ILEANA POPOVICI, invitată de onoare la a XII-a ediție, a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”

Excelentă actriță de film, cântăreață cu o voce remarcabilă (deși a absolvit Conservatorul ”Ciprian Porumbescu”, clasa ”Vioară”) și unul dintre cei mai buni ilustratori muzicali ai Televiziunii Române, dar și ai Lotului Național de Gimnastică artistică și ritmică al României (1984 – 1994), ILEANA POPOVICI este invitata de onoare a celei de-a XII-a ediții a Galei ”SENIORI de COLECȚIE” devenită tradiție și organizată de Asociația Institutul Național pentru Îmbătrânire Activă, condusă de Alexandra Dobre, Președinte.

Evenimentul va avea loc miercuri, 27 septembrie 2023, ora 17:00, la Sala LUCEAFĂRUL (Str. Ion Ghica nr. 3) și va fi moderat de jurnalista Mihaela Bîrzilă.

ILEANA POPOVICI s-a născut pe 13 mai 1946 la București și a studiat vioara la Liceul de Muzică nr. 1 și a absolvit în 1969 Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, Secția Pedagogie și Critică Muzicală. Cu un an înainte juca în filmul ”Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie, film considerat a fi unul dintre cele mai bune din istoria cinematografiei românești.

Debutase însă în 1967 în filmul ”Zodia Fecioarei” (regia Manole Marcus). Tot atunci a debutat și ca solista de muzică ușoară la Casa Studenților „Grigore Preoteasa” din București, împreună cu orchestra condusă de  Marius Țeicu și Rolf Albrich.

Datorită surorii sale, actrița Magda Popovici, Ileana a cunoscut de tânără lumea artistică, a actorilor de teatru și film, așa încât ofertele de a juca în filme nu a întârziat să apară, mai ales după succesul efemer cu rolul din ”Reconstituirea”, filmul fiind  interzis imediat după lansare, fără să mai aibe loc premiera.

În 2015 Ileana Popovici a participa, împreună cu George Mihăiță și Vladimir Găitan, la premiera națională a filmului ”Reconstituirea”,  organizată la Serile Filmului Românesc la Iași, unde au fst proiectate ”Prea mic pentru un război atât de mare„ regizat de Radu Gabrea (alegerea actriței), și ”100 de lei”, regizat de Mircea Săucan (alegerea lui Cristian Mungiu).

„Ileana Popovici a fost «văzută» mai întâi de  Lucian Pintilie în «Reconstituirea» în rolul unei fete a zilelor noastre, puţin cam abulică, absentă şi ascunzându-şi vidul lăuntric în hot-ul strident al cutiuţei tranzistorului. Radu Gabrea a «văzut-o» şi el, dar diferit: ca pe o apariţie angelică într-un univers de suferinţă şi tristeţe — războiul. Când vorbeşti despre Ileana Popovici — eziţi dacă să-i spui actriţa, pentru că de fapt îţi dai seama că ea nu joacă, este personajul la care s-au gândit regizorii. Fără să aibă ticul profesiunii care să demonstreze meseria, dar lăsând să transpară uneltele acesteia, ea dovedeşte sensibilitate şi simte personajul printr-o intuiţie şi o aptitudine care de fapt se numesc talent. Am văzut-o şi noi altfel decât regizorii, ca simpli spectatori, într-o seară când prezenta filmul lui Gabrea: era timidă, zâmbea discret, accepta la fel de discret şi chiar cu oarecare încurcătură aplauzele. Nu reuşea să găsească braţelor sale o poziţie care să nu-i dea aer de vedetă. Ba chiar te aşteptai să pună mâna pe cretă şi pe burete de parcă ar fi fost chemată la tablă.” (revista ”Cinema„ nr. 2, februarie 1970)

Deși se angajase la TVR ca ilustrator muzical încă din anul 1966 și continua să susține rectalui, Ileana Popovici a jucat în filme precum ”Reconstituirea” – 1968, ”Prea mic pentru un război atât de mare” – 1970, ”Parașutiștii„ – 1972, „Filip cel Bun” – 1975, ”Zile fierbinți” – 1975, ”Accident” – 1976, „Oaspeți de seară„ și „Pentru patrie„ – 1978, „Mihail, câine de circ„ – 1979, „Capcana  mercenarilor„ – 1981. A semnat coloana sonoră pentru documentarele realizate la Studiourile SAHIA FILM  și a  fost ilustrator muzical la studiourile BUFTEA la filme de mare succes.

După ce s-a pensionat, în 1998, ILEANA POPOVICI s-a stabilit în Italia, la San Remo (a devenit corespondent al Festivalului, cronicar muzical), revenind perioade lungi în casa părintească (au fost refugiați din Basarabia) din comuna Buturgeni, județul Giurgiu.

„SENIORI de COLECȚIE” este un proiect inițiat și organizat de  Asociația Institutul Național pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații.

Primele două ediții le-au avut ca invitate pe multipla campioană olimpică ELISABETA LIPĂ şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, STELA ENACHE. La cea de-a III-a ediţie invitat de onoare a fost Gen. Lt. (rtr) Dr.Ing. DUMITRU DORIN PRUNARIU, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic; apoi au fost invitați marea actriţă de teatru și film MAIA MORGENSTERN, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat, Prof. Dr. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN, celebrul artist GRIGORE LEȘE, marea interpret de muzică ușoară CORINA CHIRIAC, îndrăgita interpretă de muzică populară MARIA DRAGOMIROIU, Prof. Univ. Dr. DAN MIRCEA ENESCU și celebrul prezentator OCTAVIAN URSULESCU, cel care a avut la rândul său alți patru invitație de onoare: Petre Geambașu, Doina Spătaru, Vasile Menzel și Natalia Guberna, Academician Profesor Doctor LEON DĂNĂILĂ, personalitate remarcabilă a Neurochirurgiei româneşti şi mondiale,

”De la bun început am considerat că, prin acest proiect unic, putem modifica percepții și influența destinele generațiilor de azi și de mâine. Am avut și avem ocazia să întâlnim și să îi ascultăm pe oameni speciali care au contribuit la promovarea imaginii României și a românilor pretutindeni. Cu fiecare ediție a Galelor Seniori de Colecție am încercat să construim punți între generații, prin care tinerii și vârstnicii să aibă ocazia să îi cunoască, să îi asculte și să dialogheze cu importanți oameni de cultură, artă și știință, cu mari artiști și campioni sportivi, cu medici, profesori și veterani de război, uriașe valori ale României, cu toții exemple demne de urmat pentru noi toți” – Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutul Național pentru Îmbătrânire Activă.

Vă așteptăm așadar miercuri 27 septembrie 2023, ora 17:00, la Sala LUCEAFĂRUL, la ediția XII a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”, alături de invitata specială, ILEANA POPOVICI!

Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în organizarea acestui eveniment:

SPONSOR GOLD: CATENA – Farmacia Inimii și Terapia SA

Parteneri susținători: Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ România

Parteneri media: TVR, Ziarul News, România TV, Agerpres, Ultima Oră, Amos News, Metropola TV,  Național TV, stiripesurse.ro, Radio România, revista Actualitatea Muzicală, revista Cariere, Senso TV, Ziarul de Investigații, Profi24 TV, ziarul Profit, Click!, Nova Media, Phoenix Media, Sănătatea TV, GMR Media

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.