Gheorghe Gheorghe a îmbrăcat mantia Vladimirescului, şi a înveşmântat spiritul în cântec…
Căutăm neîncetat ca firul strădaniilor noastre zilnice să nu aibă capete ori noduri, ci doar câte o buclă de pace şi armonie spirituală, altminteri ne-am fi proprii robi şi n-am avea parte de nicio cale de curăţire a conştiinţei ca să semene cu lumina!
Doar aşa să avem dreptul şi sarcina de a primi şi dărui iubirea; doar aşa să ne fim edificiul propriei spiritualităţi pe care să nu o dăm pe mâinile disperării, să o apărăm ca pe bunurile noastre nemuritoare ce stimulează împletirile armonioase ale vieţii prin ceea ce susură în fiinţă şi o tulbură cel mai dulce: cântecul!
Din forţe şi taine ancestrale cântecul ajunge la amvonul inimii, spre limpezimea judecăţii şi mângâierea ei. Folclorul nostru l-a înveşnicit în chip minunat spre a colinda gând lângă gând şi umăr lângă umăr cu omul.
În dragoste şi rară frumuseţe e toată fapta folclorului românesc, iar în sânul lui e plămădit şi înnobilat un fiu al său: folclorul oltenesc, ce nu-i nimic mai puţin şi nimic mai mult decât fresca unei părţi de patrie, simfonia văzduhului din cer şi simfonia văzduhului din suflet, cartea din piatră, din câmp, din pădure, din ape, din vieţi şi idealuri, aşternută cu slove populare zămislite din înţeleapta, dulcea şi omenoasa cultură sătească a oltenilor.
În Oltenia vieţuieşte, culege, creează şi glăsuieşte cântec oltenesc un fiu de pandur. Îmbrăcat în mantia Vladimirescului, pe care a purtat-o cu cinste spre cinstirea sa nepieritoare neuitatul Liviu Vasilică, Gheorghe Gheorghe e un cântăreţ de muzică oltenească urcat pe scenă ca un român mustăcios şi mândru ce trăieşte curat şi cuminte la umbra iubirii şi îi seamănă jupânului Iancu şi lui neica Tudor.
Şi-a luat pe spate mantie boierească, pe când inima şi-a înveşmântat-o cu virtuţi sufleteşti înrâurite de dragoste de cântec.
În ce localitate s-a aninant lumina zilei pe oglinda privirii fiului pandurilor ce va să vină în lume ca să-i mângâie prin cântec?
M-am născut în comuna Olteni, din Teleorman, la 20 noiembrie 1956, într-o familie de gospodari de frunte ai aşezării. Nu voi uita niciodată anii copilăriei, cei mai frumoşi ani. Mergeam împreună cu părinţii şi sora mea la câmp, la arat, la semănat, la cosit, cu nelipsitul car cu boi. Îmi plăcea să aud cucul cântând, îmi plăcea să mă urc în nucul de la vie şi să cânt din toate puterile mele. Nu voi uita niciodată aceşti ani.
Mulţi vor să cânte folclor, dar, pe lângă glasul pe care ţi-l dă Dumnezeu trebuie să fii născut la ţară, să simţi pământul sub picioare, roua de dimineaţă şi cântatul cucului, altfel… te poţi numi orice, dar nu interpret de muzică populară.
Locuiesc în Bucureşti acum şi mi-am amenajat o cameră în stil ţărănesc, cu obiecte vechi pe care le-am adunat de peste tot. În acea cameră mă simt acasă, la ţară, în anii copilăriei mele. Mă doare inima de prea mult frumos! Am, se poate spune, în casa mea din inima Bucureștiului, o inimă de tradiție și cultură oltenească…!
E o aşezare ctitorită pasămite pe strămoşeşti temelii, de vreme ce aici folclorul se simte că are rădăcină!
Vatra satului s-a format la Revolutia lui Tudor Vladimirescu de la 1821, când s-au așezat pe ea cinci familii de peste Olt, din zona Romanaţilor şi alte cinci familii din Cărbuneştii Gorjului – de aici şi denumirea de Olteni.
Graiul localnicilor are prin aceasta irizări de culori şi accente?
Localnicii vorbesc în graiul pur oltenesc.
Cine a avut braţe de îmbrăţişat mai generoase de la unul spre celălalt: duhul cântecului, ori viitorul cântăreţ Gheorghe Gheorghe?
Şi unul, şi celălalt! De mic mi-a plăcut a cânta, am iubit câmpul, pădurea, susurul izvorului, răpăiala ploii, animalele, muncile câmpului. Mi-a plăcut viaţa, omul… toate acestea se regăsesc în cântecele mele. Şi cântecul m-a plăcut pe mine şi ne-am unit într-o îmbrăţişare, cu iubire reciprocă!
Strădaniile, fără de care nici metalele scumpe nu strălucesc, depind întotdeauna de voinţa şi forţa individuală. Dar cântecul are şi din partea lui de dăruit ceva fără de care cântăreţul nu s-ar deosebi de piatră. În piatră e tăcerea pietrei, pe când în cântec e vocea umană şi sufletul. De unde răzbate la dumneavoastră darul acesta al cântecului, care este talentul şi dragostea?
Am moştenit glasul de la mama.
Unde e aşezată de destin cumpăna drumurilor de viaţă şi de cântec, în ce vă priveşte?
Pe când aveam paisprezece ani am plecat la Bucureşti, unde m-am perfecţionat pe plan muzical. Am urmat Şcoala Populară de Artă, în 1982, pe care am absolvit-o cu media 9,80. Aici e cumpăna.
De aici începe drumul mai lung, ori mai scurt, dar cu ţintă. E mai drept drumul acesta, ori mai serpentinat, mai lin, ori pieptiş
O spun nemijlocit faptele. Am făcut înregistrări la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, sub directa îndrumare a etnomuzicologului Steluţa Popa.
Din 1985 am luat Atestatul de Artist liber Profesionist categoria A (prin concurs, deloc uşor). Am colaborat cu cei mai mari dirijori, pe cele mai mari scene ale ţării. Menţionez pe regretatul Paraschiv Oprea de la Oradea, Liviu Buţiu de la Alba-Iulia pe Stelian Stoica de la Suceava, pe Ioan Cobală, Ionel Budişteanu, Florea Cioacă, Marin Ghiocel, Nicu Creţu, Petrică Pană şi bineînţeles, pe Adrian Grigoraş dirijor al Orchestrei Radio, alături de care am făcut toate înregistrările – este dirijorul meu preferat şi prietenul meu drag. Îmi place perfecţiunea, stărui să iasă totul bine din punct de vedere vocal, instrumental, versuri, costum… O fi bine, o fi rău, dar aceasta e în firea mea…!
Sunteţi cântăreţul omniprezent, dar nu în măsură de a deranja prin apariţii sufocante. Menţionaţi momentele şi locurile de referinţă, în ce vă priveşte, pentru apariţiile dumneavoastră publice.
Am colaborat cu producătorii şi realizatori tv Niculina Merceanu, Maria Tănase Marin, Theodora Popescu, Iolanda Miricioiu, Valeria Arnăutu, Georgel Nucă şi nu în ultimul rând regretata realizatoare a îndrăgitei emisiuni, „Tezaur Folcloric”, Marioara Murărescu, cea care și-a lăsat amprenta de profesionist asupra carierei mele de artist.
Am avut o relaţie specială pe plan profesional cu domnia sa, printr-o colaborare strânsă în ultimii zece ani, aceasta materializându-se în numeroase spectacole, festivaluri, emisiuni realizate în toată ţara. Am peste 150 de piese imprimate cu Orchestra Radio, dirijate de regretatul Paraschiv Oprea şi de Adrian Grigoraş.
La Radio am avut permanent o colaborare cu marii realizatori de emisiuni folclorice ai acestei instituţii, Gheorghe Verman, Angela Marinescu, Mihai Hagiu, Alexandru Fabian, Garofina Sologon, Aurelian Popa Stavri… Am peste treizeci de ani de activitate artistică.
Interpretaţi doar muzică populară?
Pe lângă cântecul popular am abordat şi alte genuri muzicale: cântecul de petrecere, romanţa, valsul, tangoul – recent am făcut înregistrări la Electrecord cu acest gen muzical.
Nu sunt puţini anii dumneavoastră de slujire a cântecului. Aţi contribuit şi la sporirea lui prin creaţii proprii?
O parte din cântecele mele sunt şi creaţii proprii. În ele mi-am pus emoţiile mele, trăirile mele, sufletul meu.
Cum şi cât vă preţuiesc, în primul rând cei din comunitatea din care v-aţi desprins pentru ca să-i purtaţi toată viaţa şi oriunde dorul?
Sunt cetăţean de onoare al comunei natale, Olteni, din anul 2006.
În familie sunteţi soţ şi părinte, nu de onoare, de dragoste şi căldură sufletească! Se împletesc armonios ocupaţiile şi năzuinţele dumneavoastră, între profesie şi familie?
Sunt un om sensibil dar şi puternic. Iubesc ţara mea şi oamenii ei, iubesc locurile în care m-am născut. Iubesc animalele, mai ales caii şi câinii. Locuiesc la curte şi am doi câini pe care îi îndrăgesc nespus.
Fireşte, nu omit sentimentele şi „ocupaţia” de familist. Sunt căsătorit de 35 de ani cu Nicoleta, am un băiat căsătorit, nu sunt încă bunic, dar îmi doresc. Mai am o soră. Relaţiile noastre sunt afective! Cele două laturi ale vieţii mele, cântecul şi familia se „împletesc” şi aş spune mai aproape de adevărul sentimentelor mele: se contopesc!
Notă: Fotografiile reprezintă pe interpretul de muzică populară Gheorghe Gheorghe – în unele dintre ele împreună cu autorul interviului, la Universitatea „Spiru Haret” din București, în 2013 – și la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, cu ocazia lansării cărții „Theodora Popescu. O viață închinată televiziunii” de Aurel V. Zgheran, pe 26 octombrie 2019, alături de cei prezenți la eveniment: Theodora Popescu, Elise Stan, Aurelian Popa Stavri, Elena Manda, Polina Manoilă, Elisabeta Turcu, Aneta Stan, Florin Ologeanu, Viorica Flintașu, Floarea Tănăsescu, Eufimia Dogaru, Doina Lavric, Nicoleta, soția artistului și alții…
Aurel V. ZGHERAN