Lansarea cărții „CHINA HARULUI” de Andrei Dîrlău, eveniment cultural de referință

Sala Regina Maria a Athénée Palace Hilt​on a găzduit lansarea cărții CHINA HARULUI, de Andrei Dîrlău, editată de Fundația Anastasia, un eveniment la care au participat personalități ale vieții culturale românești, profesori universitari, diplomați, artiști, scriitori, critici literari și critici de artă, istorici, reprezentanți ai Academiei Române, Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Romano-Catolice, instituțiilor culturale, Băncii Naționale. Fostul Președinte al României, Emil Constantinescu, s-a aflat printre invitații de onoare.

Au luat cuvântul E.S. dl. ambasador Teodor Baconschi, fost ministru de externe, prefațatorii cărții – pr. prof. dr. Emil Jurcan și lect. dr.Roxana Rîbu, pr. dr. Marius Taloş S.J. părinte iezuit, dr. Su Yan (traducătoarea cărţii Dao De Jing,autoarea prefeței cărții Lao Zi și Biblia), pr. prof. dr. Vasile Mihoc (Universitatea din Sibiu), alături de editorul cărții, acad. Sorin Dumitrescu, și autorul ei, dr. Andrei Dîrlău.
Fostul Președinte al României, E.S. domnul Emil Constantinescu, s-a aflat printre invitații prezenți la acest eveniment deosebit.

Volumul lansat azi a fost sponsorizat deFundația Fildas Art, prin Programul Catena pentru Artă, o inițiativă ce sprijină creația culturală românească în diversele ei forme: arte plastice, literatură, muzică, a spus în discursul său, autorul.Catena pentru Artăa fost de la bun început alături de noi în acest proiect editorial, iar fără sprijinul neprețuit această carte nu s-ar fi putut publica în frumoase condiții grafice, iar acest eveniment nu ar fi putut avea loc. ProiectulCHINA HARULUIa fost înțeles de această echipă minunată ca revelare a unei noi imagini a Chinei în România, una insolită, neobișnuită pentru publicul nostru. China e azi o superputere globală, a doua economie a lumii, ce nu mai poate fi ignorată. Dar, pentru a înțelege ce este și ce face China azi, trebuie să înțelegem ce a fost și ce a făcut China în trecutul ei multimilenar. China de azi, ca orice țară, este produsul istoriei ei, a declarat Andrei Dîrlău.
Lansând o viziune interdisciplinară (elemente de istoria culturii și a religiilor, literatură comparată, hermeneutică, sinologie, religii comparate și teologia religiilor), CHINA HARULUIinvită la o călătorie în profunzimea universului cultural chinez, în dimensiunea sa mitico-religioasă, privit prin ochii protagoniştilor contactului dintre lumea creştină europeană şi cea chineză – misionarii ajunşi în China din Siria în secolele VII-XIII, catolici franciscani şi iezuiţi în secolele XIII-XVIII, anglicani, ortodocşi.

La evenimentul sponsorizat prin Programul Catena pentru Artăa fost lansat și catalogul expoziției Semnul Împăratului. Între ideogramă și icoană – album de artă care prezintă cele 7 lucrări expuse, semnat acad.Sorin Dumitrescu. Editor al cărții, Maestrul a expus cu această ocazie 7 lucrări de artă inspirate de volumul CHINA HARULUI.

Cartea oferă cititorilor români, pentru prima dată, o amplă panoramă istorică a impactului – adesea dramatic – dintre cele două lumi: Europa și China. E povestea uneia dintre cele mai frumoase aventuri ale spiritului din istoria umanităţii: epopeea întâlnirii a două mari civilizaţii care au evoluat, câteva milenii, aproape independent una de alta. Afirmarea Chinei ca superputere globală a generat în ultimii ani un boom al publicațiilor despre China. Gigantul chinez nu mai poate fi ignorat. Iar religia chineză și interacțiunea ei cu alte religii, mai ales cu cea creștină, constituie un aspect pasionant, sursa unei literaturi în vertiginoasă expansiune. CHINA HARULUIabordează acest subiect pe cât de exotic, pe atât de fascinant.​
Andrei Dîrlău este scriitor, doctor în istoria religiilor (teza Religiile Chinei şi creştinismul, sursa cărţii de faţă). A dream of golden mansions: intimations of eternity in Blake and Eminescu este lucrarea de licenţă în anglistică; Vi​ziunea Părintelui Galeriu: schiţă hermeneutică – dizertaţia de masterat (doctrină şi cultură). A publicat Cartea Lucrurilor Tainice. Variaţiune pe o temă de Borges; Părintele Adrian Făgeţeanu şi crucea Rugului Aprins (editor, coautor); Părintele Constantin Galeriu: Timpul schimbării; Schimbarea la faţă a lui Hristos—transfigurarea creaţiei (editare trilingvă, traducere, studiu); Marxismul cultural—noua utopie (editor, coautor). Articole: Two hierocratic paradigms of visuality: Confucianist China – Orthodox Byzantium; Doric vs. Ionian Initiation in The Waste Land. Image patterns of the occult philosophy as a source of symbolic coherence; Palatul şi poemul: Borges şi Coleridge; Spaţiul eteric (akasha) la Eminescu. Stagii de lucru şi cercetare în China, Germania, Italia, Spania, Belgia, Malta, periplu spiritual în Tibet.

Oana Georgescu

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.