Hot Chocolate Race 10/5 k – Alergare, muzică şi ciocolată, în Parcul Herăstrău!

Cu o atmosferă energizantă, cu muzică pe traseu şi o tematică dulce, evenimentul Hot Chocolate Race 10/5 k, susţinut de Mega Image, aşteaptă sute de alergători să se bucure de prima competiţie din calendarul RUNFEST 2017. Pe 8 aprilie, la ora 10:00, în parcul Herăstrău, peste 600 de concurenţi, care au răspuns invitaţiei la mişcare, vor lua startul în curse de 5 şi 10 kilometri desfăşurate în decorul natural şi proaspăt colorat de primăvară.

Echipa MPG şi-a propus să contribuie la creşterea nivelului de fericire al iubitorilor de mişcare şi să le ofere o atmosferă energizantă în cadrul Hot Chocolate Race 10/5 k, cu o sesiune dinamică de încălzire pe ritmurile alerte ale membrilor Bălaşa Percussion Group, la care se adaugă servicii şi beneficii care să le asigure o experienţă cât mai plăcută. Printre acestea se numără: amenajarea şi marcarea traseului, cronometrarea curselor, puncte de alimentare şi hidratare, un photo corner special pentru imortalizarea momentelor alături de cei dragi, echipă medicală şi ambulanţă, intervenţii de urgenţă, garderobă şi vestiar, foto şi video, muzică în zona de Start/Finish oferită de DJ, dar şi muzică pe traseu.

   Pentru acest eveniment au fost disponibile două pachete de concurs, Standard şi Premium. Kit-ul Standard include: număr de concurs, chip de cronometrare pentru cursa de 10 km, , medalie de finisher şi un delicios Chocolate Box. La pachetul Premium se adaugă o vestă polar inscripţionată cu numele evenimentului Hot Chocolate Race 10/5 k. Efortul alergătorilor va fi răsplătit cu ispite dulci, la finalul curselor, oferite de Mega Image în Chocolate Box: o delicioasă băutură preparată din ciocolată caldă, o porţie de fructe proaspete, diverse sortimente de biscuiţi şi napolitane, garnisite cu un toping savuros de ciocolată. O altă surpriză este oferită de Raw Fit Vegan care va îndulci participanţii cu bomboane energizante de origine vegetală, fără zahăr şi care nu sunt procesate termic, făcute din curmale, cocos şi scorţişoară.

Sursa: Edu News

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.