In memoriam Constantin Arvinte: important este să nu îl uite poporul român
După cum memoria istorică, instituțională, națională și individuală este vehiculul actului de anulare a decadenței temporale și menținerii în prezent a gratificației conștiinței, uitarea este, la cealaltă extremă, actul aproape delictual, înrâurit de această dată retrograd la nivelele instituționale, naționale și individuale, ca o confirmare a cedării în fața complotului conștiinței împotriva sieși.
Altfel spus, în termeni populari, aceasta s-ar mai putea numi cea mai venală pungășeală a caracterelor minore, instituțiilor destabilizate, națiunii dezintegrate, individului declasat.
Cum să îți uiți istoria, cum să îți uiți neamul, cum să îți uiți patria, cum să îți uiți credința, cum să îți uiți cultura, cum să uiți de înaintașii ființei și spiritului a toate acestea?! Cine le uită este o ființă nefericită…!
Suntem în deceniul al treilea al noului veac început într-un torent lugubru de năpaste planetare și-n mijitul celui de-al treilea mileniu de la răsăritul luminii lumii celei creștine, robi ai propriei silnicii, condamnați ai propriilor erori, umbre ale umbrelor noastre, dezamăgiri ale dezamăgirilor noastre, neputințe ale neputințelor noastre, micimi ale micimilor noastre…, ne-ngenunchează boli, viruși, gângănii, ne zdrobesc războaie, ne prăpădim dezgoliți de cultură, educație, bunătate, înțelepciune, umanism, iubire, optimism, cinste, credință…!
Cu atât mai agravante sunt consecințele a toate acestea cu cât ne debarasăm de reperele noastre umane și spirituale în această lume și în acest timp cărora le suntem contemporani.
Așezați de destin în ungherul nostru pământesc de la cumpăna drumurilor europene dinspre est spre vest, dintre nord spre sud, ca un punct fix, milenar, pe o elipsă europeană mereu rostogolită, mereu mușcată, mereu cârpită, mereu aruncată de la unul altul, mereu disputată între unul și altul, mereu îngreunată de piatra de moară a unei istorii cu grenade pe banda rulanță cu bagaje…!
E plin perimetrul acesta de sub soarele tuturor, dar în cuiul cătării al ochitorilor imperialiști, de cruci fără morminte și de morminte fără cruci, de pete de sânge și de cicatrici…, steaua norocului, fericirii, liniștii, odihnei și bunăstării românești e risipită pe ovalul cerului din noi, înnorat, dar nu avem timp și interes să reparăm nimic, să menținem în minte și inimă învățămintele istoriei, să nu ne ignorăm elitele, să cinstim pe cei care ne-au lăsat moștenire patrimoniul colosal de ctitorire a neamului nostru, a patriei noastre, a culturii noastre, a credinței și istoriei noastre…!
Suntem atât de triști, atât de însingurați, atât de săraci și de învinși la crucea aceasta de veacuri și milenii, în bucata aceasta de Europă unde ne avem patria din care au rupt și rup de o veșnicie hăpăii planetei, ca potăile dintr-o halcă, dar cu toate acestea ne permitem să nu ne aducem aminte de cei vrednici de la care primim, dacă știm ce și cum să luăm, un necuprins și ne-ncetat bine sufletesc…!
Numai pe Dumnezeu îl mai putem întreba și numai el ne-ar mai putea răspunde de ce se întâmplă aceasta…!
S-au scurs ca secundele doi ani de când ne-a părăsit genialul om de artă și cultură Constantin Arvinte, compozitor, dirijor, folclorist, creator fabulos și fascinant al unei inegalate de nimeni opere muzicale de peste 5000 de compoziții: prelucrări folclorice, cantate, poeme coral-simfonice, imnuri, muzică de cor, lieduri, romanțe, cântece și dansuri populare…!
Din convorbirile de altădată cu acest voievod etern, moldovean voineștean de sub sprânceana Iașiului, pe care vremelnicii puternici ai facerilor și prefacerilor politice temporale l-au cinstit mai mult, mai puțin ori deloc, mai devreme, mai târziu ori niciodată, se țese cuvânt cu cuvânt, bătaie de inimă cu bătaie de inimă textul de prezentare, de aducere aminte și de fixare pe cât o pot face cuvintele scrise ce mai sunt încă citite, întru alcătuirea textului acestuia, la care ajută a se ivi amintirea și conștiința…!
Am vorbit uneori la telefon cu maestrul Constantin Arvinte, ne-am întâlnit de câteva ori (la Palatul Elisabeta, la Universitatea Națională de Muzică din București, la televiziunea TvH, la Universitatea Spiru Haret din București), dar este semnificativ de spus că am discutat despre persoana și identitatea sa artistică și culturală cu admirabila soră a maestrului, Aneta Arvinte, profesoară, altistă componentă o viață de artist și o viață de om a monumentalului, formidabilului cor „Madrigal” ctitorit, dirijat și condus de maestrul Marin Constantin ani mulți și încununați de istorie și glorie.
De magistra Aneta Arvinte sunt onorat și fericit să spun cu dovada inimii și adevărului că sunt unit afectiv, având cu ea o apropiere sufletească îndelungată, o prietenie zidită întocmai de ceea ce ne unește, cuprinzând aproape tot ce am descris până aici în prezentul text.
Este un om pe cuvântul cărei poți sconta oricând, iar frumusețea sa umană și spirituală îți acordă întotdeauna privilegiul plăcerii și onoarei de a-ți fi prietenă, dacă îți este, nefiind lesne aceasta cât timp nu ești om cumsecade în primul rând…!
Cu beneficiul a tot ce am menționat mai sus și cu o bogată informație preluată din sursa Wikipedia (foarte cinstit, fundamentată și copletată cu o densă și exactă prezentare biografică), pentru a dejuca planul cinic al uitării în ce îl privește pe maestrul Constantin Arvinte, adaug eseului acestuia un sumar pe cât reușesc de obiectiv al coordonatelor sale din perspectiva operelor inestimabile pe care le-a creat, a biografiei sale, cu multă atenție la rigoare, privite clar, curat și reprezentativ în planul artistic și cultural.
Născut la 21 mai 1926 în comuna Voinești, județul Iași (s-a stins din viață pe 1 mai 2021), Constantin Arvinte este cel mai luminos reper în arta noastră muzicală contemporană componistică, dirijorală și în folcloristica românească.
Între anii 1933-1937 a urmat clasele primare școlare în comuna natală, apoi, între 1937-1945, Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, unde i-a avut ca mentori pe profesorii Constantin Baciu la teorie și solfegiu, muzică vocală și corală și pe profesorul Rudolf Podlowski la vioară, flaut, trompetă, orchestră și fanfară.
Între anii 1945-1949 a urmat parțial Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică „George Enescu” din Iași, unde i-a avut profesori pe: Constantin Georgescu – armonie, contrapunct și fugă; Constantin Constantinescu – teorie și solfegiu; Antonin Ciolan și Emanuel Elenescu – dirijat: cor și orchestră; Achim Stoia – folclor; George Pascu – istoria muzicii, estetică și forme muzicale; Robert Steckelman – instrumentație și orchestrație; Jenny Itzicovici – pian și Elena Urma – canto (între 1973-1974 a frecventat ultimul an la Universitatea de Muzică București, studiind cu profesorul Iosif Csire și și-a susținut examenul de diplomă cu teza Folclorul muzical românesc în creația cultă – corală – și în spectacolul scenic – ansambluri profesioniste de folclor, conducător științific Lazăr Octavian Cosma.
În 1950 a urmat Școala militară de muzică-dirijor de fanfară, iar între anii 1954-1957 a făcut studii de perfecționare în domeniul compoziției cu: Zeno Vancea – polifonie modală și Constantin Bugeanu – forme muzicale, instrumentație și orchestrație și Dimitrie Cuclin – compoziție și estetică muzicală.
Încadrăm mai jos, într-o fișă biografică structurată foarte concis, o viziune edificatoare a ceea ce conturează o pagină semnificativă a folclorului românesc pe întinderea lui activă de peste o jumătate de secol, prin activitatea de profil a maestrului Constantin Arvinte.
Experiență profesională: 1946-1949: dirijor al corului mixt al Căminului Cultural „Învățător C. Vasilescu” din comuna Voinești, județul Iași; 1949-1950: corist și dirijor de cor la Ansamblul MAI din București; 1957-1960: secretar muzical, folclorist orchestrator la Ansamblul „Ciocârlia” al MAI (orchestra populară); 1960-1965: inspector în cadrul Direcției Muzicii din Ministerul Culturii; 1965-1968: secretar muzical la Ansamblul „Ciocârlia”; 1976-1979: folclorist în cadrul Institutului de Etnografie și Folclor, București; 1979-1984: a revenit ca dirijor al formației artistice „Ciocârlia”.
În întreaga sa activitate artistică, maestrul Constantin Arvinte a colaborat cu mari personalități din lumea culturii și creației folclorice românești, muzicieni, dirijori, maeștri coregrafi, folcloriști și a avut sprijin din partea unora dintre ei, cum ar fi: D. D. Botez, Mircea Chiriac, Viorel Doboș, Victor Giuleanu, Florin Comișel, Dinu Stelian, Victor Predescu, Marin Constantinescu, Ionel Budișteanu, George Vancu, Iacob Ciortea, Eugen Gal, Floria Capsali, Gheorghe Popescu-Județ, Gheorghe Baciu, Iacob Lascu, Tamara Cap, Emilia Comișel și alții.
Muzică de scenă pentru ansambluri artistice: La bâlci (1956), fantezie muzical-coregrafică; Obiceiuri de iarnă din Moldova (1960), fantezie coregrafică; Dansul fetelor din Căpâlna (1961); Fantezie coregrafică dobrogeană (1961); Sâmbra oșenească (1962), suită de dansuri populare; Artizanat moldovenesc (1963), fantezie coregrafică; Drăgaica (1964), tablou coregrafic; De la Dorna până-n Vrancea (1967), spectacol muzical-coregrafic; Rapsodia oltenească (1967); Haiducii lui Bujor (1968), teatru folcloric moldovenesc, libretul de Constantin Cârjan; Sărbătoarea liliacului (1968), suită coregrafică de jocuri populare oltenești; Florile Bihorului (1969), suită coregrafică de dansuri populare ardelenești; Trei mândruțe, româncuțe (1969), rapsodie coregrafică; Ciuleandra (1969), scenă coregrafică; Pe aripile rapsodiei (1970), spectacol de cântece și dansuri; Legendă și dor (1971), spectacol muzical-coregrafic; Pe plaiurile Mioriței (1972), spectacol muzical-coregrafic; Pe acest pământ (1975), muzică de scenă, libretul de Isidor Râpă și Iosif Capoceanu; Primăvara pe Mara (1978), tablou coregrafic; La popasul dorului (1979), spectacol muzical-coregrafic; Triptic coregrafic românesc (1983), spectacol muzical-coregrafic; Cântă ciocârlie (1986), spectacol muzical-coregrafic; Nunta Zamfirei (1986), poem coregrafic.
Muzică vocal-simfonică: Balada lui Pintea Viteazul (1961), pentru solist, cor mixt și orchestră, versuri populare; Cantata patriei (1964), pentru soliști, cor mixt și orchestră, versuri de Florin Raba; Poem maramureșean (1965), pentru soliști, cor mixt și orchestră, versuri de Valentin Munteanu;mTe cântăm, străvechi pământ (1969), poem-cantată pentru soliști, cor mixt și orchestră, primă audiție, București, 31 iulie 1969, Ansamblul „Ciocârlia”, Constantin Arvinte;mSlavă, partidului lumină (1971), cantată, versuri de Mircea Block, primă audiție, Craiova, 9 mai 1971, Filarmonică, Theodor Costin; Balada unui popor viteaz (1978), pentru bariton, recitator, grup coral și orchestră, versuri de Angel Cârstea; Balada omagială (1980), pentru soliști, grup coral și orchestră, versuri de Angel Cârstea; Baladă despre Tudor Vladimirescu (1981), pentru soliști, grup coral și orchestră, versuri de Ioan Meițoiu; Soarele libertății (1984), pentru tenor (mezzosoprană) și orchestră, versuri de Crișan Constantinescu; E toată țara-n sărbătoare (1985), pentru altistă și orchestră, versuri de Nicolae Dragoș.
Muzică simfonică: Simfonieta pentru orchestră de coarde (1960); Suită simfonică (1961); Joc din Oaș (1964), dans simfonic; Doină și joc în stil românesc (1971), pentru 12 viori; Cântări străbune (1978), preludiu simfonic, primă audiție, Brăila, 1978, Orchestra „Lyra”, Nicu Teodorescu; Fantezie concertantă românească (1983), pentru cvintet instrumental și orchestră, primă audiție, Nijmegen (Olanda), 24 februarie 1984, Orchestra simfonică, Jan Cober; Corăghiasca din Hârlău (1985), dans simfonic; Coloana infinită (1985), piesă pentru orchestră simfonică; Suita sătmăreană (1986) pentru oboi și orchestră de coarde.
Muzică pentru fanfară: Plaiuri românești (1981); Sârba în căruță (1981), prelucrare.
Muzică de cameră: Triptic românesc (1984), pentru sextet instrumental; Cântări străbune (1985), suită pe teme de colinde pentru cvartet de coarde; Melancolie (1986), pentru cvartet de coarde.
Muzică corală: Sub flamura partidului (1959), cor mixt, versuri de Ion Socol, București, 1960; Partid viteaz (1960), cor mixt, versuri de Ion Socol, în Tomegdalok (Massenlieder), București, 1962; Veghez (1961), pentru 3 voci egale, versuri de Nicolae Dumbravă, în De ziua ta, republică, București, 1962; Poem coral pentru mineri (1962), pentru cor mixt, versuri de Florin Raba; Hăulita oltenească (1966), pentru cor mixt și pian (orchestră populară), versuri populare; Cununa spicelor (1966), pentru cor mixt și pian (orchestră populară), versuri populare; Republică, izvor de frumuseți (1966), pentru cor mixt, versuri de Ioan Meițoiu; În cetatea Sucevei (1968), pentru cor mixt și pian (orchestră), versuri de Mircea Block; Ia-mi tăicuță, papucei (1968), pentru soprană, cor mixt și pian (orchestră populară), versuri populare; Triptic maramureșean (1969), pentru cor mixt și percuție, versuri populare; Odă eroilor țării (1972), poem coral pentru cor mixt a cappella; În ceas de foc al marilor victorii (1973), poem coral pentru cor mixt a cappella, versuri de Nicolae Dolângă și Mihail Cosma; Suntem tineri militari (1974), pentru cor bărbătesc și pian (orchestră), versuri de Ion Socol; Țării șarje de oțel (1974), pentru cor mixt a cappella, versuri de Nicolae Nasta în Cântecul, prietenul nostru, București, 1984; Spune inimioară (1975), pentru soprană și cor mixt; Diptic maramureșean nr. 1 (1976), prelucrare de folclor pentru cor mixt, versuri populare, în Cântece pentru pionieri și școlari, București, 1976; Diptic maramureșean nr. 2 (1976), prelucrare de folclor pentru cor mixt, versuri populare; Republică înnoitoare țară (1976), pentru cor mixt, versuri de Nicolae Nasta; La Mărășești (1976), pentru cor mixt și pian, versuri de Ioan Meițoiu, în Flamura neatârnării, București, 1977; Balada gornistului de la Plevna (1977), pentru bariton și pian (orchestră), versuri de Ioan Meițoiu; Ciuta (1978), pentru 3 voci feminine, versuri populare; În frumoasa Românie (1978), poem pentru cor mixt, versuri de Ioan Meițoiu; București, 1978; Balada unui popor viteaz (1978), pentru solist, grup vocal și pian (orchestră), versuri de Angel Cârstea; Frumoasă ești, liberă țară (1979), pentru cor mixt, versuri de Ioan Meițoiu, București, 1979; Odă în metru antic (1979), pentru cor mixt, versuri de Mihai Eminescu; Țara (1979), madrigal pentru cor mixt, versuri de Sergiu Adam, București, 1979; Pe uitate cărărui (1980), pentru cor de femei, versuri de Sergiu Adam, București, 1979; Hăulita oltenească (1980), prelucrare de folclor pentru cor de fete, versuri populare; Dragu-mi-i veselia (1981), prelucrare de folclor pentru cor mixt, versuri populare; Țara își făurește visul (1983), pentru cor mixt și pian (orchestră), versuri de Angel Cârstea, București, 1983; La izvor de poartă albă (1983), pentru cor de femei, versuri de Ion Cozmei; Când te cheamă țara (1984), pentru bariton, cor bărbătesc și pian (orchestră), versuri de Mircea Block, București, 1984; Congresul Comuniștilor Români (1984), pentru cor mixt și pian (orchestră), versuri de Angel Cârstea, București, 1985; Drum înalt (1985), pentru cor mixt a cappella, versuri de Teofil Bălaj; Coborât-o, coborâtu’ (1985), prelucrare de folclor pentru cor bărbătesc, versuri populare; Diptic buzoian (1986), prelucrare de folclor pentru cor de fete, vioară și pian, versuri populare; Revedere (1986) Madrigal pe versuri de Mihai Eminescu.
Culegeri de folclor: Jocuri populare românești, București, 1959 (în colaborare cu Gh. Popescu-Județ); Jocuri populare, din regiunea București, București, 1961 (în colaborare cu Gh. Popescu-Județ); Jocuri populare din regiunea Argeș, București, 1963 (în colaborare cu Gh. Popescu-Județ); Maramureș, viață nouă, Baia Mare, 1965 (în colaborare cu Isidor Râpă); Jocuri populare din regiunea Dobrogea, Constanța, 1967 (în colaborare cu Gh. Popescu-Județ); Ceteră, lemnul de dor. Melodii instrumentale, Baia Mare, 1968 (în colaborare cu Isidor Râpă); Câtu-i Maramureșu’, Baia Mare, 1971 (în colaborare cu Isidor Râpă).
Premii de creație și distincții
Prin Decretul nr. 1122 din 19 decembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, artistului Constantin Arvinte i s-a acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a „pentru merite deosebite și îndelungată activitate artistică”.
1976 – Premiul II (ex-aequo) la Concursul Internațional de Cânt Coral Tours, Franța;
1996 – Premiul pentru întreaga activitate artistică a interpreților acordat de Fundația „Mihail Jora”;
1997 – Mențiune excepțională pentru creație corală, Festivalul de creație și interpretare religioasă;
1998 – Premiul UCMR pentru creație corală miniaturală (Pre tine te lăudăm);
2001 – Diploma de excelență, Fundația Culturală „Ethnos”;
2004 – Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer acordat de președintele României.
Note
Decretul nr. 1122 din 19 decembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea ordinului „Meritul Cultural” clasa I ansamblului de cântece și dansuri „Ciocîrlia”, al Ministerului Afacerilor Interne, a titlului de „Maestru emerit al artei din Republica Socialistă România” directorului artistic al ansamblului, colonel Constantin-Viorel C. Doboș, precum și a ordinului „Meritul Cultural” și a medaliei „Meritul Cultural” unor membri ai acestui ansamblu, publicat în Buletinul Oficial nr. 109 din 22 decembrie 1967.
În 2018 s-a înființat Ansamblul artistic profesionist al Consiliului Județean de la Iași „Constantin Arvinte”, instituție publică de spectacole, cu personalitate juridică, de interes județean a cărei misiune este de a oferi publicului larg și mediului educațional creații artistice cu specific folcloric realizate la un înalt standard de calitate, contribuind astfel la creșterea interesului față de folclorul muzical și coregrafic din zona Iași.
În noiembrie 2018, Consiliul Județean Iași a înființat Festivalul Național de folclor „Constantin Arvinte”, ca omagiu celui numit la Voinești, satul său natal, „Patriarhul muzicii românești” sau „Omul de aur al muzicii românești”.
După decesul maestrului, Iașiul și-a onorabilizat faima de oraș al unei mari iubiri și al culturii, iar demnitarii lui actuali s-au învrednicit în ceasul de pe urmă conferindu-i titlul de Cetățean de Onoare în neființă…!
Gândul, simțirea, sentimentul, iubirea, conștiința, făgăduința… ce s-ar contopi cu uitarea, moarte s-ar numi… Dacă i s-ar părea cuiva care nu-și spală ochelarii că zăpada pură este cenușie, de ce nu putem spune că cineva cu o recunoștință fără vizibilitate are conștiința murdară?!
Textul de față arată un semn palid, pe cât îi este în putere alcătuitorului, că uitarea nu a scufundat în lăuntrul sufletului său o vreme atât de urâtă ca afară. Nu l-a uitat pe maestrul Constantin Arvinte, în niciun caz nu l-a uitat…! Dar mai important decât aceasta este să nu îl uite poporul român…!
Galerie foto: Spectacol omagial Constantin Arvinte – Ansamblul Ciocârlia, 21 mai 2010; Frații Constantin și Aneta Arvinte. Istorie culturală, cronici vizuale și auditive; Autorul cărții cu maestrul Constantin Arvinte la Universitățile de Muzică și „Spiru Haret” din București; Aurel V. Zgheran cu magistra Aneta Arvinte în fața Teatrului Național de la București și la Opera Română, de asemenea din București (Jubileul Regal, sosirea Majestății Sale Regelui Mihai cu ASR Principesa Margareta – titulatură regală la data aceea – și a Majestății Sale Reginei Sofia a Spaniei)
Aurel V. ZGHERAN