Ion Marin n-a plecat niciodată

Timp de peste două decenii, la fiecare 12 martie, i-am urat „La mulți ani!” lui Ion Marin. Păstrez acest obicei undeva în cotlonul minții, chiar dacă „adresantul” lipsește… puțin. Dar nu a plecat. Ion Marin n-a plecat niciodată. Este cu mine, prin tot ce am învățat de la statura lui de jurnalist cu o fibră de corectitudine care pocnea ca un harapnic. Este cu foștii lui colegi, care îi purtau acel sentiment de respect instinctiv, dincolo de confruntările de idei și de „ale vieții valuri”. Este cu studenții lui, acolo unde ei învață sau muncesc și unde își amintesc în fiecare zi că jurnalismul este mult mai mult decât ce se vede azi prin redacții. Este cu familia sa, care l-a păstrat ca reper uman.

Undeva, cândva, la un început de ziar pe care un om îl pornea și-l susținea singur, cu forțele lui și cu meritocrația pe firmament, începătorul în ale presei care eram avea șansa de a-l cunoaște pe Ion Marin. Toate urările de „La mulți ani!” care au urmat și mult din tot ce am izbutit în profesie de atunci încoace sunt partea mea de adevăr legat de Ion Marin.

 

Roxana Ichim Istudor

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.