Germania vrea adoptarea unor reforme pentru întărirea zonei euro

Statele membre ale zonei euro vor să adopte la summitul țărilor din Eurogrup, ce va avea loc astăzi, 3 decembrie a.c.,  o serie de reforme pentru a face blocul comunitar mai rezistent, inclusiv prin extinderea atribuţiilor Mecanismului European de Stabilitate (ESM) – fondul de salvare al zonei euro – a afirmat, săptămâna trecută, ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, transmite Reuters.

Într-un discurs văzut ca un răspuns la solicitările preşedintelui francez Emmanuel Macron de adâncire a integrării zonei euro, idei care nu sunt primite foarte bine în Germania, Scholz a afirmat că ESM ar trebui să poată împrumuta bani băncilor care se confruntă cu dificultăţi financiare şi să devină un Fond Monetar European (FME).

„Vrem un ESM care să deţină competenţe mai mari şi posibilitatea de a pregăti şi implementa programe de sprijin pentru ţările din zona euro care – în pofida politicilor adecvate – se confruntă cu dificultăţi”, a afirmat Scholz într-un discurs rostit la Universitatea Humboldt din Berlin.

Acesta a adăugat că vrea să promoveze un buget al zonei euro ca parte a bugetului Uniunii Europene, pentru a ajuta investiţiile, convergenţa economică, competitivitatea şi stabilitatea regiunii.

Totuşi, Scholz a recunoscut că uniunea bancară rămâne la mare depărtare: „Va fi foarte dificil de ajuns la un acord privind un sistem comun de asigurare a depozitelor”.

Schema europeană de garantare a depozitelor (EDIS) ar face depozitele bancare la fel de sigure pe întreg teritoriul zonei euro iar în cazul falimentului unei bănci persoanele care au depozite ar putea recupera până la 100.000 euro. Însă, Germania şi alte state din nordul Europei se opun EDIS până când riscurile pe care băncile şi le asumă nu vor fi diminuate, în special în ţări precum Grecia sau Italia. În consecinţă, liderii UE au convenit să demareze, într-un moment nedefinit în viitor, discuţiile cu privire la EDIS.

În iunie, miniştrii de Finanţe din zona euro au anunţat că în eventualitatea unei crize majore Mecanismul European de Stabilitate (ESM) va putea împrumuta fondului de rezoluţie până la 60 de miliarde de euro.

CITEȘTE ȘI:

Eurostat: Inflaţia în zona euro a scăzut în noiembrie la 2%

BCE avertizează că zona euro este din ce în ce mai vulnerabilă la şocurile financiare

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.