluzie temporară ce putea fi mai bună”.

Prima întâlnire internațională pentru noul secretar american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, G20 Finanțe a retras din declarația finală referințe făcute în cursul edițiilor precedente, una privind respingerea protecționismului și cealaltă de susținere a Acordului de la Paris asupra schimbărilor climatice. Omisiuni clar explicate de opoziția Statelor Unite de a vedea menționate aceste principii.

„Unele cuvinte lipsesc” din declarația finală, și-a exprimat regretul Pierre Moscovici, care, totuși, nu s-a declarat surprins.

„A fost primul contact cu noua administrație americană, n-ar fi avut niciun sens să ne certăm. Sunt diferențe clare, dar nu a fost o confruntare”, a continuat comisarul european.

Apreciind această reuniune ca o „rundă de observare” care a „lăsat loc pentru îmbunătățiri”, Pierre Moscovici și-a exprimat speranța ca G20 să ajungă la „concluzii mai bune” în iulie, cu prilejul summitului șefilor de stat și de guvern care va avea loc la Hamburg, în Germania.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.