Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Guvernul pune în dezbatere publică o variantă a declaraţiei unice

Publicat: joi, 01 martie 2018

Guvernul va introduce joi în dezbatere publică o variantă a declaraţiei unice, astfel încât contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente, dobânzi, chirii şi alte surse să depună un singur formular, în loc de şapte, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

„Am promis încă din prima şedinţă de Guvern că vom face o modificare în ceea ce priveşte Declaraţia 600. Declaraţia 600 este un subiect de mare interes pentru mulţi români. Guvernul va introduce astăzi o variantă a declaraţiei, urmând ca cele mai bune propuneri să fie asumate şi incluse în cadrul proiectului final. Sunt convinsă că aceasta este o veste bună pentru mulţi care aveau un val mărit de aşteptare în ceea ce priveşte această declaraţie”, a afirmat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Premierul a prezentat proiectul elaborat la nivel guvernamental.

„Contribuabilii depun o singură declaraţie în loc de şapte declaraţii. Plăţile pentru impozitul pe venit, CAS şi CASS în cursul anului se fac la venitul estimat pentru anul curent şi nu la venitul realizat în anul precedent. Există un singur termen de plată, respectiv până la data de 31 martie a anului următor celui în care se realizează venitul, în loc de cinci termene de plată. A fost eliminată obligaţia de a efectua plăţi anticipate, ceea ce conduce la eliminarea dobânzilor şi penalităţilor pentru neplata la aceste termene”, a explicat Viorica Dăncilă.

Ea a adăugat că, potrivit variantei propuse de Guvern, „contribuabilul poate alege să efectueze plăţi oricând în cursul anului, care vor conduce la posibilitatea utilizării resurselor financiare în cursul anului în funcţie de necesităţile proprii”.

„Se acordă bonificaţie, adică se reduce suma de plată pentru efectuarea plăţilor înainte de termenul limită. Contribuabilii nu se vor mai deplasa la organul fiscal dacă vor depune declaraţia unică prin spaţiul privat virtual. Deci, încurajăm depunerea declaraţiilor în mediul online şi pentru acest lucru se acordă chiar o bonificaţie”, a spus Dăncilă.

Prim-ministrul a subliniat că încadrarea ca plătitor de CAS sau CASS se face „în funcţie de venitul estimat pentru anul curent, independent de venitul realizat în anul precedent”.

„Calitatea de asigurat se dobândeşte de la data depunerii declaraţiei şi nu de la data efectuării plăţii ca în prezent. Persoanele cu venituri mici sau fără venituri sunt asigurate în sistemul de sănătate timp de 12 luni dacă plătesc CASS la nivelul a şase salarii minime brute, 1.900 de lei, faţă de nivelul a 12 salarii minime cât plătesc în prezent”, a declarat Dăncilă.

Premierul a informat că Ministerul Finanţelor va face publică toată documentaţia necesară, care va putea fi dezbătută începând de joi.

MFP: Persoanele fizice vor depune un singur formular cu veniturile realizate

Persoanele fizice vor depune anul acesta un singur formular privind veniturile realizate, iar de la 31 martie 2019 acest lucru se va putea face exclusiv online, potrivit unui document al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

În ceea ce priveşte plăţile pe care o persoană trebuie să le facă în urma estimării veniturilor, acestea pot fi oricâte ca număr sau valori până la data de 31 martie a anului următor veniturilor.

Pentru anul în curs, formularul unic va putea fi depus pe suport de hârtie până pe 15 mai. Din următoarea zi, acest lucru se va putea face şi online.

„Pentru anul 2018 se află în analiză posibilitatea introducerii unui sistem de bonificaţii pentru contribuabilii care achită anticipat obligaţiile fiscale datorate. Dacă declaraţia se depune prin Spaţiul Virtual Privat, bonificaţia este de 10% dacă suma este achitată integral până la 15 iulie 2018. De asemenea, se acordă o bonificaţie de 5%, dacă obligaţiile fiscale sunt achitate integral până la 30 septembrie”, se arată în document.

Dacă declaraţia se depune pe suport de hârtie şi se plătesc obligaţiile până la 15 iulie, bonificaţia este de 5% şi de 2% până la 30 septembrie, menţionează MFP.

Conform sursei citate, calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu este condiţionată de plata unor contribuţii la anumite termene.

În anul 2018, până la termenul de depunere a declaraţiei unice, respectiv 15 iulie 2018, se reglementează că persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente îşi păstrează calitatea de asigurat, astfel încât să beneficieze în continuare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=93287

Publicat de la data mart. 1 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, ECONOMIC, FINANȚE - BĂNCI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 octombrie 2019, 8:05
 

NNE
Ceaţă
8°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 8°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:34
Apus: 18:27
Prognoza 19 octombrie 2019
Zi
 

E
Înnourat
23°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

ENE
Senin
10°C
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-10-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 00:00 si 03:00 In zona : Județul Bacău: zona joasă;Județul Galaţi;Județul Vrancea: zona joasă;Județul Vaslui; Se vor semnala : Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m.
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-10-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 00:00 si 03:00 In zona : Județul Bacău: Roșiori;Județul Neamţ: Roman, Săbăoani, Roznov, Borlești, Tămășeni, Cordun, Horia, Doljești, Gherăești, Zănești, Podoleni, Rediu, Trifești, Ion Creangă, Sagna, Români, Icușești, Botești, Bârgăuani, Cândești, Mărgineni, Bahna, Secuieni, Ștefan cel Mare, Costișa, Oniceni, […]

Loto

Horoscop

  • 234.511 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team