Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Infrastructura rutieră la raport: Cei zece regi ai asfaltului şi construcţia de autostrăzi

Publicat: marți, 30 iulie 2013

În România se construieşte din ce în ce mai puţin, în condiţiile în care statul taie la sânge investiţiile, iar companiile private preferă să mai aştepte până să demareze noi proiecte, scriu jurnaliştii de la businessmagazin.ro. Chiar şi aşa, o parte din marii constructori care activează pe piaţa locală au reuşit să-şi crească anul trecut rulajele. Profiturile lor au scăzut însă exponenţial, în contextul în care piaţa pe care trebuie să o împartă e din ce în ce mai mică, iar companiile preferă să construiască mai ieftin, dar măcar să aibă de lucru.

INTR-O INDUSTRIE ÎN CARE CRIZA ŞI-A PUS PUTERNIC AMPRENTA, companiile de construcţii au mizat anul trecut pe contractele câştigate în anii anteriori, în contextul în care în 2012 statul a organizat din ce în ce mai puţine licitaţii de şosele, căi ferate sau sisteme de apă şi canalizare, iar investitorii privaţi au preferat să mai amâne proiectele pe care le aveau în plan, pe fondul crizei politice din vara anului trecut.

„2012 a fost un an în care condiţiile critice s-au accentuat. Primul semestru al anului trecut a imprimat o dinamizare a întregii economii, după care cel de-al doilea semestru a însemnat un declin, aducând întârzieri în plata creanţelor către companiile din construcţii, nefinanţarea proiectelor deja începute, dublate de neînceperea unor lucrări noi„, spune Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).

Cei mai mari 10 constructori de pe piaţa locală au înregistrat anul trecut afaceri cumulate de circa 1,5 miliarde de euro, arată calculele Business Magazin pe baza informaţiilor de la Registrul Comerţului şi de la companii. Astfel, prin mâinile celor 10 jucători a trecut peste 15% din piaţa locală a construcţiilor, evaluată anul trecut la puţin peste 9 miliarde de euro.

ANUL 2012 A ADUS UN NOU LIDER PE PIAŢA LOCALĂ A CONSTRUCTORILOR. După ce în ultimii ani la vârf de podium s-a aflat în mod constant firma Hidroconstrucţia, anul trecut austriecii de la Strabag au reuşit să-şi adjudece prima poziţie în topul celor mai mari constructori după cifra de afaceri. Rulajul pe plan local al grupului austriac Strabag a depăşit anul trecut 370 de milioane de euro, în creştere cu 80% faţă de anul anterior.

Contracte foarte mari, de zeci sau chiar sute de milioane de euro, precum autostrada Deva-Orăştie-Sibiu sau clădirea de birouri Sky Tower din Capitală, cea mai înaltă din ţară, au majorat businessul austriecilor pe plan local, ajuns la cea mai ridicată valoare din anii de criză. „Businessul dinamic din România poate fi explicat prin proiectele mari de infrastructură de transport care au fost câştigate în ultimii ani şi sunt executate în prezent, precum şi prin câştigarea de noi comenzi pe segmentul de construcţii civile„, potrivit raportului financiar pe 2012 al grupului Strabag, care precizează că România este printre pieţele care au adus cele mai bune rezultate anul trecut.

POZIŢIA A DOUA ÎN TOPUL CELOR MAI MARI CONSTRUCTORI ESTE OCUPATĂ DE FIRMA BUCUREŞTEANĂ STRACO GRUP, controlată de fraţii Alexandru şi Traian Horpos. Compania a avut un salt spectaculos anul trecut, după ce rulajul a urcat cu 123%, până la aproape 200 de milioane de euro. Compania are preponderent contracte cu statul, având în portofoliu lucrări precum construcţia autostrăzii Deva-Orăştie sau reabilitarea căii ferate Vinţu de Jos-Simeria.

Pe poziţia a treia, cu afaceri de 150 de milioane de euro, în stagnare faţă de anul 2011, s-au situat italienii de la Astaldi, care lucrează la proiecte precum metroul din cartierul bucureştean Drumul Taberei sau linia de cale ferată Frontieră Curtici-Arad. Anterior, Astaldi a fost implicat în unele dintre cele mai mari proiecte de construcţii din România, cu valori de sute de milioane de euro, precum Pasajul Basarab, stadionul Naţional Arena din Capitală sau autostrada Cernavodă-Constanţa.

Continuarea articolului pe businessmagazin.ro

Pe de altă parte, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, Dan Şova, a a declarat, duminică seara, la un post de televiziune  că în 2013 vor fi gata câteva tronsoane, scrie capital.ro. Dar la tronsoanele scoase la licitaţie în august anul trecut nici acum nu au fost semnate contractele, astfel că mai devreme de finele anului 2014-primăvara anului 2015 nici nu se poate vorbi că vor fi finalizate lucrările la porţiunea de la Nădlac la Sibiu.

Ministrul  a amai precizat că în ceea ce priveşte lotul 1 Nădlac-Arad, licitaţia va fi reluată întrucât ea fusese câştigată de firma Romstrade (aparţinând omului de afaceri Nelu Iordache aflat în prezent în arest într-un dosar de deturnare de fonduri în cadrul unui contract de construcţie a unui tronson de autostradă cu sprijin financiar european – n.r.). Licitaţia pentru primul lot al acestui tronson a avut termen de depunere a ofertelor la jumătatea lunii iunie 2013, însă până în prezent Compania de Drumuri nu a anunţat niciun rezultat.

În cazul lotul 2 de la Nădlac  la Arad, unul dintre tronsoanele la care stadiul lucrărilor era cel mai avansat a fost reziliat ca urmare a intrării constructorului în insolvenţă. Ministrul Şova a spus că lotul doi din Nădlac -Arad este realizat în proporţie de 85%, pentru restul de 15% licitaţia urmând să fie reluată după ce constructorul, compania austriacă Alpine Bau, a intrat în insolvenţă.Amănunte pe capital.ro

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=11184

Publicat de la data iul. 30 2013. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 octombrie 2019, 23:53
 

NNE
Senin
13°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 13°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:31
Apus: 18:31
Prognoza 17 octombrie 2019
Zi
 

ESE
Înnourat
22°C
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NE
Nori intermitenti
9°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 234.236 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team