Lecțiile Gustului – Comisia promovează alimentația sănătoasă în rândul copiilor

Asociația „Sărbătoarea Gustului”, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Primăria Capitalei – prin Proedus, organizează luni, 20 noiembrie, de la orele 09.00, la Școala Centrală (Strada Icoanei 3-5, București), „Lecțiile Gustului” – un eveniment destinat educării culinare a copiilor în scopul promovării unei alimentații sănătoase și a unui comportament responsabil în ceea ce privește mediul înconjurător și a luptei împotriva risipei alimentare.

De asemenea, în cadrul evenimentului din data de 20 noiembrie, se va distribui, în premieră, o broșura pedagogică, ce va ajunge ulterior la 201.671 de elevi din clasele primare, și va servi drept ghid cu exerciții și subiecte privind temele susmenționate. Broșura conține 7 teme ce presupun efectuarea lor împreună cu părinții, acasă. Acestea sunt structurate pe subiecte referitoare la înțelegerea elementelor legate de nutriție, elemente ce sunt prezente pe etichetele diferitelor produse alimentare. Mai mult, va fi abordat și comportamentul necesar și responabil – cu impact asupra mediului înconjurător.

La evenimentul de la Școala Centrală va participa, din partea Reprezentanței Comisiei Europene în România, dl Vincent LAMBOTTE, coordonator al echipei de informare-comunicare.

 

Reprezentanța Comisiei Europene dorește, prin această inițiativă, să promoveze un stil de viața sănătos și o dietă echilibrată pentru copii. De altfel, parteneriatul cu Sărbătoarea Gustului va continua și în cadrul Târgului Gaudeamus, acolo unde vom organiza ateliere pentru copii și demonstrații pentru public pe acest subiect.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.