Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

James Comey, fost director al FBI: Donald Trump este „inapt moral” să fie preşedinte

Publicat: luni, 16 aprilie 2018

Donald Trump este „inapt moral” să conducă Statele Unite, a afirmat fostul director al FBI James Comey într-un interviu difuzat duminică la postul de televiziune ABC, relatează Agenţia France Presse.

„Nu cred în poveştile potrivit cărora el ar fi deficient mintal sau în primele etape ale demenţei”, a spus James Comey, potrivit unui transcript al ABC. „Nu cred că este inapt medical. Cred că este inapt moral să fie preşedinte”, a subliniat el.

„Preşedintele nostru trebuie să întruchipeze respectul şi să adere la valorile care se află în inima ţării noastre. Cea mai importantă (dintre aceste valori) fiind adevărul. Acest preşedinte nu este capabil să o facă”, a continua James Comey.

Trump l-a demis pe Comey în 2017. Liderul de la Casa Albă a acuzat modul în care FBI a desfăşurat ancheta asupra folosirii ilegale de către democrata Hillary Clinton a unui server privat pentru e-mailurile ei în timp ce era secretar de stat.

Preşedintele a criticat, de asemenea, ancheta FBI asupra suspiciunilor de înţelegere secretă între echipa lui Trump şi responsabili ruşi în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2016.

Marţi, urmează să fie lansată o carte de 300 de pagini sub semnătura lui James Comey şi intitulată ‘A Higher Loyalty: Truth, Lies and Leadership’ în care îl descrie pe Donald Trump drept o persoană ‘detaşată de adevăr şi de valorile instituţionale’, ‘condusă de ego’ şi care ‘pretinde loialitate personală’.

La rândul său, Donald Trump s-a dezlănţuit încă o dată duminică împotriva fostului şef al FBI într-o serie de mesaje pe Twitter.

”El este o bilă de noroi slabă şi falsă care a fost, aşa cum timpul a demonstrat, un director al FBI groaznic. Gestionarea cazului coruptei Hillary Clinton şi evenimentele conexe vor rămâne în istorie drept cea mai proastă ‘muncă de mântuială’ din istorie. Am avut marea onoare de a-l concedia pe James Comey!”, a scris Donald Trump.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=96203

Publicat de la data apr. 16 2018. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 septembrie 2018, 23:55
 

E
Senin
17°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 17°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 63%
Vânt: 7 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:04
Apus: 19:11
Prognoza 24 septembrie 2018
Zi
 

SV
Precipitaţii
30°C
Vânt: 22 km/h SV
Rafale de vânt: 29 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

SE
Parţial înnourat
9°C
Vânt: 4 km/h SE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23 septembrie, ora 23 – 26 septembrie, ora 08 Zonele afectate : conform textului Fenomene : intensificări ale vântului, răcire accentuată Mesaj :   INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: intensificări ale vântului, răcire accentuată; Interval de valabilitate: 23 septembrie, ora 23 – […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 24 septembrie, orele 02 – 10 Zonele afectate : Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona montană Fenomene : intensificări ale vântului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN MESAJ 1 Fenomene vizate: intensificări ale vântului;Interval de valabilitate: 24 […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 3 Intervalul : 24 septembrie, orele 10 – 23 Zonele afectate : Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia și Transilvania, precum și zona montană Fenomene : intensificări ale vântului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN MESAJ 2 Fenomene vizate: intensificări ale vântului;Interval de […]

Loto

Horoscop

  • 132.013 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team