Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Lipsa medicilor specialişti, o mare problemă cu care se confruntă bolnavii cronici

Lipsa din anumite localităţi a medicilor specialişti este una dintre cele mai mari greutăţi cu care se confruntă bolnavii cronici, ei fiind astfel obligaţi să se deplaseze în alte oraşe decât cel în care locuiesc, arată un studiu realizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), ale cărui date au fost făcute publice vineri la Cluj-Napoca.

Potrivit coordonatorului acestui proiect, Luminiţa Vâlcea, mulţi pacienţi se mai plâng şi de faptul că nu primesc întotdeauna informaţii detaliate legate de boala lor de la medicii care le-au stabilit diagnosticul.

„Un pacient din trei nu a primit explicaţii detaliate din partea medicului după ce i-a fost stabilit diagnosticul. Din studiu mai reiese şi că aproape unul din cinci pacienţi nu a înţeles explicaţiile oferite de medic. Un sfert dintre pacienţi susţin că în oraşul în care locuiesc nu există un medic de specialitate care să le poată trata şi monitoriza afecţiunea, astfel că mulţi merg şi se internează în alte localităţi decât cea de domiciliu. Astfel, lipsa medicilor specialişti este o mare problemă cu care se confruntă pacienţii cronici, o alta fiind lipsa medicamentelor, în condiţiile în care 49,6% dintre pacienţi spun că există medicamente noi, inovatoare pentru afecţiunile de care suferă, dar acestea nu se găsesc şi în România”, a spus Luminiţa Vâlcea în cadrul unui eveniment de prezentare a datelor studiului.

De asemenea, o treime din pacienţii intervievaţi, 33,9%, au spus că nu au primit, după stabilirea diagnosticului, niciun fel de îndrumare referitor la unitatea în care pot primi tratament. Cei mai mulţi, 62%, spun că au fost direcţionaţi de către un prieten care le-a spus unde să se trateze şi doar 2,9% – de o asistentă.

Studiul mai arată, potrivit coordonatorului, că 60% dintre pacienţi au afirmat că au fost nevoiţi să îşi plătească singuri analizele făcute în cursul tratamentului.

Studiul COPAC, derulat sub titlul „Accesul la sistemul de sănătate pentru pacienţii cu boli cronice”, a fost început în luna decembrie a anului trecut.

În cadrul studiului au fost intervievaţi 350 de pacienţi din întreaga ţară. Raportul va fi înaintat de COPAC autorităţilor care coordonează sistemul de sănătate.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=91157

Publicat de la data Feb 6 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, SANATATE, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 februarie 2018, 1:44
 

NE
Ceaţă
0°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 0°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:02
Apus: 17:57
Prognoza 25 februarie 2018
Zi
 

ENE
Zăpadă
-2°C
Vânt: 18 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Zăpadă
-9°C
Vânt: 18 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team