Inaugurarea Aleii lingvistice a oraşului Cernăuţi

„Nu noi suntem stăpânii limbii ci limba e stăpâna noastră” Obsedaţi de această deviză studenţii catedrei de filologie română şi clasică de la Universitatea naţională Iurii Fedkovici din Cernăuţi au participat la acţiunea deschiderii Aleii lingvistice a oraşului, acţiune ce a avut loc în cadrul Zilelor Eco-culturei în Ucraina, organizată de Comitetul Naţional „Intercultura” în frunte cu Volodimir Soroca.
Alături de reprezentanţii diferitor şcoli, licee şi gimnazii cernăuţene au fost prezenţi şi reprezentanţii minorităţilor din Cernăuţi – Societatea pentru cultură românească Mihai Eminescu şi Comuniunea Evreiască. Participând la această acţiune copii nu au venit cu mâna goală, ci au adus câte un „copac” artificial pe frunzele cărora dânşii au scris limbile care se vorbesc sau s-a vorbit vreodată la ei în familie.
Acest copac artificial, făcut de ei însuşi, elevii îl schimbau pe unul natural. După ce au cântat cântecul, care deja a devenit un imn al catedrei „Eu nu mă las de limba noastră” studenţilor li s-a înmânat de asemeni un copăcel, pe care l-au şi sădit în parcul „Jovtnevii”.
Nu este singura acţiune ce va avea loc în cadrul Eco-Culturei. Joi, 3 octombrie, în incinta bibliotecii ştiinţifice M. Ivasiuc a avut loc deschiderea oficială a Festivalului limbilor şi culturilor. În cadrul acestui festival au fost făcute prezentări de limbă şi cultură, experimente de traduceri ştiinţifice internaţionale.

Sursa: EUROMEDIA BUCOVINA

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.