Lovitura de palat a „mielului turbat”
Acțiunea cuplului Grindeanu – Ponta este fără precedent în analele politicii și de un penibil desăvârșit: supărat că a fost remaniat, premierul scos din joben de Dragnea s-a supărat și, îmbățoșându-se ca orice bănățean care nu concepe să nu mai fie „fruncea” a proclamat: Eu de-aicea nu plec! Și s-a baricadat, ca o nevastă înșelată, în căminul conjugal din care nu concepe să plece ca să fie înlocuită cu alta. Găsind sprijin necondiționat din partea infantilului Ponta, care a mirosit ocazia de a se mai juca puțin de-a guvernarea, cu jucăriile care i-au fost luate cu brutalitate din mâini. Trezit brusc din starea de somnolență în care s-a complăcut șase luni, premierul de mușama pune și de-o răscoală politică în județul natal, pornind de la sloganul „Azi în Timișoara, mâine în toată țara!. Argumentațiile și pretențiile guvernului-fantomă sunt de tot râsul: sa-și dea Dragnea demisia, că așa vrem noi și considerăm că vrea prea multă putere, fără să o împartă cu noi! Să se facă congres! Iohannis să pună tot premier de la PSD(?).
Într-o democrație coaptă nu doar că așa ceva nu ar fi fost posibil, dar nici opinia publică nu ar fi acordat vreo atenție tribulațiilor cuplului comic-fantezist, care ar fi fost trimis degrabă la circ. Iată însă că punem preț pe tot ce nu merită, iar o presă înfometată de scandal ridică comedia la rangul de tragedie antică. Anonimul și anodinul Grindeanu capătă statura unui Prometeu dezlănțuit, iar pajul său de ocazie își pune trese de general pe costumația de Micky Mouse.
lasă că nici de partea cealaltă lucrurile nu stau mai bine. Ghinionistul învingător în alegeri, Dragnea se poticnește penibil la început de guvernare, într-o neinspirată Ordonanță 13, dându-și cu stângul în stângul într-o marți, 13, cu tentativa eșuată de a se debarasa de pupilul său. Din ambele operațiuni PSD pierde masiv în încrederea publică, în ciuda demersului pozitiv cu graficul programului de guvernare. Era mai mult decât evident că echipa guvernamentală a fost neinspirat încropită, pe bază de simpatii personale și de presiuni ale noilor baroni și că se apropiase scadența unor corecturi. Maniera în care s-a ales să fie recondiționată a fost însă extrem de…neîndemânatică iar reacția liderului maximus la replica surprinzătoare a Grindeanului total neadecvată. Bun administrator al succeselor, președintele PSD gestionează dezastruos crizele cu care se confruntă după preluarea puterii. Iar acest lucru generează costuri. Între care și acestea, ale paradoxalului efort de a lichida ceea ce a mai rămas din Guvern, printr-o moțiune de cenzură care poate pune capăt chiar guvernării. Episodul va rămâne în istoria parlamentarismului autohton, ca o culme a stupidității și absurdului. Pentru mulți observatori comportamentul lui Grindeanu a fost surprinzător: mielul blând, bun de mângâiat pe creștet, din turma executivă, a turbat pur și simplu când i s-a pus în față perspectiva pierderii privilegiilor de care se bucurase din plin. Indiferent de argumentele invocate pentru a-și justifica comportamentul, preponderent rămâne sentimentul frustrării: „oftica” – în limbaj popular – de a fi fost desprins cu brutalitate de o condiție pe care începuse să o creadă perpetuă. Este greu de dedus ce anume a sperat să obțină în acest fel, altceva decât satisfacția șicanării celor responsabili de eșecul său.
Cu luciditate, un fost premier al cărui model i-ar fi fost util ca să rămână în funcție – Emil Boc – spunea că este absurd să crezi că poți face ceva fără o susținere parlamentară. Deocamdată, unica susținere a lui Grindeanu stă în …secretarul său general. Cel cu care împarte lovitura de palat de la Victoria.
Octavian ANDRONIC