La nivel mondial, peste o treime din copiii de vârstă şcolară nu ştiu să citească
Cel puţin 250 de milioane dintre cei 650 de milioane de copii de vârstă mondială din lume nu ştiu să citească, să scrie sau să efectueze operaţii matematice de bază, conform unui studiu realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite.
Conform raportului ONU, 130 de milioane de copii din ciclul primar nu au dobândit cunoştinţe de bază, iar aproximativ 120 de milioane au petrecut foarte puţin timp sau chiar deloc la şcoală, iar 57 de milioane de copii nu merg deloc la şcoală.
Lipsa educaţiei pentru 250 de milioane de copii la nivel mondial aduce guvernelor pierderi de 129 de miliarde de dolari anual.
Raportul a fost efectuat de o echipă independentă de cercetători din cadrul UN Educational, Scientific and Cultural Organization (UNESCO).