Lansare ”Reconstituiri” la Giurgiu
Pe vremuri (nu mai face asta, dar e o altă problemă), Biblioteca Metropolitană ”Mihail Sadoveanu” din București edita volume consacrate unor cunoscuți compozitori români de muzică ușoară – Temistocle Popa, Paul Urmuzescu sau Titel Popovici, evidențiind faptul că rolul unei bibilioteci importante nu este doar acela de a împrumuta cărți celor doritori, dar de a-i și atrage prin evenimente excepționale ce țin tot de lumea cărții.
Această nobilă preocupare am descoperit-o la Giurgiu, colecția ”Biblioteca giurgiuveană” fiind creată în februarie 2014 dintr-o inițtaivă a Muzeului județean ”Teohari Antonescu” și continuată de Biblioteca județeană ”I. A. Bassarabescu”.
Finanțarea colecției, coordonatoare Daniela Bardan, este asigurată de Consiliul local al Municipiului Giurgiu, semn că mai există primării în țară care se preocupă de cultură.
Volumul la care ne referim în rândurile de față și editat de ”Biblioteca giurgiuveană” se intitulează ”Restituiri cu Ileana Popovici”, pornind evident de la celebrul film în care protagonista a debutat la sfârșitul anilor 60, ”Reconstituirea”.
Chiar dacă îndrăgita artistă este mai cunoscută de unii în postura de actriță de film (ce-i drept, a dat viață unor roluri memorabile în filme importante), să nu uităm că ea a studiat vioara, a absolvit Conservatorul bucureștean, a lansat numeroase melodii de muzică ușoară (a fost interpreta nr. 1 a bossanovei la noi), a făcut parte din grupul vocal ”Aurora”, a fost decenii bune ilustrator muzical și apoi realizatoare/prezentatoare la TVR.
De altfel, în paginile cărții sunt surprinse episoade sugestive legate de cariera sa muzicală, dominată de colaborarea cu marele muzician Richard Oschanitzky.
Din acea perioadă datează strânsa prietenie cu rafinata cântăreață Puica Igiroșanu, cu care a apărut pe discuri și a cântat în banda sonoră a unor filme.
Iar marea surpriză de la evenimentul de lansare a cărții a fost chiar apariția Puicăi Igiroșanu în straie monahale, ea devenind de mulți ani Maica Anastasia.
Manifestarea a fost impecabil găzduită în grădina bibliotecii, ”la umbra nucilor bătrâni” (poate trece Ileana Popovici acum și la romanță, inspirată de acest cadru superb!), cu o sonorizare de calitate, în prezența unui public cunoscător și cu susținerea membrelor clubului Inner Wheel ”Danubius” din Giurgiu, președinte Mădălina Naipeanu.
Înafara eroinei cărții a fost prezentă, evident, autoarea, frumoasa și distinsa poetă venită special de la Chișinău, Radmila Popovici (în egală măsură valoroasă textieră de muzică ușoară și membră a juriului Republicii Moldova pentru Eurovision, în acest an).
Coincidența de nume nu este deloc întâmplătoare, scriitoarea (poetă cu numeroase volume la activ) fiind chiar nepoata Ilenei Popovici, ele descoperindu-se în urmă cu un deceniu, când artista a făcut o vizită pe meleagurile natale, în satele Baimaclia și Florițoaia Veche de dincolo de Prut. Fiindcă părinții Ilenei (tatăl – preot, mama – inginer agronom) au fost refugiați din Basarabia, multe pagini ale cărții fiind consacrate familiei și rudelor rămase acolo, artista fiind cunoscută pentru numeroasele gesturi umanitare făcute în favoarea copiilor din Basarabia, cu donații de computere, cărți, discuri.
Impresionant cu adevărat a fost interesul mass-media, presa locală neratând ocazia (probabil la Giurgiu preocuparea pentru scandaluri și mondenități este mai mică decât în Capitală…) de a fi alături de personalități marcante.
Înafara celor trei posturi TV locale și-au deplasat echipe de filmare cei de la TVR (Luminița Velciu, Radu Găină, Aurelia Tescaru nu și-au uitat prietena și colaboratoarea) și de la ”Cinemaraton”, singurul post de televiziune ce transmite exclusiv filme românești, intercalate cu interviuri și relatări de la evenimente circumscrise genului, cum a fost și cel de față. Doamna Daniela Bardan, managerul bibliotecii județene din Giurgiu, merită toată considerația pentru apropierea de valorile artistice autohtone, facilitând contactul nemijlocit al publicului cu acestea.
Octavian Ursulescu