Împrumut de la BDCE pentru dezvoltarea penitenciarelor din România

Guvernul a adoptat miercuri un memorandum privind obţinerea unui acord de principiu pentru contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de până la 223 de milioane de euro, pentru proiectul „Investiţii în infrastructura penitenciarelor”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

El a precizat că acest memorandum a fost propus de Ministerul Justiţiei şi vizează Penitenciarul P47 Berceni, Penitenciarul Unguriu, Centrul de formare profesională şi recuperarea capacităţii de muncă Rodbav şi Institutul Naţional de Administraţie Penitenciară.

„Acest proiect (…) presupune realizarea a patru unităţi distincte din cadrul sistemului penitenciar românesc (…) administrate în prezent sau care vor fi administrate în viitor, după realizarea lor bineînţeles, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, o instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei”, a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

Totodată, el a precizat că Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri şi un memorandum referitor la „Cartierul pentru justiţie”.

„Este un memorandum (…) cu tema Acord de principiu privind contractare împrumut de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în vederea sprijinirii proiectului ‘Cartier pentru justiţie’. Acest capitol este prevăzut în programul de guvernare. Se prevede acolo realizarea acestui Cartier pentru justiţie din Bucureşti pentru a soluţiona problema lipsei spaţiilor necesare desfăşurării activităţii unor instanţe şi parchete din Bucureşti şi e vorba despre un amplu proiect de reabilitare urbană”, a arătat Nelu Barbu.

Potrivit acestuia, schema funcţională a cartierului va avea în vedere gruparea spaţiilor destinate instanţelor de judecată, precum şi a parchetelor de pe lângă acestea, cu sediul în Capitală.

„Evaluarea finală a costului total al proiectului, a activităţilor, componentelor, numărului final al instituţiilor beneficiare, a duratei proiectului, a planului de implementare şi a altor aspecte conexe va putea fi realizată numai în urma misiunilor de analiză şi evaluare care vor fi efectuate de reprezentanţii/ experţii BIRD pe parcursul etapelor de pregătire şi contractare”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.