Lansarea siteurilor armatolii.org.ro și independenta-pindului.ro
Acest proiect a început ca un demers personal, ca o datorie pe care am simțit-o față de câteva personalități cu totul exemplare pe care am avut onoarea și bucuria să le cunosc: Dr. Ionel Zeana, Carol Papanace, Gheorghe Padioti și Irina Nicolau, care mi-au pus la dispoziție mai multe materiale edite și inedite despre perioada ce cuprindea începutul secolului XX până la izbucnirea primului război balcanic. O parte din aceste materiale am reușit să le public în diverse reviste, iar altele s-au concretizat în cărți, dar îmi doream să le adun și într-un proiect de sine stătător care să încerce să ofere o frescă cât mai lămuritoare asupra perioadei respective.
Anul acesta – 2017 – împlinindu-se o sută de ani de la declararea Independenței Pindului (http://independenta-pindului.
Prin lansarea acestui site nu ne propunem să aducem vreo disensiune între diversele comunități de aromâni din Țară sau din afară. Asociația Predania și-a propus și în mare măsură a reușit să-și urmărească obiectivele
Sintetic, proiectul de față se evidențiază prin cel puțin patru aspecte relevante:
– aspectul memorialistic, având în vedere aici un autentic restitutio memoriae, constatând că foarte puțini contemporani cunosc momentele marcante ale istoriei aromânilor;
– aspectul valorificării publice a unui tezaur patrimonial relevant pentru istoria aromânilor, prin etalarea unor documente și imagini de epocă inestimabile;
– aspectul deschiderii istoriografice, cercetătorii avizați ai trecutului fiind invitați la aprofundarea temei;
– aspectul susținerii sau nuanțării pozițiilor academice în domeniul istoriei romanității balcanice.
În cele din urmă, dar nu în ultimul rând trebuie să mulțumesc în special prietenului Aureliu Surulescu, președintele Asociației NeamUnit, care a înțeles importanța acestor demersuri de recuperare a memoriei Neamului, o memorie acoperită de bezna comunismului și de indolența și mistificarea ce domnesc nestingherite în anii de după evenimentele din 1989. Cu sigurață acest proiect nu ar fi fost lansat acum fără sprijinul financiar al Asociației NeamUnit, care a suportat cheltuielile legate de producția siteurilor și alte cheltuieli aferente lansării și promovării lor.
Gurgu Ionuț George
Director Editura Predania
Fondator Proiect Avdhela