Instanţele supreme din 10 ţări vor putea cere avizul consultativ al CEDO înainte de a lua decizii

Instanţele supreme din zece ţări vor putea sesiza începând de la 1 august Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), cu titlu consultativ, înainte de a lua decizii, a anunţat joi Curtea de la Strasbourg, într-un comunicat citat de AFP.

Ministrul francez al justiţiei, Nicole Belloubet, a „depus joi la Copenhaga instrumentul de ratificare a protocolului nr. 16”, deschizând calea intrării sale în vigoare la 1 august în ţările care au ratificat acest protocol, a precizat CEDO.

Acest protocol, care potrivit unei surse a Consiliului Europei (CoE) „poate avea un efect preventiv întrucât poate evita trimiterea de dosare la Strasbourg”, trebuia ratificat de cel puţin 10 din cele 47 state ale CoE pentru a intra în vigoare. Franţa a devenit anul trecut a zecea ţară al cărei legislativ a ratificat protocolul, după Albania, Armenia, Estonia, Finlanda, Georgia, Lituania, San Marino, Slovenia şi Ucraina.

CEDO este „braţul juridic” al CoE, menţionează AFP, care mai aminteşte că protocolul 16 a mai fost semnat de alte opt ţări – Grecia, Italia, Norvegia, Olanda, Republica Moldova, România, Slovacia şi Turcia.

Practic, intrarea sa în vigoare înseamnă că jurisdicţiile supreme naţionale din cele zece state ale CoE care au ratificat documentul vor putea cere avizul consultativ al CEDO înainte de a lua decizii. Este vorba de un instrument ce ar urma să „permită Curţii să limiteze afluxul de plângeri”, a arătat în februarie anul trecut secretarul de stat francez pe lângă ministrul conturilor publice, Olivier Dussopt, în cursul dezbaterii sale în parlament. Acesta a atras atenţia totodată asupra unui „risc de asfixiere susceptibil să pună în pericol exercitarea misiunii” CEDO.

În prezent, la CEDO sunt în curs de examinare 55.800 de plângeri, faţă de 160.000 în 2011, mai notează AFP.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.