Iohannis ne-a pus țara între paranteze

Ce legătură există între proiectul Strategiei Naționale de Apărare depus spre aprobare la Parlament de către președintele Klaus Iohannis, fulminantul discurs al lui Viktor Orban cu ocazia comemorării de către maghiari a Trianonului, decizia lui Donald Trump de a retrage din Germania un număr mare de militari și parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite?

Ei bine, există legături care demonstrează că președintele Klaus Iohannis, adică președintele nostru a pus între paranteze siguranța României. Adică siguranța țării noastre. Și, la pachet, siguranța cetățenilor români.

Sunt tare curios dacă Parlamentul României și mai ales PSD, care are cea mai largă reprezentare, va avea coloana vertebrală necesară pentru a da de pământ cu proiectul Strategiei Naționale de Apărare 2020-2024, prezentat forumului legislativ spre aprobare de către președintele Klaus Iohannis.

Mă pregătesc să explic de ce acest document trebuie respins. Încă înainte de a trece la celelalte subiecte enunțate mai sus. USR, un partid din arcul puterii, care încearcă să facă opoziție din interior în interes pur electoral, a anunțat că va respinge în Parlament proiectul de strategie. Motivul invocat este însă unul fals.

Și anume că președintele Klaus Iohannis nu a pus pe primul plan lupta împotriva corupției. Dimpotrivă, afirmă liderii USR, corupția nu mai este percepută de către Iohannis ca o provocare majoră la adresa siguranței naționale. USR are dreptate doar într-o singură privință. Partidul sesizează prin liderii săi o contradicție majoră.

Pe de-o parte, tam-nesam, președintele Klaus Iohannis sare ca ars, înfierând PSD pentru că ar fi măcelărit legislația penală și, prin urmare, statul de drept, permițând astfel corupților să scape cu fața curată iar pe de altă parte, câteva zile mai târziu, în proiectul de startegie națională de apărare nu pomenește un cuvânt despre pericolul corupției.

Dar, pe fond, obiecția este falsă. România se confruntă în prezent cu provocări mult mai mari decât cele legate de corupția care, departe de a fi fost diminuată, s-a amplificat în urma intervențiilor abuzive ale ale statului paralel, ale binomumulu și ale trinomului.

Strategia națională de apărare trebuie însă respinsă dintr-un cu totul alt motiv. Ea pune între paranteze securitatea statului român, siguranța cetățenilor săi, precum și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora. Acolo se precizează negru pe alb cum că „garantul principal al securității României este Alianța Nord-Atlantică”.

Niciun alt stat în istorie nu a mers atât de departe încât să accepte teza conform căreia principalul garant al propriei securități se află undeva în afară. Asta nu este posibil. Garantul securității României este constituit din ansamblul instrumentelor de apărare de care România dispune. Iar acest ansamblu este întărit și atâta tot de sistemul de alianțe din care statul nostru face parte. În speță, de Alianța Nord-Atlantică.

Tocmai de aceea, dacă de exemplu România este atacată, Alianța Nord-Atlantică ne garantează că va interveni pentru a ne apăra, dar numai după ce și în condițiile în care noi înșine ne demonstrăm că putem să ne apărăm și că avem forța, voința necesară  și puterea de sacrificiu în acest sens pentru un anumit interval de timp. A pune siguranța și suveranitatea statului român pur și simplu la cheremul unei alianțe, reprezintă nu numai o prostie fără margini, ci și un potențial pericol de o gravitate letală.

Documentul lansează un concept scos din burtă, probabil o extrapolare a termenului de parteneriat strategic consolidat cu Statele Unite. Și anume „securitatea națională extinsă”. Securitatea națională există sau nu există.

Dacă nu există nu o putem înlocui cu eufemismul „securitatea națională limitată”. Sau „diminuată”. Sau „diluată”. La fel, dacă securitatea națională există, ea nu are unde să mai fie extinsă.

Strategia de Apărare Națională definește România în următorii patru ani drept o țară care știe să-și protejeze patrimoniul. Și sugerează în acest sens o continuitate. Nimic mai fals. Noi ne-am scos patrimoniul la mezat.

O țară care-și pune în mâna altor state, fie ele și partenere, resursele energetice, resursele umane, pământul, pădurile și infrastructura, nu este o țară care știe cum să-și protejeze patrimoniul.

Și ca să dau numai trei exemple, sub administrația Iohannis, statul român a continuat să înstrăineze mii de imobile și alte bunuri sub pretextul fals că ele ar aparține Forumului Democratic al Germanilor din România, în calitatea acestuia de succesor al Grupului Etnic German, o organizație criminală, acuzată și condamnată pentru crime de război.

Al doilea exemplu este Fundația Gojdu. Pe care statul român nu a făcut nimic pentru a o recupera cu valorile ei de miliarde de euro de la statul maghiar. Cel de-al treilea exemplu este parteneriatul lui Klaus Iohannis cu societatea austriacă Schweighofer, în urma căruia au fost rase de pe harta României sute de mii de hectare de pădure.

Ca să nu mai vorbim de faptul că nici măcar în ceea ce privește Rusia, care în mod eronat este definită în documentul supus aprobării Parlamentului drept principalul inamic al României în următoriii patru ani, administrația Iohannis nu a întreprins nimic în vederea recuperării tezaurului.

În fine, bomboana pe colivă este pusă de afirmația din document cum că strategia de siguranță națională se bazează pe respectarea și garantarea drepturilor și libertăților cetățeanului.

Drepturi și libertăți pe care le-a încălcat în numeroase rânduri prin politică de stat. Și nu dintr-o greșeală sau alta, fapt constatat în mod repetat de Curtea Constituțională a României. Cel mai recent chiar în cazul sancțiunilor draconice aplicate în mod neconstituțional împotriva a 300.000 de români în cele două perioade ale stării de urgență.

Această strategie scrisă de cine știe cine, presupun de un grup de reprezentanți ai serviciilor de forță, este confuză și dintr-o altă perspectivă. Mai întâi enunță ferm și eronat existența a doi piloni ai siguranței naționale, reprezentanți de NATO și de Uniunea Europeană și eludând, așa cum am arătat anterior, că orice strategie națională de apărare se bazează în primul rând pe ansamblul forțelor proprii ale statului.

Dar mai la vale apare insinuat un al treilea pilon, și anume parteneriatul strategic cu Statele Unite. Deci cum stăm? Există doi sau trei piloni? Și, dacă vorbim despre parteneriatul stategic cu Statele Unite, de ce ignorăm celelalte parteneriate strategice? Pe care le avem încheiate și parafate cu Israelul, cu Ungaria, cu alte state europene și non-europene?

În timp ce, din dispoziția lui Klaus Iohannis, după ce acesta a atacat la Curtea Constituțională legea privind sărbătorirea Trianonului și au fost anulate toate manifestările programate cu această ocazie, inclusiv distribuirea timbrului filatelic tipărit cu această ocazie – exemplarele sustrase îi vor îmbogăți pe cei care au pus mâna pe ele – premierul Ungariei a comemorat Trianonul – după cum se poate observa, la ei este pe dos – printr-un fulminant discurs.

Un discurs care va intra în cartea de istorie a Ungariei. Un discurs despre rezistența, statornicia și forța de afirmare a maghiarilor de pretutindeni. Din perspectivă maghiară, un discurs puternic, cu o imensă încărcătură patriotică. Dar la noi, din dispoziția lui Klaus Iohannis, a fost pusă batista pe țambal, într-o încercare disperată a acestuia de a diminua impactul negativ al insultelor pe care le-a proferat de curând împotriva comunității maghiare din România.

Iar acum câteva cuvinte despre pilonul al treilea al siguranței naționale, așa cum este el sugerat în strategia națională de apărare. Parteneiatul cu Statele Unite ale Americii.

După cum se știe, între Statele Unite și Germania, Germania fiind un alt partener strategic al României, și nu numai, s-au amplificat tensiuni politice a vârf. Unele fiind generate de refuzul Germaniei de a contribui cu bani la propria apărare, asigurată până în prezent de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial de către Satele Unite.

În consecință, Statele Unite au decis, după ce oficiali ai Guvernului german s-au pronunțat în sensul eliberării teritoriului național de armata americană staționată acolo, ca, treptat, efectivele să fie relocate în alte state ale Uniunii Europene. Acum, după ce Donald Trump a ordonat ca primii 9.500 de militari să plece din Germania, aceiași oficiali de la Berlin deplâng și condamnă gestul american.

Sunt în total 34.500 de soldați însoțiți de familiile lor, care sunt dizlocați în 21 de baze militare din Germania. Există perioade legate de manevre sau de rotirile de personal când cifra militarilor poate ajunge la 52.000, plus familiile. Cheltuielile sunt suportate nu de căre statul german, ci de către Statele Unite. Este o adevărată industrie.

Toate aceste familii își cheltuie cea mai mare parte a banilor primiți în Germania. Își fac o parte din concedii în Germania. Copii lor învață contra cost în Germania. Prezența trupelor americane în Germania reprezintă nu numai o garanție a securității celui mai puternic stat din Uniunea Europeană, ci și o afacere de succes.

Plecarea trupelor americane reprezintă în consecință o pierdere. Și iată că Polonia, prin vocea primului-ministru, a solicitat insistent ca trupele americane care părăsesc Germania să fie relocate în acest stat est-european. Și există toate semnele că cel puțin o parte dintre militarii care vor părăsi Germania vor avea ca destinație Polonia.

Într-un târziu s-au trezit și oficialii de la București. Klaus Iohannis, la rândul său, a impus în Strategia Națională de Apărare, deci într-un document oficial al statului român, o asemenea invitație oficială. Au apărut deja în acest sens opinii critice exprimate pentru moment de analiști politici. Eu unul nu mă înscriu în aceasă categorie.

Eu cred că, pentru România, prezența masivă pe teritoriul nostru a militarilor americani este o garanție suplimentară a siguranței naționale. Măcar având în vedere faptul că cine ne-ar ataca ar intra practic într-un conflict direct cu cea mai puternică armată a lumii.

Ca să nu mai vorbim de componenta financiară, care și ea poate fi importantă, în măsura în care știm să negociem această operație în interes național. Nu cred însă nici în ruptul capului că într-un document trecut prin Parlament, intitulat „Strategia Națională de Apărare a României 2020-2024”, are rost să introducem un asemenea element.

După opinia mea, în strategie este consemnată necesitatea întăririi în acest fel a parteneriatului româno-american doar cu scopul de a se încerca astfel atenuarea efectului negativ pe care documentul în ansamblul său l-ar genera în rândul opoziției. Este, prin urmare, o simplă șmecherie.

Sorin Roșca STĂNESCU

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.