Identitatea limbii române în Basarabia, 1991 – prezent
Trecută prin filtrul discriminării, limba română din ținuturile basarabene a fost mereu lipsită de drepturi, a fost dezonorată în limite inumane de diverși curenți ai timpului, în mod aparte, în perioada dominației țariste și a dominației sovietice. O stare de lucruri destul de dureroasă pentru poporul român din Basarabia, o realitate care nu poate fi negată sau uitată, o realitate destul de vie care există și în zilele de astăzi. Dacă după destrămarea imperiului sovietic limba română pe pământul basarabean începe să-și recapete drepturile civile la ea acasă, atunci deplinătatea acestor drepturi nu este de lungă durată, ci doar pentru o dimensiune de timp, ci doar pentru câțiva ani. Așadar, odată cu proclamarea independenței, 27 august 1991, R.Moldova s-a văzut liberă și suverană (cu toate că această independență se asocia cu mult mai bine dacă din acel moment se realiza și reunirea cu patria mamă – România), cu drepturi politice și cetățenești depline, iar limba română s-a încadrat în verticalitatea și personalitatea adecvată, în modul acesta întruchipând identitatea românească, ea fiind legiferată prin Actul de Independență ca limbă de stat pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, s-au pus bazele unui sistem politic și unui sistem lingvistic autorizat care, la rândul lor, au marcat schimbări radicale pentru o nouă existență, pentru o nouă viață în cadrul unor valori corelate cu necesitățile spirituale, morale, culturale ale poporului român basarabean.
Fiind într-un proces de schimbări radicale după anii 1991, situația limbii române în statul moldovenesc începe a se poziționa în limitele decenței, cu toate că acest lucru nu era deloc ușor în condițiile când țara se afla încă în pragul multiplelor provocări din partea unor mișcări politice care încercau să promoveze în continuare politica socialismului și, bineînțeles, dorința de a fi cu fața spre răsărit și de a menține în circulație statutul limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică și nu numai. Din fericire, intelectualitatea română basarabeană, adevărații scriitori români basarabeni, cât și o bună parte din populația băștinașă pledau pentru recunoașterea deplină a limbii române, ea fiind cel mai de preț tezaur al poporului român. Astfel, sub orice formă, în toate instituțiile statale este determinată politica de promovare a limbii române, iar bilingvismul, cu prezența limbii ruse, urma să fie exclus în totalitate din circuitul public. O perioadă istorică inedită care după zeci de decenii de teroare lingvistică se substituie termenul de limbă moldovenească prin introducerea termenului de limbă română, expresie declarată și oficializată prin lege ca limbă oficială de stat. În același timp, pentru a pune în practică bazele temeinice ale acestei teorii despre existența limbii române pe teritoriul Republicii Moldova, atunci se declanșează o mișcare națională împotriva limbii ruse/ bilingvismului rus, procedeu lingvistic de comunicare care mereu a fost pe poziții de superioritate pe pământul basarabean, atât în anii de dominație sovietică, cât și în anii de dominație țaristă. Deci, prin promovarea adecvată a limbii române se presupune o nouă schimbare istorică în existența poporului român basarabean după anii 1991. Politica în domeniul lingvisticii române se fundamentează cu multă încredere pe principii identitare corespunzătoare, iar sintagma de limbă moldovenească ca și înțelesul deplin al limbii ruse, încetul cu încetul, este forțat să-și piardă din capacitate. Dezvoltarea limbii române devine problema prioritară în cadrul țării, ea fiind promovată adecvat prin toate mijloacele mass-mediei naționale, în toate instituțiile publice, cât și private, și, corespunzător, în întreg sistemul de învățământ național, de la cel preșcolar până la cel universitar/ postuniversitar. Cu atât mai mult, cunoașterea limbii române devine o necesitate, să zicem și obligatorie, și pentru acea categorie de oameni care nu posedă limba de stat, deoarece ei încep a se afla în condiții de dificultate în mediul social care este orientat numai cărte comunicarea în limba română. Din această perspectivă, statul moldovenesc crează condiții prielnice pentru învățarea limbii române de către alolingvi, respectiv, prin fondarea centrelor/ cursurilor specializate, în mare parte fiind gratuite, totodată, fiind puse la dispoziția populației publicații periodice, literatura română de specialitate. O realizare nespus de frumoasă și benefică este fondarea la Chișinău în 1991 a revistei „Limba Română” (fondatorul fiind Alexandru Bantoș, ziarist și editor, în colaborare cu profesorii și savanții cu renume Nicolae Mătcaș și Ion Dumeniuk), publicație destinată în promovarea limbii și culturii românești, fiind, în același timp, un centru lingvistic pentru intelectualitatea română basarabeană. Aici este cazul de menționat că Nicolae Mătcaș (dr., prof.univ., savant în filologie, scriitor), fiind în acea perioadă și Ministru al Educației în primii ani de independență, 1990-1994, a depus un efort enorm întru valorificarea completă a limbii române în cadrul întregului sistem de învățământ național și de cercetare științifică. Prin urmare, prin prezența limbii române în cadrul țării devenea tot mai rezistentă și unitatea națională a românilor basarabeni, respectiv, renaște sentimentul autentic față de întreaga complexitate a valorilor naționale românești, valori care se axau pe limba de comunicare vorbită, tradiții și cultura națională, credința, ideologia, etc., în așa mod, fiind în recunoaștere continuă componentele față de originea de neam și de identitate. Toate aceste fenomene au existat în mod unitar până în anul 1994, după care acțiunile ulterioare au schimbat radical cursul evenimentelor și esența lucrurilor, limba română devenind din nou un obiect de vânzare-cumpărare din partea unor demnitari de stat care erau străini idealurilor naționale românești.
Dacă identitatea limbii române a fost mutilată în cel mai barbar mod în anii de ocupație sovietică și țaristă, faptele istorice fiind prezente de-a lungul timpului și, respectiv, înregistrate prin multitudinea de acte istorice și literare, atunci problema cu privire la identitatea limbii române de după anii 1994 devine un aspect la fel nespus de dureros pentru poporul român basarabean. Este vorba despre faptul cum unii români basarabeni, însă cu o altă orientare politică, nemaivorbind de pătura rusofonă, au fost în stare să trădeze și să calce în picioare lucruri nespus de sfinte pentru propriul popor, și anume: Limba Română, care a fost legiferată prin Actul de Independență ca limbă de stat a țării, dar, în același timp, fiind și termenul lingvistic definit corect din punct de vedere istoric pentru întreaga națiune română, să fie din nou desfigurată și denumită ca în anii de ocupație țaristă și sovietică. Deși în primii ani de independență poporul român din Moldova s-a bucurat din plin de tezaurul culturii românești – limba română (fiind și limba de stat), revenirea la grafia latină, imnul țării „Deșteaptă-te, române!”, revenirea la tricolor, cât și multe alte conținuturi, atunci din 1994, cu venirea la putere a partidului agrarian, treptat totul începe să se dărâme din cauza ideologiei comuniste care se infiltrează din nou în administrarea țării. Corespunzător, a fost anulat imnul țării „Deșteaptă-te, române!” și înlocuit cu „Limba noastră”, iar limba de stat devine „limba moldovenească”. Între timp, obiectul de „Istoria românilor”, predat în instituțiile de învățământ din Moldova, este înlocuit cu diverse discipline precum Istoria Moldovei, Istoria Integrată, Istoria. Un paradox inexplicabil, o nedreptate cât se poate de absurdă. Ulterior, din 4 aprilie 2001 la funcția de șef al statului devine liderul comuniștilor, respectiv, partidul comuniștilor revenind din nou la putere, iar în lunile premergătoare se întreprind măsuri concrete de introducere a limbii ruse ca a doua limbă de stat și ca obiect obligatoriu de studiu în școli. Astfel, guvernarea statală dorește cu orice preț reîntoarcerea la anii comunismului și prin aceasta neglijarea valorilor naționale românești pe teritoriul basarabean în anii de independență. La acest capitol, indignarea poporului român basarabean a fost extrem de mare unde, în rezultat, în urma manifestațiilor de amploare decizia susmenționată a fost anulată. Succesiv, prin incultura, neștiința și defectele morale ale clasei politice și de guvernare au loc schimbări și reforme inadecvate dezvoltării culturale/ economice, etc., nemaivorbind de soarta limbii române care exista în condiții sociale inechitabile. În contextul dat, din primăvara anului 1995 și pe parcursul următorilor 18 ani (deosebit de marcat în istoria țării a fost anul 2009, unde în urma manifestațiilor de amploare și-a pierdut viața o persoană, 270 persoane au fost rănite, iar actul original al Declarației de Independență, adoptat în 27 august 1991 de către Parlament, a fost ars în perioada acestor proteste ce au avut loc la Chișinău între 6 și 8 aprilie 2009) tineretul studios și intelectualitatea basarabeană română inițiază frecvent manifestări de amploare împotriva politicii de guvernare din domeniul educației, instruirii, culturii, cât și altor domenii de activitate publică, accentul forte fiind transpus pe statutul limbii de stat și anume: de reintroducere a termenului de limbă română și, corespunzător, prin excluderea termenului de limbă moldovenească, nemijlocit, și de reintroducere în școli a obiectului „Istoria românilor”. Să zicem, problema limbii române, ca limbă de stat, a fost soluționată din decembrie 2013, decizie promovată de Curtea Constituțională. Astfel, Curtea Constituțională din Republica Moldova decide că limba română este limba de stat în cadrul țării, argumentând prin faptul că termenul precizat în Declarația de Independență a țării „constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei” si, mai mult, „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”. Necătând la aceasta, articolul 13 din Constituție pe parcursul acestor ani nu a fost încă modificat. Între timp, Curtea Constituțională intervine cu noi avize la proiectul de lege pentru modificarea articolului 13 din Constituția R.Moldova, ultimul fiind din 31 octombrie 2017, cu nr.3 (Publicat în Monitorul Oficial în data de 17.11.2017, nr. 399-410, art nr.97. Data intrării în vigoare 31.10.2017), unde se stipulează: „Articol unic – La alineatul (1), articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.78 din 29 martie 2016, art. 140), sintagma „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” se substituie cu sintagma „limba română”. Ca urmare, proiectul în cauză a fost discutat de către deputați în ședința Parlamentului din 1 noiembrie 2018, însă, cu părere de rău, nu a fost promovat spre modificare, deoarece nu s-a acumulat numărul necesar de voturi. Deci, în linii generale, aproape din primii ani de independență Republica Moldova se confruntă cu mari probleme în privința limbii române pe teritoriul țării, limba moldovenească fiind în continuare recunoscută ca limbă de stat, în același timp, considerată diferită de cea română, concepție promovată de către clasa politică cu origini comuniste, promotori ai socialismului sovietic. Constatările sunt destul de clare: pe parcursul acestor ani limba română este umilită în cel mai grav mod, iar identitatea ei este pur și simplu călcată în picioare. În cazul dat, este facil sesizabil că există și o acțiune exercitată din afară care dorește aservirea statului moldovenesc, iar limba română să fie plasată în condiții de inferioritate față de limba moldovenească, limbă inventată de sovietici pentru „norodul moldovenesc”. Precum politicienii comuniști așa și unii istorici comuniști tratează lucrurile ca în vremurile de până la anii 1990. Așa fiind, în 1998 (în preajma alegerilor parlamentare din 22 martie) la propunerea unui grup de istorici cu ideologie comunistă se elaborează lucrarea „Istoria Republicii Moldova: din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” (publicată la Editura Academiei de Științe, cu avizul Ministerului Învăţământului, Tineretului şi Sportului), unde de fapt monografia în cauză abordează aceleași lucruri ce au fost prezente în „Istoria RSS Moldoveneşti”, scopul fiind de a reafirma idea de popor moldovenesc și de limba moldovenească deosebită de cea română, autorii făcând referire și comparare la statul medieval Țara Moldovei (fondat cu 660 ani în urmă) și R.Moldova de astăzi, argumentându-se continuitatea procesului istoric. În consecință, guvernarea comunistă anulează predarea obiectului de „Istoria Românilor” în toate instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar, iar cu începere de la 1 septembrie 2002 introduce disciplina de studiu „Istoria Moldovei”. Deci, aceasta reprezintă o nouă tentativă de a denigra limba și istoria română, valori sacre pentru neamul românesc. Adevărul istoric este sugrumat, iar falsificatorii promovează politica moldovenismului pentru a crea argumente că există totuși națiunea moldavă separată de cea română, ideologie impusă de dominația țaristă și cea sovietică care a instaurat pe pământul basarabean limba moldovenească cu alfabet chirilic și noțiunea de popor moldovenesc. Făcând o paralelă, vom menționa despre ceea ce este scris în partea introductivă la disciplina Istorie prevăzută atât în curricula școlară pentru clasele X-XII, cât și în curricula școlară pentru învăţămîntul gimnazial (clasele V-IX), elaborată și aprobată în anul 2010 de către Ministerul Educației al R.Moldova: „Disciplina Istorie îşi aduce contribuţia la formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie europene şi naţionale, cu precădere în ceea ce priveşte calităţile viitorului cetăţean dintr-un stat democratic…”, în continuare fiind stipulat: „Lecţiile de istorie trebuie să educe elevii şi să ofere generaţiei tinere noi idei şi, în acelaşi timp, să prevină apariţia şi dezvoltarea conflictelor. Într-o societate cu o democraţie reală este necesară o polemică ştiinţifică, însă ea trebuie să aibă un aspect atent şi echilibrat în cadrul procesului educaţional. Această afirmare este valabilă mai ales în ceea ce priveşte manualele de istorie, deoarece disciplina istorică are menirea de a fi un instrument al educaţiei democratice şi nu al dezbinării societăţii pe criterii etnice, religioase, ideologice sau oricare altele. Astfel, falsificarea ideologică, manipularea istoriei, distorsionarea trecutului în scopuri de propagandă, evidenţierea excesivă, negarea sau omiterea unor fapte şi documente istorice sînt incompatibile cu principiile fundamentale ale ştiinţei istorice, în particular, şi ale unei societăţi democratice, în general”. Credem, în cazul dat comentariile nu sunt necesare, fiecare cititor își va forma în mod individual propria opinie despre cele relatate.
Revendicări, dezacorduri, conflicte de tot felul, poporul român basarabean fiind mereu victima tuturor schimbărilor involutive. Anii de independență sunt marcați mai mult de evenimente negative, decât pozitive. Pe parcursul acestor ani țara a fost guvernată de diverse orientări politice, însă aproape toate, la rândul lor, au fost iresponsabile de soarta poporului, dar mai ales, de soarta poporului român basarabean. Odată cu obținerea independenței poporul român basarabean a crezut că, în sfârșit, și-a recăpătat libertatea multdorită în toate, iar deșteptarea conștiinței către idea națională română va fi o valoare supremă pentru fiecare cetățean al țării (cu excepția altor minorități naționale, să zicem), însă limba română va fi limba de stat pentru totdeauna. Dar, după cum se vede, toate acestea au fost o dezamăgire enormă, deoarece clasa politică și de guvernare are alte interese, interesele fiind străine neamului românesc. Cu atât mai mult, evenimentele istorice ce au avut loc de-a lungul timpului și de ultimă oră demonstrează faptul că procesul de reîntregire cu neamul românesc se regăsește într-o dificultate enormă, ba chiar persistă posibilități reale ca acest proces să nu fie realizabil într-un viitor apropiat, iar clasa politică basarabeană pare a fi destul de satisfăcută de acest lucru, după cum se prezintă prognozele. Așadar, independența obținută a fost o dorință enormă pentru adevărații români basarabeni, însă realitatea demonstrează faptul că efectele anterioare ale comunismului sunt încă destul de vii în conștiința unor concetățeni, dar mai ales în conștiința clasei politice. O stare de lucruri cu consecințe destul de grave pentru românii basarabeni, care la ziua de azi nu au nicio existență civilizată și echitabilă, nu au nicio stabilitate în promovarea deplină a valorilor naționale românești. Situația actuală din cadrul societății moldave este teribilă, iar poporul băștinaș este prostit în cel mai direct mod, acest lucru permițând clasei dominante de a manipula ușor masele. În cazul dat este vorba de ipocrizia clasei politice și de guvernare care sfidează și umilește identitatea neamului românesc, identitatea românilor basarabeni, identitatea istoriei și a limbii române. În așa mod, frecvent au loc acțiuni prin intermediul cărora clasa politică și de guvernare recurge către diverse înșelătorii doar pentru a influența masele cât mai negativ, de a le crea condiții de viață cât mai necivilizate, de a le spăla creerul cu moldovenismul primitiv care afirmă constant că adevărata limbă de stat este și trebuie să fie limba moldovenească și nu cea română. Mecanismul este unul și anume: de a menține poporul în întuneric, sărăcie, mizerie, degradare, fără a-i oferi posibilități în dezvoltarea umană, culturală, identitară, socială, economică. Totul se bazează pe o mentalitate redusă, lipsită de inteligență, plină de egoism, prin care politicianul/ guvernantul provoacă daune enorme intereselor comunității. Prin egoismul exagerat față de interesele personale, clasa politică actuală, cât și cea precedentă este orbită și dominată de starea socială pe care o deține în stat și în asemenea condiții ea nu deslușește corect esența lucrurilor, ea nu dă atenția cuvenită proceselor ce ruinează complet societatea, dar mai ales, proceselor ce umilesc și tradează identitatea românilor basarabeni și, corespunzător, identitatea valorilor naționale românești. Deci, este nevoie de o schimbare urgentă, este nevoie de o altă mentalitate și de o gândire trează pentru omul puterii, în caz contrar, societatea basarabeană riscă să se piardă în negura vremii sau să revină din nou la tot ceea ce a avut până la anii 1990. Pentru a înțelege esența acestor fenomene este nevoie de timp, iar timpul, din păcate, este prea dur și nu oferă spațiul necesar pentru soluționarea problemelor existente. A fi independent înseamnă libertate, fără constrângeri, însă, cu regret, libertatea din societatea moldavă se află în condiții climaterice destul de neprielnice, existența omului în asemenea circumstanțe fiind o tortură, unde totul este o dezamăgire și o falsitate. Un lucru este cert, poporul român basarabean (o bună parte din populație) conștientizează consecințele dezastruoase ale trecutului și prezentului, însă nu poate face nimic, deoarece incultura și egoismul clasei politice este cea mai periculoasă armă în a distruge un popor, în a face să nu mai existe nici într-un fel evoluția culturală și cea identitară a acestuia. Astfel, identitatea societății basarabene sau, mai bine zis, identitatea societății române basarabene este ignorată în cel mai real mod, iar clasă dominantă în asemenea împrejurări își fundamentează și mai mult puterea în a manipula și subjuga poporul. Așa fiind, cultura basarabeană, prin manifestările ei actuale, reprezintă stagnare, degradare, involuție. Cauza insucceselor este lipsa de respect față de propriul popor, astfel clasa dominantă distrugând și neglijând în mod barbar cel mai sacru lucru – limba și istoria română, care este parte componentă a culturii românești. În mod evident, se duce o luptă aprigă împotriva poporului român basarabean (acesta constituind 82,06 la sută din populație, necătând la faptul că 75,7 la sută dintre ei se consideră moldoveni, iar 7,0 la sută se declară români) pentru faptul că acesta aspiră pentru reîntregire, pentru valori naționale românești. În concluzie, clasa politică moldavă este într-o lupta continuă pentru putere; însă ea nu este pentru a crea unitate și bunăstare socială, unitate și verticalitate identitară pentru propriul popor. Totul se reduce la o conștiință politică nocivă care aduce numai prejudicii societății române basarabene.
Anii de independență, 1991-prezent, și-au spus cuvântul decisiv în existență, iar poporul în această perioadă de timp s-a format cu o multitudine de complexe, depinzând în mare măsură de tansformările și ambițiile politice ale guvernanților. Populația urbană este mai conștientă la schimbări, însă populația din sectorul rural, mai ales cea de vârsta a treia este cu mult mai închisă și prin aceasta continuă să aprecieze încă vremurile din trecut și anume: perioada sovietică, necătând la faptul că acele vremuri au umilit în mod nemilos limba și istoria neamului român. Consecințele trecutului vorbesc de la sine și astăzi, iar omogenitatea culturii basarabene există printr-un interval de timp care nu este absolut deloc benefică românului basarabean în dezvoltare. Valorile identitare-culturale românești sunt abandonate în mare măsură așa cum este abandonat și interesul statului față de problemele concetățenilor, iar limba română vorbită de majoritatea populației (mai ales acea din sectorul rural și de vârsta a treia, cât și o bună parte dintre politicienii românofobi și nu numai) este pur și simplu un dezastru. O limbă română desfigurată, plină de rusisme, care într-un fel sau altul reprezintă graiul moldovenesc pe țărâna basarabeană. Procesul de rusificare și deznaționalizare ce s-a produs de-a lungul timpului (ocupația țaristă și cea sovietică), cât și mediul actual încă arhiplin de bilingvismul rus, este problema ce se răsfrânge destul de negativ în limbajul realizat. Din fericire, clasa intelectuală, scriitorii, tineretul studios promovează insistent cultura autentică română, iar limba română vorbită de către ei este un exemplu bun de urmat pentru întreaga societate basarabeană. Deci, să pledăm neîntrerupt pentru cultura identitară a limbii române, iar conceptul de limbă moldovenească să-l conservăm în trecutul trist al comunismului de pănă la 1990.
Dr. Galina MARTEA