Guvernul a decis: Cei cu venituri pe chirii vor plăti contribuţii la sănătate

Ai venituri din chirii? Vei plăti contribuţii la sănătate. Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă elaborată în acest sens de Ministerul Finanţelor după negocierile cu FMI. Astfel, persoanele care obţin venituri din chirii vor plăti contribuţii de asigurări de sănătate, în limita a cinci salarii brute, respectiv cel mult 611 lei pe lună în acest an.

Baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări de sănătate aferente acestor venituri se stabileşte la fel ca în cazul contribuţiilor pentru pensie (CAS), limitată la cinci salarii brute.

Salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat este, pentru acest an, de 2.223 lei, iar prin aplicarea cotei de 5,5% reprezentând contribuţiile de sănătate rezultă o suma maximă de 611 lei pe luna la nivelul a cinci salarii.

În actul normativ se spune ca neadoptarea mĂsurii de cuprindere În baza de calcul a contributiei de sănătate a veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor ar conduce la reducerea finanţării sistemului public de sănătate şi la nerespectarea angajamentelor asumate cu organismele internaţionale.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.