Imbecilitate criminală cu românași hingheri – Lucian AVRAMESCU
În sfârșit, primăria generală, primăriile de sector, hingherii moderni ai europenei noastre capitale, au trecut la recoltarea CU PRIORITATE – așa citesc într-un comunicat – a CÂINILOR AGRESIVI de pe străzi. Întâi ăia care s-au înstrăinat de om. Omul îi bate și alungă, iar ei ucid ca lupii, atacând la jugulară, în haită. Ei nu vor mai fi pe străzi în două zile. Vor fi duși în adăposturi și de acolo… Mă uit în televizor, n-am altă variantă, stând cu piciorul atârnat în niște feșe, la imagini culese din imediata mea vecinătate. Dacă nu mă tăiam idiot în talpă eram în teren acum, să văd cu ochii mei. E gazetăria pe care am practicat-o o viață. Ce văd în televizor? Mai întâi imagini cutremurătoare cu înmormântarea copilului mâncat de viu în Parcul Tei, ziua în amiaza mare, la doi pași de mă-sa mare. Lumea plânge, plânge președintele Republicii, plânge primarul general pe toate canalele. Plâng toți. De ce n-au plâns mai iute, de ce știu toți ce-i de făcut după ce un înger a fost ucis și n-au plâns preventiv, mai devreme?
Au luat măsuri. Câinele trebuie să aibă stăpân, să stea într-o curte. Când e scos la plimbare să fie plimbat în zgarda stăpânului și eliberat pe terenuri anume amenajate. Am umblat prin toată lumea. N-am văzut nicăieri, în nicio capitală a unei țări, din Japonia până-n Brazilia și din Egipt până în Vietnam, câini sălbăticiți pe străzi. La noi sunt cât populația orașului. Cum s-a ajuns aici? Oamenii au mâncat hrana câinilor și banii câinilor și adăposturile câinilor. Făcând averi din câini.
Am crezut că, după imaginile cu înmormântarea lui Ionuț, nu mi se mai pot umezi ochii, mai ales că începe să-mi fie rușine să plâng, plânsul devenind, de la Băsescu încoace, un surogat electoral. Surogat, surogat, dar eficient. Ce văd? Lucrează echipele de hingheri. Culeg câinii agresivi de pe maidanele unde a fost ucis băiețelul de patru ani. O femeie vârstnică, voluminoasă, apără din spatele unui gard de sârmă un câine bătrân și gras ca și ea. Câinele se mișcă greu. Se mișcă greu și femeia. Îi roagă pe hingheri să-i lase animalul. Da, dar era în afara gardului, se răstește un tânăr cu laț în mână. A ieșit o clipă. Îl am de 17 ani, de când m-am mutat aici. Femeia seamănă cu câinele. Sunt neputincioși amândoi. Sunt singuri amândoi. Ar putea fi eutanasiați împreună. Câinele e smuls și băgat în dubă. Femeia rămâne prăbușită. Era unica ei familie. Sunt convins că acelor imbecili trimiși de primărie, de Oprescu, de Onțanu, de cine or fi fost trimiși, nu li s-a spus să ia un câine bătrân, bolnav, din brațele unei femei bătrâne și bolnave. Ei sunt trimiși să adune câinii de pe străzi. Cu prioritate pe cei deveniți fiare. Au sigur și o recompensă pentru fiecare câine capturat. De ce să alerge, dându-și duhul, după câinii haitelor care ucid, agili, obișnuiți cu hărțuirea și lupta cu omul și să nu ia de-a gata un câine bătrân și obez, scăpat o clipă din brațele unei femei la fel de bătrâne și obeze?
La noi nimic nu se tremină bine și nu începe bine. Haita care l-a ucis pe Ionuț n-a fost capturată, îmi spune un vecin. Știu acei câini, zice omul, sunt abili, iuți, au fugit în altă zonă. Căinii ucigași ai Capitalei sunt greu de capturat iar hingherii primăriei sunt românași de-ai noștri, bagă-l mă și p-ăsta, dă-o dracului de babă, până să ne reclame moare și ea. De ce să asude și să nu șmecherească nițel și această tragedie care a aprins o țară? La indignare și nervi nu se mai bagă de seamă. Oprescule, nea Sorine, doctore, te trag în piept, adaugă la o tragedie alte tragedii care privesc deopotrivă oameni și câini.