Lemne puţine şi scumpe

Lemne puţine şi scumpe

 

E criză de lemne în estul țării. Mai mulţi primari din județul Iași se plâng că au investit în centrale termice şi acum sunt nevoiți să folosească brichete din paie. Dar şi acestea se scumpesc de la an la an. Alți edili au ajuns să cumpere lemne din Ucraina. La noi, preţul acestora a crescut de 4 ori în ultimi doi ani.

 

Comuna Aroneanu se află la doar 6 km de municipiul Iași, însă nu este racordată la gaz. În aceste condiții, oamenii își încălzesc locuințele cu lemene sau cu peleți.

 

Constantin Zaharia, în vârstă de 65 de ani, are o pensie de 1200 de lei. A plătit pentru patru metri cubi de lemne 2000 de lei, care îi ajung să încălzească locuinţa doar o lună. Bărbatul spune că-şi procură lemnele de la samsari, care de cele mai multe ori îl păcălesc. Unele sunt de proastă calitate şi ard foarte repede.

 

Şcoala din Aroneanu era incălzită până anul trecut cu lemne. Primarul comunei susţine că pe piaţa din România era foarte greu să găsească lemne şi a fost nevoit să facă achiziţii din Ucraina. Din toamnă a decis ca unitatea de învățământ să fie încalzită cu o centrală pe bază de brichete din paie. Profesorii spun că acum în şcoală este mult mai cald, iar costurile au scăzut considerabil.

 

Situaţia este similară şi în comunele Miroslava şi Leţcani. Dacă în urmă cu doi ani un metru cub de lemne se vindea cu 125 de lei, acum costă 500 de lei.

 

În localităţile din judeţul Iaşi, magazinele care comercializează lemne de foc pot fi numărate pe degete. Din acesta cauză oamenii sunt nevoiţi să cumpăre de la intermediari, care stabilesc preţurile după bunul plac.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.