Lufthansa, 800 de zboruri ANULATE pentru ziua de marți, 10 aprilie a.c.

Compania aeriană germană Lufthansa a decis să anuleze peste 800 de zboruri, jumătate din zborurile programate pentru marţi, după ce Verdi, cel mai important sindicat al funcţionarilor publici din Germania, a lansat un apel la grevă care ar urma să afecteze activitatea pe aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Koln şi Bremen, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Într-un comunicat de presă publicat luni, Lufthansa a informat că majoritatea zborurilor anulate sunt pe distanţe scurte dar au fost eliminate şi 58 de zboruri pe distanţe lungi. Compania aeriană a adăugat că aproximativ 90.000 de pasageri vor fi afectaţi de greva funcţionarilor publici.
Sindicatul Verdi, care solicită o majorare salarială de 6% pentru cei aproximativ 2,3 milioane de funcţionari publici pe care îi reprezintă, a anunţat anterior că personalul la sol şi o parte din pompieri vor înceta marţi lucrul pe aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Koln şi Bremen.
„Între 10 şi 13 aprilie, trebuie să vă aşteptați la greve importante în toate regiunile” a informat principalul sindicat al funcţionarilor publici din Germania, care vrea să crească presiunile înainte de debutul negocierilor salariale din 15 -16 aprilie.
Sursa: HOTNEWS

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.