Lista finanțărilor -Up Nation 2018, aproape gata
Lista companiilor declarate admise la finanţare în programul guvernamental Start-Up Nation 2018 ar putea fi gata până la sfârşitul lunii mai, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, la ceremonia de înmânare a unor acorduri de finanţare în baza acestui program.
„Date la zi referitoare la Start-Up Nation, ediţia 2018, pentru că sunt sigur că există acest interes: sunt verificate 10.965 de proiecte, dintre care deja au fost declarate admise 8.912, 866 au fost respinse şi sunt încă în clarificări 1.187 de proiecte.
Paşii pe care îi urmăm în continuare: până la sfârşitul lunii vom termina analiza tuturor celor 13.000 de proiecte şi vom face publică lista celor care au fost admişi, cei care sunt admişi la finanţare şi cei care sunt admişi şi aşteaptă clarificările pentru că vor fi, începând cu a doua jumătate a lunii iunie, invitaţi la semnarea contractelor marea majoritate a celor care au fost deja admişi şi publicaţi.
Avem şi acea perioadă pentru contestaţii eventuale dacă sunt nemulţumiţi de ceea ce colegii noştri pe care o parte îi avem aici, din agenţiile regionale, au decis referitor la Start-Up Nation”, a spus Oprea.
De asemenea, acesta a menţionat că din totalul 33.514 de proiecte înscrise în ediţia din 2018 a programului, peste 2.000 sunt din diaspora. Aceştia sunt români care vin în ţară pentru a deveni antreprenori.