Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Iran – UE: Șefii statelor din Uniunea Europeană, front comun pentru menţinerea acordului nuclear

Publicat: joi, 17 mai 2018

Conducătorii celor 28 de state din Uniunea Europeană au convenit miercuri seara la Sofia asupra unei abordări unitare pentru menţinerea acordului nuclear iranian, după decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage Statele Unite din cadrul acestuia, a indicat o sursă europeană citată de AFP.

Şefii de state şi de guverne europene au agreat că vor continua să susţină acordul „atât timp cât Iranul îl va respecta” şi că vor începe munca pentru protejarea companiilor europene afectate de decizia americană, a explicat această sursă pentru AFP.

Conform acesteia, în paralel, liderii europeni au asigurat că vor răspunde îngrijorărilor (americane) asupra rolului regional al Iranului (în Orientul Mijlociu) şi asupra programului său de rachete balistice.

Cei 28 au fost totodată de acord să se apere în faţa ameninţării Casei Albe de a impune tarife vamale pentru oţelul şi aluminiul din Europa, afirmând că ei nu vor negocia „cu pistolul la tâmplă”.

UE este exceptată până la 31 mai la miezul nopţii de taxele vamale americane de 25% asupra exporturilor de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu.

Europenii caută să obţină o exceptare permanentă de la aceste taxe, dar Washingtonul cere în schimbul acestei concesii o mai mare deschidere a pieţei europene.

Dacă tarifele vamale americane vor fi în final aplicate, UE a pregătit contramăsuri asupra unei liste de produse americane emblematice, precum blugii, bourbonul sau motocicletele, pe care ameninţă să le taxeze puternic.

„UE va continua să se lupte pentru un sistem internaţional fondat pe reguli în ciuda recentelor decizii (americane) privind schimbările climatice, tarifele vamale şi Iranul”, a adăugat aceeaşi sursă europeană, la finalul unui dineu de lucru la Sofia, în ajunul unui summit al liderilor europeni asupra Balcanilor, mai relevă AFP.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a criticat mai înainte atitudinea „capricioasă” a administraţiei americane.

Uniunea Europeană trebuie să fie unită pentru a face faţă „unui nou fenomen – atitudinea capricioasă a administraţiei americane”, a deplâns Tusk, citat de Reuters şi France Presse, făcând aluzie la deciziile preşedintelui american privind programul nuclear iranian şi comerţul internaţional, la care europenii doresc să ofere un răspuns colectiv.

„Uitându-ne la ultimele decizii ale preşedintelui Trump, am putea spune că, cu asemenea prieteni, chiar nu avem nevoie de duşmani”, a declarat Tusk ironic într-o conferinţă de presă. „Dar, sincer vorbind, Europa ar trebui să fie recunoscătoare preşedintelui Trump, deoarece datorită lui am scăpat de toate iluziile”, a comentat fostul prim-ministru polonez, care coordonează întâlnirile la vârf ale şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană.

„El ne-a făcut să ne dăm seama că, dacă avem nevoie de o mână de ajutor, va trebui să contăm doar pe noi înşine’, a conchis Donald Tusk.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=97658

Publicat de la data mai 17 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

17 august 2018, 11:03
 

NE
Soare
27°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 29°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 47%
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 5
Răsarit: 6:21
Apus: 20:18
Prognoza 18 august 2018
Zi
 

NE
Parţial însorit cu furtună
34°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NE
Predominant senin
21°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 14-08-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 14 august, ora 18 – 17 august, ora 22; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 14 august, ora 18 – 17 august, ora 22Fenomene vizate: […]

Loto

Horoscop

  • 121.521 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team