Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Lior Bebera: „Cred că fiecare industrie ar trebui să-și concentreze atenția pe oameni”

Publicat: miercuri, 17 aprilie 2019

Dacă ar fi făcut politică, ar fi fost ales într-o poziție de conducere! De unde știu?! În primul rând, pentru că l-am întâlnit în parcarea din fața hotelului InterContinental și, dacă nu aș fi știut că este Directorul General al acestui hotel, ar fi trecut drept un oaspete sau poate chiar un prieten vechi al oamenilor care lucrează aici. Are un stil elegant, nu prea sofisticat dar nici tocmai obișnuit. Stăpânește, pur și simplu, echilibrul între abordarea prietenească și credibilitatea profesională. I-am răpit mai mult de o oră din program, uneori întrebându-mă dacă această curiozitate a mea ar avea vreo consecință pentru că, doar vorbind cu el, am înțeles că nu este numai directorul general al acestui hotel, ci și sufletul echipei. Și nu se întâmplă prea des ca un director general să ofere atât de mult din timpul său fără a verifica ceasul! După interviu, m-a condus, de la etajul 21. Liftul s-a oprit la un etaj oarecare. Ușile s-au deschis și a apărut un bellboy. Stătea în fața noastră și îi zâmbea managerului dar, văzând că sunt acolo în calitate de jurnalist, a ezitat să intre. „Bună, George, cum ești astăzi?”, l-a întrebat managerul, invitându-l să ni se alăture. Și atunci mi-am dat seama: acest om nu doar că știe numele celor care lucrează în acest hotel, dar este și interesat și îi pasă de ei. În plus, cântă ca un megastar și iubește România! Doamnelor și domnilor, vă invit să-l descoperiți pe Lior Bebera, General Manager al Hotelului InterContinental din București, cel care ține în mâinile sale destinul unuia dintre cele mai importante simboluri ale Bucureștiului.

– Ați lucrat în șapte țări de pe trei continente. Încă de la început, povestea dumneavoastră pare foarte interesantă! Știu că ați decis să lucrați în domeniul Ospitalității când erați foarte tânăr, la 16 ani. În acel prim moment, v-ați gândit la ce avea să-i urmeze acestei decizii, la cum va fi viața dumneavoastră? V-ați gândit că ați putea deveni managerul general al unui hotel important sau v-ați dorit doar să călătoriți?
Cred că gândul era acolo, fără îndoială, pentru că înainte să aleg domeniul Ospitalității și să-mi asum că voi călători, eram încă în anii de școală, într-un stagiu de pregătire. În Germania, sunt aceste stagii în școli, în clasele a VIII-a și a IX-a – sunt ceea ce voi numiți „practică”, programe de pregătire, timp de o lună, în oricare industrie vrei. Eu am ales să fac acest stagiu de pregătire în hotelul Marriott din Frankfurt. Trebuie să mărturisesc că nu era jobul de vis; mi-am început călătoria în domeniul ospitalității lucrând ca îngrijitor, curățând toaletele din zonele publice și ajutând în restaurant. În primul rând, trebuie să spun că înțelegeam pe deplin încă de atunci de ce trebuia să facem toate acestea – pentru că, dacă într-o zi ajungi să supraveghezi una sau mai multe astfel de activități, cum vei ști dacă oamenii si-au facut bine treaba, dacă tu însuți nu știi cum să faci toate acestea?! În plus, observam, de asemenea, cum funcționează hotelul, cum este condus. Am învățat mult din front-line dar, de asemenea, și de la superiorii mei din acea vreme, observând managementul. Îl priveam pe managerul general, cum se plimba printre noi, rezolvând situații. Mă imaginam și pe mine făcând aceste lucruri, în viitor.

– Dar Ospitalitatea este o tradiție de familie?
Deloc! Vreau să spun… familia are o „tradiție” în a călători, pentru că, în urmă cu opt sau nouă generații, familia mea trăia în Spania. După Inchiziția Spaniolă, au fost răspândiți prin lume și au ajuns în Georgia. Apoi, pentru a le oferi o viață mai bună copiilor și familiilor lor, au decis să se tot mute. Prima dată, s-au mutat în Israel, unde tatăl meu a primit un serviciu foarte bun și unde a fost, apoi, ofertat cu alte două propuneri de muncă – una presupunea să plece în Statele Unite și alta, în Germania. Familia a decis pentru Germania, pentru că, în anii ’80, această țară era renumită pentru un sistem educațional foarte puternic și pentru ca era o țară unde primeai multe subvenții. Educația era gratuită, nu ca în Israel, unde era nevoie să plătești mii de dolari în fiecare an doar pentru a cumpăra cărți. Dar nu, domeniul ospitalității nu era una dintre direcțiile lor, pentru că ne-au pregătit pe toți – suntem trei frați și o soră – să studiem Dreptul sau Medicina. Eu eram un fel de oaie neagră a familiei, pentru că am decis să nu le urmez sfaturile. Adică familia mea nu era încântată de ceea ce făceam când aveam 16 ani – curățam toalete sau făceam tot soiul de activități considerate corvoade în cantină, de pildă. Deci nu, acest domeniu nu era în planul familiei mele și, în mod cert, nu era o tradiție de familie!

– Mi-ați spus că obișnuiați să îi observați pe ceilalți – de la primul angajat, la managerul general. Dar erați atent și la clienți? Vă place să observați oamenii, să le aflați poveștile, poate să îi întrebați despre hotel? Fiecare om care intră într-un hotel, intră într-un univers aparte…
Cred că acesta a fost primul motiv pentru care am decis să intru în această industrie: pentru că totul este despre oameni! Totul este despre oameni, în această industrie – fie ei din echipă sau oaspeți, unde altundeva poți fi mai puternic decât atunci când ești în postura de a manageria o companie sau o industrie pentru oameni, cum este aceasta din hoteluri?! Domeniul Ospitalității este despre a crea amintiri speciale, momente magice, surprize, efecte-wow pentru oaspeți. Acesta este unul dintre lucrurile pe care îmi place foarte mult să le fac! În acest moment la o scală mică dar, poate, în viitor, la o scală mult mai mare! Cred că fiecare industrie ar trebui să-și concentreze atenția pe oameni! Chiar dacă sunt angajații tăi sau oaspeții tăi! Pentru că, la finalul zilei, acesta este elementul care aduce succes unei companii.

– Credeți că pasiunea unui manager general care lucrează într-un hotel de două stele este aceeași cu cea a unui manager care lucrează într-un hotel de cinci stele?
În familia mea, nu eram foarte extravaganți, pe vremea copilăriei mele. Nu călătoream în hoteluri de cinci stele… Aveam, cu adevărat, posibilități financiare medii, deci ne cazam în hoteluri de două stele. Într-o zi, fratele meu i-a făcut o remarcă tatălui nostru: „Credeam că mergem la un hotel de cinci stele! Aici nu e frumos și se presupune și că o să stăm două săptămâni! Ce o să facem aici?!” Tatăl meu l-a condus la fereastră – era seară -, a tras perdelele și i-a spus: „Privește către cer! Vezi cât de multe stele avem aici? Asta valorează mai mult decât un hotel de cinci stele!”. Deci, nu este totul despre stele, despre lux, ci despre ce are acel loc de oferit, despre amintirile pe care ți le vei face acolo. Îmi amintesc mai bine de acele vacanțe decât de multele hoteluri de lux pe care le-am vizitat în ultimii zece ani!

– Hotelul în care se cazează lasă prima și ultima impresie pe care o are un turist despre o destinație. Acele impresii care rămân, despre o țară… Acesta este motivul pentru care le consider foarte importante… V-ați îndrăgostit vreodată de o țară datorită unui hotel?
Cred că fiecare hotel ar trebui să reprezinte orașul din care face parte și țara. Eu merg chiar mai departe: cred că, în interiorul unui hotel, putem să manageriem propriul „oraș”. Mă văd ca un primar. Un hotel este precum un oraș și totul ține de cum te conectezi la oraș, la valori, la tradiții, la cultură. Acesta este un aspect pe care trebuie să-l adoptăm, chiar dacă aducem oameni din alte țări să lucreze aici. Străinii îmbrățișează pe deplin această experiență: merg la cursuri de limbă română, îi familiarizăm cu atracțiile orașului și cu istoria, ca parte a programului de integrare. Ei devin parte a echipei noastre, a orașului nostru; integrarea este importantă!

– Când v-ați gândit prima dată la România ca la o țară în care să trăiți și pentru care să munciți? Vă întreb pentru că sunt aproape sigură că la 16 ani nu vă imaginați lucrând în România!
Ați fi surprinsă! În Germania, aveam prieteni români. Părinții mei erau foarte apropiați de o familie de medici români. Obișnuiau să vină la noi acasă cel puțin o dată pe săptămână, la acea vreme, când eu eram copil. Acești oameni obișnuiau să ne spună o mulțime de povești despre România și, printre acestea, și povești despre acest hotel – Hotelul InterContinental București, singurul hotel de lux al României acelor vremuri, cu un restaurant special la etajul 21, un loc foarte popular. Ne arătau și fotografii. Deci, la acea vreme, în mod evident, cum m-aș fi putut gândi… Aveam 11-12 ani… dar, poate și acest lucru m-a inspirat puțin. Acești oameni erau foarte drăguți, încă postrăm legătura. De fapt, am întâlnit-o pe fiica lor la o cafea, acum câteva săptămâni. Deci o conexiune exista, chiar adcă atunci nu fusesem în România… sau în București… Prin povești, mă simțeam ca acasă…

– Credeți că destinul v-a adus în România?
Sincer, cred că tot ce se întâmplă în viață, se întâmplă cu un motiv. Dacă vorbesc acum cu dumneavoastră cu pasiune despre ceva ce se întâmplă într-o bună zi, nu aș fi surprins ca acel lucru sa se întâmple și să îmi dau seama atunci că, odată, ne-am întâlnit și am vorbit despre asta! Și nu mi s-a întâmplat doar o dată sau de două ori, ci foarte des – pot să număr zeci de situații de care mi-am dat seama, peste ani ca lucrurile chiar s-au întâmplat!

– Pentru că sunteți un campion al numerelor și din situația financiară la care ați reușit să aduceți hotelul InterContinental în primul an în care ați venit aici ca manager general, mă gândesc la „Situația Olimpică”: ați făcut pasul de la middle management la top management în Londra, cu ocazia Jocurilor Olimpice. Ce au spus atunci părinții dumneavoastră – pentru că ei erau cei care se îngrijorau, la începutul carierei dumneavoastră, că nu veți ieși din bucătărie sau de la spălătorie…
Ei bine, într-un târziu, după ce părinții mei mi-au urmărit puțin cariera, familia mea a devenit mult mai optimistă chiar decât mine în legătură cu posibilitatea ca eu să devin senior manager! Pentru că eu știam cât de birocratice sunt procedurile și știam cât de mult durează… Știam că trebuie să fii în locul potrivit, la timpul potrivit. Este foarte dificil și competiția este uriașă! Lucram la hotelul InterContinental din Tel Aviv la acea vreme, înainte să fiu anunțat că o să merg la Londra – eram cam 800 de angajați acolo… erau cam 120 de colegi în middle management, foarte competitivi, fiecare voia să arate cât de bun era… Și, la finalul zilei, așa cum spuneam și mai devreme, lucrurile se întâmplă cu un motiv. Când venisem la Tel Aviv, colegii spuneau: „Ai lăsat Germania ca să vii la Tel Aviv, ești nebun?”. Iar eu spuneam: „Doar pentru doi sau trei ani și apoi o să merg mai departe!”. Râdeau de mine: „Da, asta am spus cu toții când am venit aici!”. Le-am spus: „Ascultați, nu știu ce ați spus cu toții, dar eu nu o să stau aici mai mult de trei ani”. Cu două săptămâni înainte să înceapă al treilea an al meu acolo, am intrat pe internet doar ca să văd ce joburi disponibile mai are compania și era un post disponibil, doar unul, de senior manager și presupunea o detașare pentru proiectul Jocurilor Olimpice și Paralimpice. Acest post devenise vacant pentru că unul dintre colegii care se presupunea că vor obține acest post nu a primit viza. Am aplicat și, în mai puțin de 72 de ore, susținusem deja patru sau cinci interviuri pentru că era o situație urgentă. Două săptămâni mai târziu, eram la Londra! Cel mai amuzant lucru la această situație este că nu realizam, de fapt, pentru ce aplicasem. Deci, când am ajuns acolo, eram Assistant Food and Beverage Manager. Eram unsprezece colegi aleși din două mii din toată lumea. Ceilalți erau toți manageri generali și manageri de hoteluri, iar eu eram cel mai… junior. Deci cu toții răspundeam de câte un bloc din Satul Olimpic, ca de un hotel. Pentru mine, a părut copleșitor, la început, dar apoi, m-am aliniat celorlalți, am vorbit și am plănuit totul și lucrurile au ieșit bine. Pot să spun că ne-am înțeles foarte bine și totul a mers ca pe roate.

 

„ÎN ZILELE NOASTRE, ÎNTR-UN MEDIU FOARTE COMPETITIV, CONTEAZĂ SĂ RECUNOȘTI, SĂ IDENTIFICI TALENTUL, COMPORTAMENTUL ȘI POTENȚIALUL ÎN OAMENI”

– Credeți că ați avut întotdeauna cel mai bun job, la fiecare vârstă? Știu că acest pas important în cariera dumneavoastră – momentul Londra – a venit când aveați 30 de ani… Deci erați destul de tânăr…
Pe de-o parte, spun că nu ar trebui să evaluezi pe nimeni în funcție de vârstă dar, pe de altă parte, privind retrospectiv, îi înțeleg pe superiorii mei… Când aveam 21 de ani, eram deja Front Office Manager. Eram în această poziție de un an și jumătate și voiam deja să fac pasul următor. Oamenii îmi spuneau că sunt destul de tânăr și îmi recomandau să mai aștept câțiva ani. Eu nu acceptam acest lucru. Nu îl acceptam acest răspuns pentru că mă limita doar din pricina vârstei. Anii au trecut și am înțeles mai bine problematici precum lipsa locurilor de muncă, crize, eșecuri în relații. Toate aceste lucruri rele care se întâmplă în viață, de fapt, te fac mai puternic și înțelegi că, uneori, lucrurile țin și de maturitate! Pentru a-i da cuiva responsabilitatea de a răspunde de oameni care sunt cu mult mai în vârstă decât el, care ar putea fi părinții acelei persoane, e nevoie de maturitate. De empatie. Și de anumite abilități care țin de management și leadership pe care, pur și simplu, nu le poți avea la 21-22 de ani. De cealaltă parte, bineînțeles că nu este corect să creezi un stigmat pentru cineva, dacă vezi un potențial uriaș. Acesta este un aspect pe care încerc din răsputeri să îl elimin atunci când am de-a face astăzi cu colegii: dacă văd un potențial uriaș, o să ofer postul acelei persoane! Și dacă e nevoie de stagii de dezvoltare, persoana va primi postul va înțelege că are nevoie de îmbunătățiri și le va face în timp ce lucrează. Nu o să-i spun cuiva întâi să parcurgă anumite trepte… și apoi va primi promovarea. Astăzi, într-un mediu foarte competitiv, contează să recunoști, să identifici talentul, comportamentul și potențialul din oameni. Când eram student, exista luxul de a avea sute de aplicații pentru un post. Acest lux nu mai există! Astăzi ne luptăm să angajăm oameni buni. Ai un interviu astăzi, le telefonezi candidaților trei zile mai târziu și or să-ți spună că le pare rău și că deja au semnat în altă parte. Nu au putut să aștepte trei zile… Acum ceva vreme, am așteptat șase-șapte săptămâni doar pentru un răspuns, să văd dacă am fost sau nu acceptat la interviu. Deci acum trăim alte vremuri. Acesta este motivul pentru care, și în industria noastră, trebuie să ne adaptăm repede la mediu și să avem o abordare diferită în ceea ce privește angajările în 2019 decât aveam în 1999, când am început eu să lucrez în Ospitalitate.

„NU CRED CĂ AM CASA ÎNTR-O VALIZĂ PENTRU CĂ AȘ PUTEA CĂLĂTORI ȘI FĂRĂ! SUNT UN CETĂȚEAN AL LUMII!

– Cred că ați avut dintotdeauna mentalitatea de a călători. O mai aveți?
Cred că este un virus. Un virus al călătoritului. E chiar așa: ești într-un loc pentru doi-trei ani și apoi vocea ta interioară începe să-ți pună întrebări despre ce va urma.

– Dar acest lucru înseamnă că, de fiecare dată, trebuie să vă schimbați complet viața.
Am făcut asta deja, de opt ori.

– Și vă gândiți să mai faceți acest lucru?!…
Da, de ce nu?! Pentru că încă mai cred că sunt multe de vazut și de descoperit în această lume! Oamenii mă întreabă, uneori: „Unde este casa ta?”.

– Într-o valiză, probabil!
Nu! Este foarte greu de spus! Nu cred că am casa într-o valiză pentru că aș putea călători și fără! Chiar cred că acasă este acolo unde am inima, unde este mintea mea în acest moment. Și mă pot adapta oricărui loc. Sunt un cetățean al lumii!

– Unde sunt acum inima și mintea dumneavoastră?
Gândesc în germană, acum simt românește și în înțelepciunea de afaceri cred că sunt foarte israelian. Când vine despre vorba despre strategie și planificare, sunt foarte german dar la comportament, acum, devin din ce în ce mai mult român, cu capacitate de adaptabilitate și inovație, cu usurință în a găsi soluții. Învăț de la fiecare destinație, adaptez ceva din fiecare loc. Am avut onoarea de a lucra în locuri importante, de unde am învățat mult. Uneori, se întâmplă să nu îți placă prea tare locul, dar experiența devine foarte provocatoare – epuizantă fizic și emoțional și, în final, realizezi că iei atât de mult cu tine pentru că acele destinații sunt cele în care crești și te dezvolți, cu adevărat. Atunci când nu ești pe deplin mulțumit, te dezvolți cel mai mult!

– Vorbiți românește?
Înțeleg deja destul de mult și, dacă persoana din fața mea nu vorbește altă limbă străină, reușesc să comunic câteva propoziții în limba română.

– Cel mai frumos cuvânt în limba română? Preferatul dumneavoastră?
Cel mai frumos cuvânt?! Ei bine…

– De exemplu, cuvântul meu preferat este „dor”. Limba română este singura limbă care traduce acest sentiment printr-un singur cuvânt, substantiv. Toate celelalte traduc prin verbe – I miss you, tu me manques, te extraño, mi manchi…
A, da? Atunci acesta este și cuvântul meu preferat.

– Minunat, împărțim același cuvânt preferat!
Dor… ok. Nu vrei să-auzi cum se traduce în ebraică!

– O, ba da!
„I miss you”?!  אני מתגעגע אלייך – ah-NEE mit-gah-ah-GEH-ah eh-LAH-yikh

– Câte limbi vorbiți?
Fluent?! Șase. Limba română ar fi…

– A șaptea!
A șaptea și jumătate!

– Imaginați-vă că aveți în față un album de amintiri. Alegeți una dintre ele, dintre cele mai frumoase, și împărtășiți-o!
Prima imagine care îmi vine în minte este de la Jocurile Olimpice. Aveam propriul nostru restaurant. Și când vorbesc de restaurant, mă refer la cel mai mare restaurant din lume, cu 55.000 de locuri. Cred că erau peste 150 de restaurante diferite, într-unul. Ca lideri ai satului olimpic în care și locuiam, aveam acces la toate zonele atleților. M-am trezit odată stând la coadă cu Usain Bolt, Kobe Bryant și alți sportivi de top, împărțind chicken nuggets. E interesant și amuzant dar, la finalul zilei, se dovedește că, de fapt, suntem oameni cu toții! Totul ține de cum îi inspiri pe ceilalți, dar rămânând cu picioarele pe pământ, fiind natural și fiind om. Iar aceste valori vin de acasă. Sunt recunoscător că părinții mei au făcut treabă bună făcându-mă să înțeleg că doar personalitatea te face om de succes.

„REGULA MEA 70-20-10”

– Trebuie să recunosc că mi-am imaginat că o să vă găsesc încuiat în biroul dumneavoastră din vreun etaj la înălțime al acestui hotel, vreun birou cu priveliște asupra Bucureștiului care să-ți taie respirația, un birou din care nu coborâți aproape niciodată. Astăzi, înainte de interviu, v-am văzut conducând un oaspete, în parcarea principală. Dacă nu știam că sunteți dumneavoastră, mi-aș fi imaginat că sunteți un client al hotelului… sau un om ca oricare altul.
Așa vreau să fiu văzut.

– Cât timp petreceți în birou și cât în restul hotelului?
Depinde. În general, am o regulă clară și 70% din timp nu sunt în biroul meu. Sunt operativ – sunt cu oamenii mei, cu echipa mea, sunt prin hotel, pretutindeni. Întâmpin și oaspeții… 20% din timp îl petrec în întâlniri și 10% în administrație. Aceasta este regula mea 70-20-10! Bineînțeles că fac și excepții – când stabilim bugetul, care ne ia două sau trei săptămâni, mă închid în birou cu numerele și chem oamenii la mine. Dar, în general, o zi obișnuită ar trebui să fie astfel: să petreci 70% din timp cu oameni – cu oaspeți, cu colegi, cu potențiali parteneri, cu oameni care vor să-ți ia interviuri.

– Să ne întoarcem la prima dată când ați venit în București. Prima impresie?
Mi-a plăcut foarte mult! Știți ce?! Am acceptat postul înainte să vin aici.

– Este… impresionant!
Da. Deci, cum a început totul: vicepreședintele nostru era în Malta, la acea vreme. Am avut o întâlnire cu el, de 10-15 minute, ca fiecare senior manager, și mi-a spus că are o ocazie foarte provocatoare și interesantă. L-am ascultat, pentru că mereu am fost trimis în destinații care să mă provoace. Mi-a spus că are un post disponibil de General Manager la Hotelul InterContinental din București. Dar nu era o opțiune foarte prietenoasă și populară. Erau dificultăți atunci cu compania care deținea clădirea, cu investițiile și autoritățile, deci am venit să demonstrez că nivelul de performanță al acestui hotel contează mai mult pentru stakeholderii implicați. Deci, din momentul în care am venit, le-am făcut tuturor viața grea pentru că am dat oamenilor multe lucruri de făcut ca să le demonstrăm superiorilor mei și echipei de brand dar și celor de la IHG că această proprietate își merită numele. Oamenii au muncit atât de mult în primele șase luni, așa cum poate nu mai munciseră niciodată până atunci.

– Erați personajul negativ?
Nu. Eu doar am dat echipei multe sarcini, oamenii erau copleșiți și probabil nu înțelegeau de ce… Eu aveam răspunsul dar nu voiam să-l împărtășesc nimănui. M-am concentrat foarte mult să lucrez la reputația hotelului, să am întâlniri cu multe companii, cu CEO, cu manageri generali și să îmbunătățesc, de asemenea, relația cu compania care deține hotelul . A fost cu adevărat un succes de echipa și, după șase luni, am fost cel mai performant hotel din Europa. Și, după ce totul s-a terminat cu bine, am împărtășit succesul cu echipa. Asta era ce voiam să obțin și împreună am reușit!

– Sunt convinsă că foarte mulți români vă mulțumesc pentru ce ați realizat, pentru că Hotelul InterContinental este unul dintre cele mai celebre branduri ale Bucureștiului, din toate timpurile. Este un simbol, nu doar un foarte cunoscut punct de întâlnire din capitala României, ci și una dintre cele mai înalte clădiri ale orașului. Clădirea este veche…
Are 50 de ani. Este un reper! Sunt atât de multe povești…

– Din câte știu, clădirea a fost terminată în 1971 . Este o legendă despre Cyrus Eaton Junior, care a venit în București în anii ’60. Nu a putut să găsească un hotel potrivit exigențelor sale, așa că a considerat că un hotel de cinci stele ar fi binevenit în București. De asemenea, știu că acest prim hotel de cinci stele a fost al doilea astfel de hotel construit într-o țară comunistă, după cel din Zagreb. Este adevărat?
Da. Hotelul InterContinental a fost primul hotel internațional de lux din România. La acea vreme, compania hotelieră nu era InterContinental Hotels Group, ci Inter-Continental Corporation, deținută de PanAm Airlines. Odată ce hotelul a fost deschis, primul zbor PanAm a aterizat la București și noi am fost primul hotel din Europa de Est care am găzduit echipajul PanAm. Cred că anul era 1972 sau 1973, când au stat în acest hotel.

– Pentru că Hotelul InterContinental nu a suferit nicio pierdere la cutremurul din 1977, am crescut cu legenda care spune că fundația, structura acestui hotel este pe rulmenți, un fel de roți care se mișcă în caz de cutremur. Este adevărat?
Nu am văzut roți, poate sunt ascunse și mai jos decât până unde am putut ajunge eu, dar ce vă pot spune este că acest hotel a fost construit cu cele mai bune materiale, cu arhitecți de top.

– Totuși… acum aproape 50 de ani…
Dar în vremea aceea, materialele care erau folosite erau de milioane de ori mai bune decât cele care sunt folosite astăzi. Astăzi totul este despre a construi repede și a face mulți bani din materiale ieftine. Pentru că astăzi oamenilor nu le mai pasă chiar atât de mult de calitate. Aici, la InterContinental, suntem în siguranță. Sunt fotografii! Am descoperit câteva albume cu fotografii făcute după anul 1977 – da, au fost pierderi, dar au fost mici, raportate la tragedia pe care cutremurul a provocat-o altor clădiri. Acest lucru înseamnă că au fost folosite materiale solide, ciment puternic. Ne punem la punct continuu. Toți stâlpii sunt consolidați prin metode moderne, în fibră de sticlă – care oferă stabilitate. Siguranța este esențială!

„DUȘUL PAVAROTTI”

– V-am spus două legende pe care le știam despre acest hotel. Spuneți-mi o poveste pe care nu o știu!
Este o poveste despre Sala Rondă – cum că a fost folosită ca sală de cinema în anii ’70, de oameni foarte influenți. Dacă vă uitați cu atenție, în spatele picturii frumoase care este pe perete, puteți vedea încă ecranul original, ecranul de cinema care era acolo în 1973-1974. Toate contractele și înțelegerile dintre statul român și alte state erau semnate aici. O altă poveste interesantă este povestea cu Pavarotti. Luciano Pavarotti a stat în Apartamentul Imperial și, din pricină că întâmpina probleme când intra în cadă, hotelul a creat, peste noapte, un duș pentru el. Acel duș era temporar, atunci, dar acum este integrat cu totul în încăpere și îl denumim „Dușul Pavarotti”. De asemenea, Pavarotti și-a uitat bijuteriile în seif… Sunt niște povești incredibile aici… Atât de multe familii regale au vizitat acest hotel… Acest hotel este un reper. Este o legendă!

– Locuiți aici, în incinta hotelului?
Am locuit în hotel, în primele luni când am venit aici, dar acum locuiesc în alt loc, nu departe de aici.

– Sunteți un manager iscusit, este opinia unanimă!
Nu știu. Sunt? E bine de știut.

– Cel puțin așa spun cifrele și oamenii care lucrează cu dumneavoastră. La ce altceva vă pricepeți? Vreau să spun… aveți viață și dincolo de acest hotel?
Bineînțeles că am o mulțime de pasiuni. Îmi place să cânt! Când eram tânăr, aveam o trupă. Am făcut atât de multe lucruri, când eram tânăr! Eram într-o trupă de muzică, într-o echipă de baschet, jucam fotbal, aveam atât de multe pasiuni! Acum încerc să le concentrez în timpul liber care îmi rămâne. Cam 12-13 ore pe zi sunt ocupat cu responsabilitățile mele de manager general care înseamnă nu doar să manageriez proprietatea, ci și relațiile dintre oameni. De exemplu, am fost să joc squash penstru prima dată în viață, acum câteva luni și acum o să merg să joc golf – nu am mai jucat până acum… Dar toate acestea sunt parte din jobul meu! În suflet însă cred că mai țin la pasiunile mele. Dacă vechii mei prieteni m-ar suna să merg să joc baschet aș merge chiar dacă, după zece minute, e posibil să leșin pentru că nu mai am condiție fizică. Dar încă sunt lucruri pe care îmi face plăcere să le fac. Muzica este o mare pasiune de-a mea! Obișnuiam să compun… Atunci aveam parte de spațiul meu spiritual unde puteam să-mi exprim sentimentele.

– Am văzut o înregistrare cu dumneavoastră cântând pentru angajații InterContinental.
Cânt uneori pentru ei. De exemplu, de 8 Martie, de fiecare dată.

„DACĂ TOȚI PROFESIONIȘTII ROMÂNI BUNI S-AR ÎNTOARCE ÎN ROMÂNIA, NU AȚI MAI AVEA NEVOIE DE NOI, STRĂINII!”

– Pentru că vorbeam despre faptul că acest hotel este un simbol al Bucureștiului… Să ne imaginăm că acest oraș ar fi responsabilitatea dumneavoastră. Ce ați face pentru a păstra tradițiile și pentru a transforma Bucureștiul într-o destinație competitivă?
Sunt multe lucruri care-mi vin acum în minte! În primul rând, Bucureștiul este un oraș frumos! Să începem cu acest lucru! Este foarte divers. România este o destinație de luat în seamă! Nu sunt foarte multe țări în care să ai parte de de toate! Și când spun „de toate” mă refer la faptul că, dacă vii în București, simți deja că ești într-o capitală, ai toți factorii de divertisment de care ar putea avea nevoie cineva, în acest oraș – parcuri, malluri, centre comerciale, poți să ieși la restaurante frumoase, în baruri și în cluburi. Găsești, cu adevărat, tot ce ai nevoie. Dar poți avea și o mulțime de oportunități pentru a merge să descoperi partea naturală și istorică a României. Ești la cam două ore distanță de munți sau de mare. Sunt atât de multe exemple de conviețuire multiculturală în fiecare oraș! Eu am fost la Sibiu, Brașov, Sinaia, acum voi merge la Cluj. Este atât de diferit totul aici și este păcat că România este încă o comoara ascunsă a Europei. Bine înțeles că avem multă lume care ne vizitează – 30% dintre turiști vin în România din Israel. Și-au dat seama foarte repede că este o destinație bună pentru ei. Acum câteva zile am avut o întâlnire cu un Country Manager de la Booking și mi-a spus că turismul este în creștere.

– Am remarcat că multe dintre mințile importante care ajută România nu sunt români. Mulți sunt străini. Credeți că vă puteți gândi mai eficient la binele nostru, decât ne gândim noi?
Sunt aici de doi ani și jumătate și cred că vin cu o energie complet diferită decât cineva care este de-al locului. Poate din motive justificate, poate pentru că mulți români s-au săturat. Poate și-au pierdut încrederea în politică. Pentru că au văzut că au pățit ceva o dată, de două, de trei, de patru ori… Am întâlnit atât de mulți români în străinătate, în ultimii doi ani. Peste tot unde am mers… Recent, am fost în Dubai, la Four Seasons, și managerul de restaurant – Loredana se numea – era româncă. O tânără încântătoare… Vreau să spun foarte profesionistă. Și era acolo deja de șapte sau opt ani. Am întrebat-o „Te-ai gândit vreodată să te întorci?”. A izbucnit în râs. A spus: „Nu m-aș întoarce decât dacă ar reuși să rezolve lucrurile în politică și lucrurile să fie ca într-o țară europeană”. Știți… e păcat că sunt atât de mulți oameni în afara țării, în Germania, În Regatul Unit, în Spania. Știu mulți români în posturi de conducere! Dacă s-ar întoarce cu toții, într-o zi, imaginați-vă nivelul de experiență și de profesionalism, cum ar crește și cum ar fi abordarea tuturor companiilor. Nu ați mai avea nevoie de noi, străinii! Mă văd întotdeauna ca fiind cineva cu o misiune, sunt un oaspete aici în România și încerc să fac cât de multe lucruri pot. Și nu doar ca manager al acestui hotel, ci și în calitatea mea de membru al Federației Industriei Hoteliere din România – ajutăm o mulțime de business-uri să crească și să dezvolte țara. Aduc oameni care știu că sunt investitori, doar pentru a investi în România pentru că de asta are nevoie România.

– Pentru că spuneți că sunteți oaspete în România… Nu am vrea să plecați – asta este clar -, dar dacă ar trebui, care este acel obiect pe care l-ați lua din România în valiza dumneavoastră? Nu puteți lua tot ce ați strâns aici, dar la ce nu ați renunța să luați cu dumneavoastră în destinația următoare?
Este o întrebare foarte bună. Cred că aș lua fotografia înrămată cu echipa, cu toate semnăturile pe spate și cu Hotelul InterContinental pe fundal. Dar ce aș lua cu mine nu ar fi ceva material, e ceva ce voi lua sub altă formă. Și am multe de dus cu mine! Am multe amintiri, impresii, povești de succes! Poveștile! În mod cert aș lua cu mine poveștile! Pentru că despre asta este vorba, la final! Aceste lucruri sunt neprețuite… Când o să mă întorc aici, într-o zi, ca oaspete, și o să văd un hotel complet renovat, care este numărul unu pe piață… Acest lucru o să conteze!

– Ca oaspete, ce cameră ați alege?
Nu sunt pretențios în ceea ce privește camerele. Nu am nevoie de vreun apartament special! Camerele noastre sunt toate frumoase, cu balcon și priveliști speciale! Nu e vorba de camerele standard sau deluxe sau de apartamente… toate sunt frumoase!

 

– Tocmai ce i-am răpit managerului general al Hotelului InterContinental o oră din program. Cât de mult valorează, în termeni de business? Dacă nu lucrați timp de o oră, care este pierderea financiară?
Nu este vreo pierdere financiară – cred că totul ține de valoarea conversației. Cred că este o conversație cu substanță ce ar mai putea continua trei ore!

– Vă mulțumesc foarte mult dar o să adresez întrebarea finală: acum, când mergeți prin hotel, vedeți vreun tânăr în practică, de 16 ani, acre curăță toaletele din spațiile publice sau care spală vase sau, poate, lucrează la spălătorie, tânăr care are potențialul pe care îl avea Lior Bebera la vârsta lui?
Lucrurile s-au schimbat! Acum trei luni am susținut un discurs la Universitatea Româno-Americană pentru a-i inspira pe tineri să intre în industria Ospitalității. Întrebările pe care le-au adresat au dovedit, o dată în plus, că lumea noastră s-a schimbat. Astăzi cu toții vorbesc despre bani, totul se raportează la salariu, totul este despre „Ce poziție o să am? Când voi fi promovat” – și acea persoană nici nu a început să lucreze. Deci stabilirea priorităților este un procedeu complet diferit. Aș minți dacă nu aș spune că sunt și oameni care vor să se dezvolte, dar cred că interesul majorității este cu totul altul. Bineînțeles, este o lume vibrantă. Acum douăzeci de ani nu aveam smartphone-urile, Facebook-ul și milioanele de aplicații pe care le avem astăzi. Este diferit. Întrebarea despre ce ar trebui să faci în viață era foarte importantă. Astăzi, sunt atât de multe lucruri pe care le poți face încât nu vrei să faci nimic, de fapt. Deci este confuzant. Dar, din nou, discuția se reia de la cum părinții ar trebui să aibă mai mult control asupra educației copiilor lor; dacă i-ar sprijini și i-ar ghida să-și împlinească visurile, totul ar fi mai bine. Asta încerc eu să fac aici – nu doar să fiu manager general, ci să fiu și un prieten, un mentor, un antrenor sau poate chiar mai mult – un frate, un tată. Doar pentru a mă asigura că acei copii care merită vor avea un viitor strălucit!

Eveline PĂUNA (evelinepauna.ro)

 

 

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=109926

Publicat de la data apr. 17 2019. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA, LIFE & STYLE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

26 iunie 2019, 7:57
 

NNE
Soare
23°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 23°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 64%
Vânt: 14 km/h NNE
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 5:32
Apus: 21:04
Prognoza 27 iunie 2019
Zi
 

VSV
Predominant însorit
34°C
Vânt: 11 km/h VSV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NV
Predominant senin
21°C
Vânt: 7 km/h NV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 25-06-2019 Ora : 10 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 25 iunie, ora 11 – 27 iunie, ora 20 Zonele afectate : conform textului Fenomene : disconfort termic accentuat Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 25 iunie, ora 11 – 27 iunie, ora 20 Fenomene vizate: disconfort termic accentuat          Vremea va […]

Loto

Horoscop

  • 216.826 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team