Jandarmeria Română cere schimbarea legii care reglemeneaztă legitimitatea mitingurilor de protest
Legea care reglementează legalitatea mitingurilor de protest ar putea fi schimbată pentru ca dreptul la liberă exprimare să nu fie încălcat. Anunţul a fost făcut, marţi, de şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru.
Potrivit acestuia, se fac demersuri pentru modificarea rapidă a Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, întrucât aceasta trebuie „să devină un document european, care să ducă la o libertate accentuată a cetăţenilor în a-şi exprima o anumită atitudine”.
De asemenea, el a spus că, pentru a îngrădi cât mai puţin dreptul de a protesta, vor fi aduse modificări „legate de sancţiunile care se aplică în astfel de situaţii”.
O altă modificare care va fi adusă legii va fi cea care reglementează modul prin care sunt aprobate mitingurile şi orele între care acestea se desfăşoară.
Șeful Jandarmeriei Române a explicat că, în 2013, numărul acţiunilor de ordine publică a fost mai mare decât în anii precedenţi, iar „cea mai mare creştere s-a înregistrat pe segmentul adunărilor publice, care, în unele situaţii, au degenerat în tulburarea ordinii publice”.