În călătorie. Andrea Tornielli într-un interviu cu Papa Francisc

După ce l-a intervievat pe Papa Francisc pentru cartea Numele lui Dumnezeu este Milostivirea, publicată în întreaga lume, jurnalistul de la Vatican Andrea Tornielli – care a însoțit toate vizi­tele apostolice în avionul papal – a ales să relateze marile teme și gesturi ale acestui pontificat prin intermediul deplasărilor în Italia, Brazilia, Cuba, Statele Unite, Africa, Asia, dar și Lesbos, Sarajevo, Lund… Teritorii captivante și orașe emblematice, locuri complexe și populații eterogene, unde Papa a denunțat cu fermitate narcotraficul, vânzarea de arme, corupția și a definit ca tragedie umanitară problema migrațiilor dinspre Sud spre Nord. Un Papă pelerin al păcii, dar și un profet incomod, care invită Bisericile locale să fie din nou aproape de zonele marginale ale societății.

„Nu pot să mă deplasez cu mașini blindate. Un episcop este un pastor, un părinte. Din acest motiv am spus, încă de la început, că voi călători numai dacă îmi va fi întotdeauna posibil contactul cu persoanele.“ – Francisc

Fără să omită episoade inedite și delicioase din culisele zborurilor papale, Tornielli se oprește asu­pra unor întâlniri semnificative: de la Obama la Fidel Castro, de la Bartolomeu I la Patriarhul rus Kiril, de la Abu Mazen la Shimon Peres.

În dialogul exclusiv cu jurnalistul de la Vatican, Papa amintește anecdote publice și private din zborurile intercontinentale și explică refuzul cate­goric de a se supune regulilor rigide de securitate când îmbrățișează mulțimile.

ANDREA TORNIELLI – Jurnalist la Vatican și al cotidianului La Stampa, responsabil al site-ului web Vatican Insider, cola­borează cu diverse reviste italiene și internațio­nale. L-a intervievat pe Papa Francisc pentru cartea Numele lui Dumnezeu este Milostivirea și este autorul a numeroase alte publicații, din­tre care amintim prima biografie a Pontifului, Francesco. Insieme, tradusă în 16 limbi, și volu­mul Papa Francesco. Questa economia uccide, tra­dusă în 9 limbi.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.