Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

IPOCRIZIA clasei politice românești de stânga: În anii de după Revoluție îl izgonea pe Regele Mihai I din țară, acum ”plânge” după el

Publicat: duminică, 10 decembrie 2017

Circa 8.000 de membri ai PSD Dolj s-au adunat, duminică, în centrul Craiovei, pentru a aduce un omagiu regelui Mihai prin depunerea de flori și candele la statuia fostului suveran, amplasată între Teatrul Național „Marin Sorescu” și Universitate.

Potrivit președintelui PSD Dolj, senatorul Claudiu Manda, persoanele adunate pe strada A. I. Cuza din Craiova sunt membri ai structurilor de conducere ai organizației județene de partid, organizații locale din tot județul, organizația de pensionari, de tineret, în număr de circa 8.000.

„Sunt colegii noștri din conducerea organizației PSD Dolj și structurile componente, adică organizații locale, femei, pensionari, PES, tineret. Cred că suntem în jur de 8.000 de persoane. Am venit să aducem un ultim omagiu Majestății Sale Regele Mihai I, pentru că nu uităm ce a făcut pentru Craiova, în sensul că în ultimul an în care a domnit a emis decretele de înființare a Filarmonicii „Oltenia” și Universității din Craiova”, a declarat Manda.

La rândul său, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, fost primar al Craiovei, a afirmat că acțiunea PSD nu este un miting, ci reprezintă un pios omagiu adus Majestății Sale.

„Ne-am adunat aici pentru a-i aduce un pios omagiu Majestății Sale, care este cetățean de onoare al Craiovei și care are, din anul 2014, o statuie în Craiova, una dintre puținele statui pe care le are în țară. Sunt aici numai membri din conducerea Filialei PSD Dolj, din toate structurile, sunt circa 8.000 de persoane, pentru că avem foarte multe organizații — numai în Craiova avem 178 de organizații locale”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Senatorul Radu Preda, președintele Comisiei de Cultură din Senat, a precizat că membrii PSD Dolj au ieșit în stradă cu o floare și cu o candelă pentru regele Mihai I în semn de prețuire față de fostul suveran care trebuie privit ca un exemplu de urmat.

„Putem privi la regele Mihai I ca la un exemplu care ar trebui urmat: un om modest, care a iubit România, care și-a făcut datoria față de țară. (…) Este un om care a ajutat foarte mult municipiul Craiova, dacă ne gândim la decretele din ultimele nouă luni de mandat prin care au fost înființate Universitatea din Craiova și Filarmonica „Oltenia”. Noi i-am fost recunoscători regelui Mihai I și prin prisma faptului că a fost făcut cetățean de onoare și că la Craiova i s-a ridicat o statuie în centrul orașului”, a spus Radu Preda.

Membrii PSD Dolj s-au strâns pe strada A. I. Cuza, de la intersecția cu str. Mihai Viteazu până la Universitate, unde se află statuia regelui Mihai I, fiind organizați astfel încât să părăsească zona imediat ce depuneau florile și candelele.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=88663

Publicat de la data dec. 10 2017. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 septembrie 2018, 17:33
 

V
Predominant înnourat
29°C
18 km/h
Perceput de temperatură: 28°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 32%
Vânt: 18 km/h V
Rafale de vânt: 18 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 7:05
Apus: 19:10
Prognoza 25 septembrie 2018
Zi
 

NV
Parţial însorit
19°C
Vânt: 11 km/h NV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

NNE
Senin
5°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23 septembrie, ora 23 – 26 septembrie, ora 08 Zonele afectate : conform textului Fenomene : intensificări ale vântului, răcire accentuată Mesaj :   INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: intensificări ale vântului, răcire accentuată; Interval de valabilitate: 23 septembrie, ora 23 – […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 24 septembrie, orele 02 – 10 Zonele afectate : Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona montană Fenomene : intensificări ale vântului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN MESAJ 1 Fenomene vizate: intensificări ale vântului;Interval de valabilitate: 24 […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 3 Intervalul : 24 septembrie, orele 10 – 23 Zonele afectate : Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia și Transilvania, precum și zona montană Fenomene : intensificări ale vântului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN MESAJ 2 Fenomene vizate: intensificări ale vântului;Interval de […]

Loto

Horoscop

  • 132.164 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team