Ion Anghel, în deschiderea programului expozițional 2022 al Galeriei Senso

Începând de miercuri, 12 ianuarie 2022, timp de o lună, la Galeria Senso din București (Calea Victoriei 12C) poate fi vizitată personala artistului vizual Ion Anghel, eveniment care deschide programul expozițional de anul acesta al galeriei.

Având-o curator pe Ana Daniela Sultana, expoziția cu titlul „Retroactiv” marchează începutul unei noi serii de proiecte propuse de Ana Ștefania Andronic (BUZU), directorul artistic al Galeriei Senso.

„Retroactiv” rămâne deschisă publicului până în data de 12 februarie 2022.

Ion Anghel este artist vizual, curator și lector universitar la catedra de Pictură a Universității de Arte din București. Membru UAP, în cadrul căreia deține funcția de Președinte al Comisiei de Onoare, Disciplină și Arbitraj, Ion Anghel a fost distins cu numeroase premii, fiind, totodată, și autor al unor importante expoziții care au avut loc la muzee și galerii din întreaga țară.

„Retroactiv – cea de-a doua personală semnată de Ion Anghel la Galeria Senso – deschide programul expozițional 2022 al galeriei și reunește cele mai recente lucrări ale artistului, lucrări care, în ciuda noutății lor, fac trimitere, așa cum de altfelsemnalează și titlul, la o apetență către trecutul recent.

Îmbinând pictură, sculptură, colaj și asamblaj, selecția expozițională indică, pe de o parte, în mod asumat(și recurent, dacă ne gândim la o altă expoziție personală a sa din 2013, de la Muzeu Țăranului Român) un stil profund influențat de Arte Povera, iar pe de altă parte relevă chiar relația pe care Ion Anghel o are cu obiectele pe care le colecționează și pe care le integrează în lucrările sale.

Aceste elemente aparent banale au, fiecare în parte, o poveste proprie, un destin aparte, la care artistul adaugă noi înțelesuri și valențe, prin juxtapuneri surprinzătoare, pline de substanță.

Astfel,amprenta demersului auctorial la Ion Anghel nu vine doar din nevoia de inovare, ciși din asumareaspecificității pe care practica sa artistică o presupune, fiind situată la confluența mai multor straturi.

Spiritul pedagogic se suprapune actului creației, rolul de artist interferează cu cel de curator sau cu cel de colecționar, asemeni modului în care Ion Anghel intervine cu tușe de culoare peste asamblaje sau cu material textil peste colaje.” (Ana Daniela Sultana)

S-au adunat multe acareturi în preajma mea și a sosit timpul curățeniei. Cu multă sârguință am strâns în jurul meu tot ceea ce credeam că îmi folosește și asemenea unei bătrâne nebune m-am înconjurat de lucruri care mă îngroapă. Desigur că nu îmi blamez trecutul și îi văd rostul însă consider că din când în când o luptă poate avea rol de curățire. Este ca și cum aș scutura pomul plin de roade. Nu toate vor cădea ci doar cele coapte… sau putrede. Urmează să fac din cele bune un deliciu și din cele stricate un viciu. Așadar, iată cum se prezintă gândurile mele care au prins formă în lucrările mele.” (Ion Anghel)

Galeria Senso este o inițiativă a antreprenoarei Anca Vlad, susținută de Fundația FildasArt și de farmaciile Catena, prin programul Catena pentru Artă, în calitate de sponsor.

Situată într-o zonă de interes și vizibilitate urbană, pe care le poate spori prin oferta sa culturală, Galeria Senso organizează periodic expoziții însoțite de materiale promoționale – cataloage editate în condiții tehnice deosebite, volume cu caracter monografic, flyer-e, știri, reportaje și filme de artă care se difuzează pe postul de televiziune online cu același nume (www.sensotv.ro).

Site-ul www.galeriasenso.ro încorporează și platforma unui magazin online, oferind posibilitatea vizionării și achiziționării operelor de artă printr-un singur click.

    
 
 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.