Iliescu: Preşedinte Traian Băsescu se agită inutil pe seama aderării la Schengen

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, sâmbătă, că preşedinte Traian Băsescu se agită inutil pe seama aderării la Schengen pentru că România îndeplinește deja toate condițiile necesare acestui demers.

„Preşedintele se agită inutil, vrea să-l ia lumea în seamă. Esenţial este fondul problemei. Ce rost are să dăm din coate când noi îndeplinim toate condiţiile cerute? Să se calmeze partenerii europeni. Sunt agitaţii legate de situaţia politică din ficeare ţară, campaniile electorale”, a declarat Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a precizat că agrează ideea unui Parlament bicameral pentru România.

„Susţin bicameralismul. În Europa numai ţările foarte mici au Parlamente unicamerale. Suntem a şaptea ţară ca populaţie între membrele UE. Peste jumătate din ţările UE au Parlamente bicamerale”, a declarat preşedintele de onoare al PSD.

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la dezbaterea și analiza pe tema revizuirii Constituției, de la Academia Română, că legea fundamentală a țării trebuia modificată de acum cinci ani. Preşedintele a spus că revizuirea Constituției trebuie să ţină cont de referendumul din 2009 când populația a votat pentru 300 de parlamentari și un parlament unicameral.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.