Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Indie, electro, rock alternativ și electro blues la BURGERFEST 2019

Publicat: marți, 23 aprilie 2019

 

Pe scena BURGERFEST 2019 vor urca cinci trupe, anul cesta line-up-ul îi cuprinde pe VIȚA DE VIE, ROA, OCS, LES ELEPHANTS BIZARRES și JURJAK.

 

Cea de-a cincea ediție BURGERFEST, singurul eveniment din România dedicate în exclusivitate burgerilor, are loc între 10 și 12 mai, la déjà cunoscuta locație din Barbu Văcărescu 162 – 164. Verde Stop Arena devine locu lîn care toți cei care au burgerul în ADN își dau întâlnire și descoperă cei mai bun burgeri din țară. Încă nu știm multe despre Burgerieni, căci despre ei vorbim, dar știm că sunt experți în burger și că sunt printer noi.Pe unii dintre ei i-am văzut savurând burgeri la celelalte ediții ale festivalului, iar pe alții o să- icunoaștem anul acesta. Ca și tine, suntem la fel de curioși de cum arată și ce burger vor alege!

 

BURGERFEST 2019 te invită să burgărești cu peste 60 de sortimente de burgeri, pregatiți de nu mai puțin de 23 de restaurante din întreag ațară, inclusiv din orașe ca Brașov, Sibiu, Cluj, sauTimișoara.

 

Programul concertelor, pe zile, este urmatorul:

10 mai:

OCS

11 mai:

JURJAK

VIȚA DE VIE

12 mai:

LES ELEPHANTS BIZARRES

ROA

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=110082

Publicat de la data apr. 23 2019. Categorii DE REȚINUT, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 iulie 2019, 5:44
 

N
Senin
18°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:49
Apus: 20:54
Prognoza 21 iulie 2019
Zi
 

V
Predominant însorit
33°C
Vânt: 0 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

V
Senin
19°C
Vânt: 0 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-07-2019 Ora : 18 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 18:40 si 19:30 In zona : Județul Călăraşi: Borcea, Roseți, Jegălia, Unirea, Dichiseni; Se vor semnala : averse ce vor cumula local 25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelie, grindină de mici dimensiuni și descărcări electrice.
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-07-2019 Ora : 18 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 18:30 si 19:30 In zona : Județul Tulcea: Măcin, Isaccea, Jijila, Greci, Niculițel, Luncavița, Somova, Cerna, Carcaliu, Turcoaia, Frecăței, Valea Teilor, Hamcearca, Smârdan; Se vor semnala : local averse din care se vor cumula 25...30 l/mp, descărcări electrice, grindină […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-07-2019 Ora : 18 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 18:10 si 19:00 In zona : Județul Brăila: Viziru, Tufești, Chișcani; Se vor semnala : averse ce vor cumula local 25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelie, grindină de mici dimensiuni și descărcări electrice.

Loto

Horoscop

  • 220.375 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team
Gay Cams Livejasmin.com Wpadvanced Newspaper Theme