Iarna rapoartelor lungi

Comisiile parlamentare şi guvernamentale, ale corpului de control şi ale altor organisme verificatoare s-au decis să dea la iveală o întreagă recoltă de rapoarte şi informări asupra marilor afaceri dubioase, asupra răsunătoarelor panamale ce au făcut obiectul dezvăluirilor şi anchetelor de presă din ultimii ani. Afacerea zahărului infestat, afacerea vilelor din Primăverii, afacerea „Lobby” sunt prezentate amănunţit în zeci şi sute de pagini ce confirmă tot ceea ce ziarele au semnalat de la bun început: încrengătura corupţiei, metastaza ce a cuprins sistemul politico-economic actual. Un ochi atent, dispus să inventarieze toate aceste consemnări oficiale va constata că în spatele fiecărei afaceri de acest fel se află interese politice. La fel ca şi în cazul celor încă nedate publicităţii, dar aflate pe rol la diverse organisme de control – afacerea grâului, a păcurii Dubatti, a ţigaretelor, a multora. În toate cazurile, comisiile sunt hotărâte nu numai să scoată adevărul la iveală – ceea ce, în definitiv, nu este condamnabil. Ba chiar, am zice, este profitabil pentru climatul socio-economico-politic, pentru asanarea lui.

Nu avem nimic a reproşa, prin urmare, avalanşei de rapoarte, mai ales că, implicit, ele demonstrează că ziariştii au avut dreptate şi nu au mers la cacealma faţă de cititori.

Ne-am pus numai întrebarea dacă ele rezolvă ceva. Pentru că nu suntem în faţa unui fenomen inedit. Comisii poarlamentare, guvernamentale, paraguvernamentale, dure şi intransigente, rapoarte fulminante au mai fost. Efectele însă nu s-au văzut. Dosarele s-au îndosariat, cazurile s-au clasat. Toată lumea a îndreptat degetul spre procuratură ori l-a îndoit şi spre poliţia economică.  Acolo, s-a zis, ar fi cimitirul unor asemenea dosare. Justificările înalţilor responsabili din aceste organe, precum că nu lor le-ar reveni soluţionarea, au fost privite cu un singur ochi. Celălalt a clipit a şmecherie şi insinuare. Nu avem argumente să demontăm definitiv o asemenea reacţie. Avem însă o speranţă. Numele ei este Curtea de Conturi. Care, deja, a dovedit că este dispusă să sape la rădăcină, antrenându-se, deocamdată, cu dosare mai mici, cu escrocherii judeţene, locale. Marile scandaluri, aflate acum în faţa rapoartelor guvernamentale şi parlamentare, stau la rând. S-ar putea să avem mari revelaţii. După cum s-ar putea să avem şi mari decepţii. Important este că statul de drept are deja instrumentele necesare de acţiune. Rapoartele lungi, prolixe, fără nominalizări şi datele cele mai concrete, pe care suntem obligaţi să le publicăm acum – fie şi numai din cauză că le-am determinat apariţia – certifică, cel puţin, gravitatea diagnosticului şi data limită la care se mai poate face ceva. Acum.

(23 decembrie 1993)

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.