Inițiativă a cetățenilor. UE actualizează standardele de calitate a apei

Consiliul UE și-a adoptat poziția cu privire la propunerea de revizuire a Directivei privind apa potabilă, o modificare lansată în urma unei iniţiative a cetăţenilor europeni, „Right2Water”.

Noile norme propuse actualizează standardele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă și introduc o abordare eficientă din punctul de vedere al costurilor și bazată pe riscuri pentru monitorizarea calității apei. Acestea conțin, de asemenea, noi dispoziții privind materialele care intră în contact cu apa potabilă și privind îmbunătățirea accesului la apă.

Unul dintre elementele principale ale propunerii de reformare este de a actualiza standardele de calitate a apei aflate în prezent în vigoare, care au fost stabilite cu peste 20 de ani în urmă.

Propunerea introduce şi o abordare bazată pe riscuri în ceea ce privește monitorizarea calității apei. Această abordare ar trebui să reducă pe termen lung costurile monitorizării și, în același timp, să garanteze cea mai înaltă calitate a apei potabile.

În plus, directiva revizuită propusă introduce noi obligații de îmbunătățire a accesului la apă.

Statele membre vor trebui să asigure accesul consumatorilor la informații privind proprietățile apei potabile, precum și la alte informații utile. Consiliul propune, de asemenea, o nouă procedură de stabilire a cerințelor de igienă pentru materialele care intră în contact cu apa destinată consumului uman. Scopul este de a îmbunătăți calitatea unor astfel de materiale pentru a se asigura protecția sănătății umane este protejată și evitarea oricărei contaminări.

Negocierile interinstituționale vor avea loc, probabil, în cursul Președinției finlandeze a Consiliului Europei.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.