Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Lilian Zamfiroiu, adjunctul ambasadorului la UNESCO, la șefia Institutului Cultural Român

Publicat: marți, 25 iunie 2013

USL ar urma să-l propună pe diplomatul Lilian Zamfiroiu la președinția ICR, potrivit senatorului PSD Georgică Severin, șef al Comisiei de Cultură din Senat.

Potritiv lui Severin, propunerea lui Zamfiroiu la șefia Institutului Cultural Român va fi înaintată marți Birourilor Permanente.

„Propunerea pe care o voi supune audierii mâine în comisiile reunite, evident după ce va trece prin Biroul Permanent ca propunere a USL, este domnul Lilian Zamfiroiu, diplomat de carieră, de șapte ani este adjunctul ambasadorului nostru la UNESCO, deci are o vastă experiență în zona cultural-internațional-diplomatică, motive pentru care ni s-a părut nouă că este cel mai apropiat de criteriile pe care trebuie să le îndeplinească în momentul de față președintele ICR. Este propunerea USL ce va fi înaintată marți Biroului Permanent al Senatului după care vom audia candidatul și îl vom supune aprobării plenului Senatului probabil miercuri, bineînțeles dacă va trece de audieri”, a spus senatorul Georgică Severin pentru Gândul.

Andrei Marga și-a dat demisia de la șefia ICR după o serie de critici din partea premierului Ponta și după ce a pierdut susținerea politică din partea USL.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=8312

Publicat de la data iun. 25 2013. Categorii CULTURA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 septembrie 2018, 5:46
 

N
Senin
13°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 14°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 76%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:05
Apus: 19:10
Prognoza 25 septembrie 2018
Zi
 

NNV
Parţial însorit
19°C
Vânt: 11 km/h NNV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

NNE
Senin
6°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23 septembrie, ora 23 – 26 septembrie, ora 08 Zonele afectate : conform textului Fenomene : intensificări ale vântului, răcire accentuată Mesaj :   INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: intensificări ale vântului, răcire accentuată; Interval de valabilitate: 23 septembrie, ora 23 – […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 24 septembrie, orele 02 – 10 Zonele afectate : Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona montană Fenomene : intensificări ale vântului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN MESAJ 1 Fenomene vizate: intensificări ale vântului;Interval de valabilitate: 24 […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 3 Intervalul : 24 septembrie, orele 10 – 23 Zonele afectate : Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia și Transilvania, precum și zona montană Fenomene : intensificări ale vântului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN MESAJ 2 Fenomene vizate: intensificări ale vântului;Interval de […]

Loto

Horoscop

  • 132.032 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team