Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru marea descentralizare în luna noiembrie
Liderii USL au decis ca proiectul marii descentralizări să fie asumat de Guvern în Parlament în luna noiembrie, înaintea adoptării bugetului de stat pentru 2014. Premierul Victor Ponta a declarat că va purta discuţii în Parlament cu toate grupurile parlamentare şi că a ales să îşi asume răspunderea pentru a evita „sabotajul” preşedintelui Băsescu. Proiectul marii descentralizări a fost prezentat în exclusivitate de gândul la finalul lunii septembrie, perioadă în care premierul Ponta nega faptul că pe masa Guvernului a ajuns un astfel de proiect.
Vicepremierul Liviu Dragnea, promotorul acestui proiect în Guvern, a purtat în acest an mai multe runde de discuţii cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru a se elabora proiectul descentralizării. Ulterior, marea descentralizare a fost negociată în interiorul USL la nivelul liderilor, în cadrul unei comisii mixte condusă de prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis şi vicepremierul Liviu Dragnea. Social-democraţii au insistat pentru ca marea descentralizare să se realizeze în această toamnă pentru ca pe baza ei să fie proiectat bugetul pe 2014. Liberalii au fost de acord cu asumarea răspunderii, opunându-se însă ideii ca Poliţia să fie descentralizată. De asemenea, inspectoratele şcolare nu vor fi descentralizate, ele rămânând în subordinea Ministerului Educaţiei.
Premierul Ponta a anunţat că se are în vedere o modificare ulterioară a legii în ceea ce priveşte Poliţia Locală.
„Ordinea publică, Poliţia rămân aşa cum sunt în acest moment, nu se poate vorbi despre descentralizarea ordinii publice”, a spus Antonescu la debutul şedinţei USL.
Detalii AICI